Test BMW 530d xDrive – Fumător de opinie

Test BMW 530d xDrive – Fumător de opinie

Ce ai fumat? E o întrebare care apare atunci când spui ceva în neconcordanță cu opinia celorlalți, de multe ori majoritari, în încercarea de a o discredita pe a ta.

Astăzi, opinia este aproape un lux în anumite cercuri. E bine să verifici naționalitatea, religia și orientarea sexuală fiecărui interlocutor înainte de a deschide gura. Unii îi spun miliția gândirii, alții corectitudine politică, dar nimeni nu vrea să-i spună cenzură. Sună urât, comunist, iar noi nu suntem comuniști, suntem progresiști, e o diferență. S-a întâmplat să nu-mi placă designul unui Alfa Romeo și am fost luat imediat peste picior de bezboinicii designului italian, care cred că orice vine din cizma aia trebuie să fie frumos, elegant, cât de cât. Dacă spui ceva nasol de un BMW sau de un posesor de BMW nu vei întâlni aceeași opoziție, pentru că, nu-i așa, dă-i dracu de cocălari, să moară! Ăștia nu semnalizează, mănâncă semințe, ascultă manele și nu plătesc taxe pentru BMW-urile lor înmatriculate în Bulgaria. HUO! Bineînțeles, mi-ar plăcea ca treaba asta să funcționeze. Mi-ar plăcea ca posesorii de BMW să fie protejați de astfel de remarci, chiar dacă unele sunt corecte și adevărate. Dar câtă vreme va fi folosită ca un abuz ambalat într-o formă ciudată de falsă politețe, nu vreau să mă murdăresc la gură de ultimele trenduri doar pentru că majoritatea e murdară la gură.

În toată nebunia asta de schimbări radicale în gândire, de mișcări sociale care mai de care, industria auto e nevoită să se adapteze. Trebuie să-și pună întrebări. Ce mașină își dorește puiul de comunist când va împlini vârsta pentru condus? Cât de conectat vrea să fie la volan cu el însuși? Mai are rost oglinda retrovizoare dacă nu-și mai atârnă nimeni cruciulițe de ea? E o masă de oameni cu bani, iar producătorii auto nu trebuie să refuze banii nimănui dacă vor să supraviețuiască. Din contră, trebuie să anticipeze nevoile lor și să pregătească mașini pentru ei.

Când am văzut pentru prima dată pozele cu noul BMW Seria 5 am rămas oarecum surprins de cât de conservator a rămas în opoziție cu noul Volvo S90, Jaguar XF sau Lexus GS. Mi-a fost frică că va rămâne în urmă și că 5-ul va pierde teren în fața lor. Altlfel spus, mi-a fost oarecum rușine să-i mai iau partea. Doar că… noul BMW Seria 5 merită mai mult ca oricând votul tău, pentru că, în ciuda tehnologiilor avansate, a făcut un progres care nu-i ostentativ. Nu s-a întâmplat peste noapte și nu te face prost pentru că nu ești la curent cu ultimele gadgeturi. Este încă o mașină pe dedesubt. O mașină limpede înconjurată de vremuri tulburi.

Modelul care ne-a picat pe mână a fost un 530d xDrive, probabil versiunea cea mai adorată, dar și hulită, în partea asta a lumii. Chiar dacă BMW lucrează intensiv la dezvoltarea unor modele pentru viitor, nu au blamat dieselul pentru că poluează mai mult decât un stol de gâște și nici pe cei care aleg un diesel în detrimentul unui hibrid. Din contră, au fost printre puținii care au avut curajul să declare că dieselul va continua să evolueze în gama BMW.Noul Seria 5 poate fi echipat cu motoare diesel cu patru și șase cilindri, cu puteri între 190 CP și 265 CP. Probabil că vom vedea pe viitor și un M550d, cu patru turbine și putere de peste 300 CP. Cel cu motor diesel de doi litri are un preț de pornire de 51.600 de Euro, iar cel cu motor de trei litri pornește de la 58.000 de Euro. Așadar, avem o diferență de vreo 7.000 euro între cele două, diferență tradusă în 75 CP și 220 Nm. Dacă alegi tracțiunea integrală xDrive, mai scoți din buzunar încă vreo 2.500 de Euro, indiferent de motorizare.

Mașina din testul nostru cântărește 1.770 de kilograme, cu 75 de kilograme mai mult decât un 520d xDrive, dar accelerează de la 0 la 100 km/h în doar 5,4 secunde, cu 2,2 secunde mai rapid decât echivalentul cu patru cilindri. Pare puțin, dar două secunde înseamnă foarte mult în lumea mașinilor. Accelerațiile sunt atât de zguduitoare încât nu recomandăm plasarea vreunui dispozitiv pe consola centrală. Mie mi-a zburat telefonul direct pe bancheta din spate în timpul unui kickdown. Dacă aveam un pasager în spate, sigur îl transportam la urgențe cu un smartphone înfipt în frunte.

