Transporter: Refueled – Plot twist: Audi S8 nu zboară!

Transporter 4

Transporter: Refueled și Mission Impossible: Rogue Nation sunt filmele ale căror trailere au făcut furori zilele trecute.

Plasarea de produse nu este ceva nou pentru film, televiziune sau literatură. Iar dacă aceasta este realizată în mod corect, poate influența modul în care publicul percepe respectivul produs. În ultimii ani, brand-urile de mașini de lux au devenit unele din cele mai des folosite în blockbustere sau seriale TV. Până la urmă, personajul principal trebuie să conducă ceva demn de bugetul uriaș al filmului, nu-i așa?

Revenind la cele două trailere, în Transporter: Refueled avem ca și co-star un Audi S8, iar în Mission Impossible: Rogue Nation un BMW M3. Vorbim puțin despre Transporter: Refueled. Dacă vă uitați la trailerul video de mai jos, o să observați că cel de-al patrulea film al seriei Transporter nu are absolut nicio treabă cu primele trei. Jason Statham a fost înlocuit de Ed Skrein, iar acțiunea este plasată cumva în trecut, înaintea acțiunii celorlalte trei Transporter. Filmul este un prequel, deci… Problema apare când constatăm că modelul de Audi S8 folosit este cel curent, care a intrat pe piață în primăvara anului 2012 și a suferit un facelift în noiembrie 2013. Astfel, cronologic vorbind, modelul ales nu are sens. Pe lângă acest aspect, aparent, din ce ne dăm seama din trailer, parcă S8-ul în cauză face cam multe drifturi pentru o mașină dotată exclusiv cu tracțiune integrală Quattro. Și zboară! Ei, ce credeți? Din câte știu, în lista de dotări opționale Audi nu oferă nicio opțiune de acest gen pentru modelul S8.

Audi, mai învățăm și noi cum e cu plasarea de produse? Practic vorbind, cei de la BMW se descurcă mai bine ca voi.

BMW Motorrad

Comentarii

©2024 BMW BLOG ROMANIA.Toate drepturile rezervate!

RL GLOBAL ACTIV SERVICES. J40/16964/21.10.2008 RO 16864852 Adresa: Str. Dr. Taberei, nr 109, Bl. A7, Sc C, Ap. 33, Bucuresti.

BMW BLOG ROMANIA aparține grupului de presă RL GLOBAL ACTIV SERVICES.

Log in with your credentials

sau    

Ați uitat datele dvs.?

Create Account