Comparativ foto: BMW X5 vs noul Volvo XC90

Probabil că noul Volvo XC90 a fost una dintre cele mai așteptate mașini ale anului prin prisma teasingului intens pe care suedezii l-au susținut pe tot parcursul anului. Mai ales că până să vedem cum arată de fapt noul SUV, Volvo ne-a întărâtat cu o serie de concepte care mai de care mai arătoase.

Iar acum, că noul Volvo XC90 a fost în sfârșit prezentat putem face o comparație BMW X5 vs noul Volvo XC90. Pentru acest lucru vom lua în considerare versiunile de motorizare de bază pe care le oferă noul Volvo XC90 și le vom compara cu cele similare oferite de BMW X5. Trebuie notat de la început că noul Volvo XC90 oferă doar motoare de 2,0 litri, atât pe benzină, cât și diesel, precum și un Plug-In Hybrid. Fotografiile alese pentru comparativul foto BMW X5 vs noul Volvo XC90 ilustrează cele două modele în versiunile cu „design” special. BMW X5 beneficiază de aportul estetic al accesoriilor din pachetul M Performance, iar noul XC90 se bucură de aportul pachetului R-Design.

BMW X5 vs noul Volvo XC90 fata

1. BMW X5 25d xDrive vs Volvo XC90 D5 AWD
Primele versiuni de motorizare diesel alese sunt, în cazul ambelor modele, propulsoare cu patru cilindrii, de 2,0 litri. Privind strict fișele cu datele tehnice, pare că modelul suedez are un oarecare avantaj. Cu 218 cai-putere la 4.000 rpm și un moment motor maxim de 450 Nm disponibil la 1.500 rpm, BMW X5 25d xDrive accelerează de la 0 la 100 km/h în 8,2 secunde și are o viteză maximă de 220 km/h, în timp ce consumul mediu de combustibil are o valoare oficială de 5,8 l/100 km. Noul Volvo XC90 D5 AWD dezvoltă 225 de cai-putere la 4.250 rpm și un cuplu motor de 470 Nm la 1.750 rpm și accelerează de la 0 la 100 km/h în 7,8 secunde, fiind astfel cu 0,4 secunde mai rapid în acest caz decât rivalul bavarez. Viteza maximă este egală în acest caz, la fel și consumul oficial de combustibil. De notat este și faptul că ambele modele au tracțiune integrală, precum și transmisii automate cu opt rapoarte. Mai mult, ambele modele vin echipate în standard cu sistem Start/Stop și ambele modele respectă deja normele de poluare EU6.

BMW X5 vs noul Volvo XC90 spate

Prețul de pornire pentru BMW X5 25d xDrive este de 59.210 euro, cu TVA inclus. Volvo XC90 D5 AWD este, în versiunea de bază, cu puțin peste 3.000 de euro mai ieftin și are un preț de pornire de 55.882 de euro, cu TVA inclus. Nu am luat în considerare echipamentele opționale, dar la o primă vedere niciunul dintre modele nu oferă tapițerie din piele în echiparea standard, în timp ce climatizarea automată pe două zone este oferită în standard.

BMW X5 vs noul Volvo XC90 interior

2. BMW X5 35i xDrive vs Volvo XC90 T6 AWD
Dacă în cazul motorizărilor anterioare ambele modele ofereau propulsoare de 2,0 litri, în cazul motorizărilor pe benzină lucrurile diferă. În timp ce Volvo XC90 T6 AWD are un motor pe benzină de 2,0 litri ce dezvoltă 320 de cai-putere și 400 Nm, BMW X5 35i xDrive este echipat cu un motor de 3,0 litri, cu șase cilindri în linie și pune la bătaie 306 CP și 400 Nm. Acum probabil că te întrebi cum au reușit suedezii să scoată 320 CP dintr-un motor de 2,0 litri, cu patru cilindri în linie, nu? Ei bine, secretul stă în supraalimentare și, dacă stai să te gândești că Mercedes-Benz are 360 CP tot dintr-un motor de 2,0 litri cu patru cilindri, cei 320 CP ai XC90-ului nu mai par chiar așa mulți. Desigur, în acest caz, XC90 are câștig de cauză la capitolul consum de combustibil, afișând o valoare medie a consumului de 7,7 l/100 km, în timp ce X5-ul are un consum mixt declarat de 8,5 l/100 km. La capitolul performanțe dinamice, deși are mai puțini cai-putere, X5 iese puțin în față. Sprintul 0-100 km/h durează 6,5 secunde pentru X5 35i xDrive și 6,9 secunde pentru XC90 T6 AWD.

BMW X5 vs noul Volvo XC90 semiprofil spate

Prețul de pornire pentru XC90 T6 AWD este de 59.975 euro, cu TVA inclus, fiind cu aproape 3.500 de euro mai ieftin decât BMW X5 35i xDrive, care are un preț de pornire de 63.426 de euro, cu TVA inclus. Și în cazul acesta, ambele modele sunt echipate cu transmisii automate cu opt trepte, dar și cu tracțiune integrală.

BMW X5 vs noul Volvo XC90 detaliu janta

În momentul de față, noul XC90 mai are o versiune de motorizare, de tip Plug-In Hybrid ce dezvoltă 400 de cai-putere și 640 Nm, cu un consum mediu de combustibil de numai 2,7 l/100 km. În momentul de față, BMW nu oferă o versiune similară de motorizare, dar conform toate datelor este posibil în a doua jumătate a anului următor, bavarezii să prezinte o versiune de tipul PHEV pentru mai multe dintre modelele mărcii.

De notat este și faptul că în pozele prezentate în acest articol, ambele modele beneficiază de aportul estetic al unor pachete de design. Noul Volvo XC90 este prezentat în versiunea R-Design, în timp ce BMW-ul X5 este echipat cu accesoriile din pachetul M Performance.

BMW Motorrad

Comentarii

©2024 BMW BLOG ROMANIA.Toate drepturile rezervate!

RL GLOBAL ACTIV SERVICES. J40/16964/21.10.2008 RO 16864852 Adresa: Str. Dr. Taberei, nr 109, Bl. A7, Sc C, Ap. 33, Bucuresti.

BMW BLOG ROMANIA aparține grupului de presă RL GLOBAL ACTIV SERVICES.

Log in with your credentials

sau    

Ați uitat datele dvs.?

Create Account