Consumul anunțat prin comunicatele de presă este de doar 5,4 litri la suta de kiometri, în regim mixt. Foarte optimist, dar nu imposibil de realizat. Noi nu am reușit să ajungem la cifrele astea, am avut un consum care nu a scăzut sub șapte litri la suta de kilometri, dar am staționat cu motorul pornit și am mâncat semințe pe locurile dedicate persoanelor cu dezabilități în mare parte din timp. S-a lucrat intensiv și la rafinament, sunetul de diesel fiind greu de surprins cu urechile atunci când nu mergi cu manele la maximum. Cuplul maxim de 620 Nm este disponibil între 2.000 și 2.500 de rpm, iar atunci când acul turometrului se află în zona aia, ai senzația că mașina e mereu încordată, gata să sară din tufiș ca o leoaică care a primit sarcină să pună ceva pe masă. Dacă ai ales și cutia automată Steptronic Sport, cu padele pe volan, cu siguranță găsești motive de joacă mult mai ușor.

Noul BMW Seria 5  transmite o senzație de mașină grea, solidă, atunci când rulezi la viteze mici spre medii. Nu-mi displace deloc senzația asta, din contră, îmi dă impresia de calitate, de lucru bine făcut, stabil, de încredere. Dacă ai depăsit limita asta, Cinciul se trezește ca o șopârlă la soare și se mișcă de parcă a slăbit instant vreo 300 de kilograme. În ciuda gabaritului, e o mașină fâșneață, iar direcția asta nouă, oricât de asistată ar fi electronic, nu dezamăgește. Poți să plasezi botul mașinii cu acuratețe în viraje și transmite suficient feedback în palmele șoferului pentru a-l ține conectat la drum. Se mișcă bine, indiferent că pleci la drum întins până în Germania pentru a-ți mai cumpăra unul la mâna a doua sau că te-ai rătăcit în drum pe un asfalt virajat.

De confort nu am ce să zic în afară de faptul că-i ireproșabil. Dacă nu te-ai coborât dintr-un Seria 7 și te-ai urcat imediat într-un Seria 5, nu vei simți diferența. Suspensiile fac minuni pe denivelări și trezesc încrederea celui de la volan că merită să iei virajul ăla mai tare data viitoare. Și dacă nu vrei să dai 2.000 de Euro pe xDrive, merită să dai banii ăștia pe scaunele Confort, adevărate tronuri regești. Ai aproape 20 de modele de jante din care să-ți alegi, cu dimensiuni între 17 și 19 inch, astfel încât să-ți poți configura mașina pentru mai mult confort sau mai multă sportivitate. Printre dotările opționale mai scumpe se numără pachetul M-Sport (5.607 Euro), sistemul audio Bowers&Wilkins Diamond cu 16 difuzoare și o putere totală de 1.400 W (4.766 Euro) sau pachetul Innovation (3.623 Euro), care cuprinde mult râvnita cheie cu display, Asistent de Parcare Plus, sistem de navigatie Professional, control funcții prin gesturi sau Head-Up display. Toate chestiile astea sunt complementare și nu afectează calitatea mașinii, ci doar, ulterior, valoarea de revânzare și confortul tău la volan. Dar BMW Seria 5 e o mașină actuală, modernă, avansată, și fără toate opțiunile astea scumpe. Dă conservatorului ce este al conservatorului și progresistului ce este al progresistului.

În concluzie, noul BMW Seria 5 te lasă să alegi, nu-ți impune tehnologii de dragul trendului și nu te face de rahat dacă nu le bifezi pe lista de opționale. Din contră, e cel mai bun exemplu de mediere între ce a fost, ce este și ce va să fie. Sunt unele mașini care-s aproape de nerecunoscut fără o listă de opționale stufoasă și în care nu-ți vine să te urci așa ușor, dară să mai dai și vreo 50.000 de euro pe ele. Eu mi-aș cumpără chiar și unul manual, pentru că încă mai ai și opțiunea asta. Cu siguranță vor fi puțini cei care vor prefera o manuală (disponibilă doar pe 520d), dar e liniștitor să afli că BMW mai ține cont și de cei care merg împotriva curentului. Bunul simț încă funcționează. De ce să-l reinventăm?

Foto: Dragoș Savu

Comentarii

©2017 BMW BLOG ROMANIA.Toate drepturile rezervate!

RL GLOBAL ACTIV SERVICES. J40/16964/21.10.2008 RO 16864852 Adresa: Str. Dr. Taberei, nr 109, Bl. A7, Sc C, Ap. 33, Bucuresti.

BMW BLOG ROMANIA aparține grupului de presă IN MOTION MEDIA.

Conectează-te folosind datele de autentificare

sau    

Ați uitat datele dvs.?

Create Account