Accesorii M Performance pentru noul BMW X6

Noi accesorii din gama BMW M Performance sunt acum disponbile pentru noul BMW X6. Folosindu-se de aceste accesorii, posesorii noului BMW X6 vor putea să își personalizeze mașina prin prisma designului, dar pot aduce un plus de performanță prin creșterea cuplului motor și a puterii.

Accente sportive pentru exterior
Pachetul aerodinamic conține o serie de elemente din carbon, printre care se numără spoilerul față, elementele de pe pragurile laterale, eleronul, partea de jos a bării spate, precum și aripioarele de rechin poziționate între cele două guri ale sistemului de evacuare. În completarea acestor elemente vin carcasele oglinzilor exterioare, construite manual, tot din carbon. Grila radiatorului, de culoare neagră, oferă și ea un plus de eleganță și dinamism pentru noul BMW X6. Optând pentru noua colecție de accesorii M Performance pentru noul BMW X6, modelul bavarez capătă o nouă statură, mai dinamică, mai elegantă și mai rafinată.

Mai mult, viitorii clienți au la dispoziție o gamă de patru seturi de jante din aliaj ușor, bi-colore, care întăresc și mai mult designul impozant al noului BMW X6. În plus, aceste seturi de jante sunt cu 1,5 kilograme mai ușoare decât cele oferite în echiparea „standard”. Cireașa de pe tort în materie de design exterior este eșapamentul din oțel inoxitabil ale cărui guri de evacuare sunt cromate și au o formă trapezoidală, tipică unui V8. Acest kit de evacuare nu oferă doar un plus în materie de design, ci și un sunet cu totul deosebit pentru noul BMW X6.

P90167654_highRes

Un interior ce completează dinamismul exteriorului
Gama de accesorii M Performance pentru noul BMW X6 acordă o atenție deosebită și interiorului. Primele detalii ies în evidență în momentul care deschizi portierele din față: logo-ul M Performance, ilumitat, dă o notă de sportivitate și atrage atenția încă de la primul contact cu mașina. Levierul transmisiei Steptronic este îmbrăcat în carbon și este inscripționat cu logo-ul BMW M. Un alt highlight este volanul M Performance, îmbrăcat în Alcantara și finisat în carbon, în timp ce cusătura roșie din centrul volanului te duce imediat cu gândul în lumea motorsportului.

P90167666_highRes

Un upgrade al perfromanțelor dinamice
Pentru a menține tendințele sportive ale elementelor de design, noua gamă de accesorii M Performance pentru noul BMW X6 vine și cu două kit-uri de putere. Primul dintre ele se adresează versiunii 30d xDrive și oferă o creștere a puterii de la 258 CP la 277 CP, dar și o creștere a momentului motor de la 560 Nm la 585 Nm. Cu acest kit de putere timpul 0-100 km/h obținut de noul BMW X6 30d xDrive scade cu o,2 secunde și coboară până 6,5 secunde. Cel de-al doilea kit de putere se adresează versiunii 35i xDrive și aduce o creștere a puterii de 20 CP și a cuplului cu 50 Nm. În final, BMW X6 35i xDrive are 326 CP și 450 Nm, motiv pentru care sprintul 0-100 km/h este cu jumătate de secundă mai rapid decât cel al versiunii standard, oprind cronometrul la 5,9 secunde. Kit-ul de peformanță aduce și un sistem de frânare îmbunătățit ce constă în discuri de frână M Performance, cu diametrul de 19 inch, iar etrierele sunt vopsite în albastru și sunt parcate cu logo-ul BMW M.

P90167660_highRes

Important de notat este și faptul că, spre deosebire de alte compnente de „tuning”, accesoriile din gama BMW M Performance sunt concepute special pentru fiecare model în parte, astfel că toate condițiile garanției oferite de producător pentru mașină rămân perfect valabile, lucru ce contribuie în mare la creșterea valorii de revânzare.

 

BMW Motorrad

Comentarii

©2024 BMW BLOG ROMANIA.Toate drepturile rezervate!

RL GLOBAL ACTIV SERVICES. J40/16964/21.10.2008 RO 16864852 Adresa: Str. Dr. Taberei, nr 109, Bl. A7, Sc C, Ap. 33, Bucuresti.

BMW BLOG ROMANIA aparține grupului de presă RL GLOBAL ACTIV SERVICES.

Log in with your credentials

sau    

Ați uitat datele dvs.?

Create Account