Test BMW 520d Touring – Familistul neconvins

Test BMW 520d Touring – Familistul neconvins

BMW Seria 5 Touring nu te convinge să-ți iei a doua soție și să faci al treilea copil,  dar s-ar putea să te convingă că între nemți și bavarezi e o mică diferență.

Am plecat în Germania pentru a testa noul BMW Seria 5 Touring. Am plecat puțin nervos, pentru că tocmai ce aflasem că nemții ne trag pe sfoară cu niște produse. Se făcea că brânza pe care ne-o vindeau nouă nemții era mai proastă și mai scumpă decât aceeași brânză vândută pe piața din Germania. Între timp, brânza noastră, mai bună decât cea a nemților, e bâzâită de muște pentru că brânzarul român nu le are cu șmenuri din astea. Poți să-ți dai seama când o brânză românească nu mai e bună atunci când pute. A lor nu pute, dar le cam pute gura de la atâtea minciuni. Adică, care-i faza, noi suntem mai proști? Suntem o subspecie? A reînviat rasismul științific?

Am fost foarte dezamăgit de această veste pentru că aveam încredere în nemți. Toată lumea spunea despre ei că și-au învățat lecția și că acum sunt oameni serioși. Și nu puteam să nu mă întreb dacă nu cumva folosesc șmenuri și atunci când ne vând mașini, nu doar brânză. Oare un BMW construit pentru piața din Germania e mai bun decât unul construit pentru piața din Europa de Est? Fac eu mai bine dacă mă duc să-mi cumpăr unul la mâna a doua din Germania în loc să iau unul nou dintr-un showroom din România? Ai noștri știu, dar nu spun nimic pentru că-s plătiți de Soroș?

Paranoic din fire, la resturantul unde nemții ne-au servit mâncare, am refuzat produsele lor lactate, nu pentru că sunt intolerant la lactoză, ci pentru că, în acea zi, eram intolerant. Totodată, mă uitam în farfuriile jurnaliștilor din vest pentru a mă asigura că porțiile lor nu sunt de două ori mai mari. I-am întrebat și de prețurile noului BMW Seria 5 în Germania, ca să fiu sigur că nu e cu vreo 15.000 mai ieftin. Vă spun, chiar mi-am făcut treaba de jurnalist auto de investigație…

Ajuns la centrul de presă din Munchen, nemții ne așteptau cu flote de BMW 530d Touring, BMW 520d Touring, plus cârnați și crenvuști la discreție. Cu pâine și muștar, originali. Zâmbitori, primitori, galanți…Unii dintre ei știau să dea și „bună ziua”. Ne-am urcat într-un BMW 520d Touring (scuzați repetiția, e pentru SEO), alb, în versiunea Luxury. Jantele erau cam mici, culoarea era cam manelistă, dar cu versiunea echipată cu motorul diesel de trei litri  mersesem deja.

Lăsăm brânza cu ochii în soare și începem cu informațiile plictisitoare. Noul BMW 520d Touring e mai lung cu 36 de milimetri, mai lat cu opt milimetri și mai înalt cu 10 milimetri decât vechea generație. Totodată, are un ampatament cu 7 milimetri mai lung și e mai ușor cu 100 de kilograme. Spațiul în portbagaj a crescut și el – acum are 570 litri și 1.700 litri cu bancheta rabatată. Noi sunt suspensiile cu pernă de aer pentru puntea spate în dotare standard. Pentru sedan nu găsești așa ceva nici măcar pe lista de opționale. Suspensiile sunt self-leveling și probabil sunt mai potrivite pentru a suporta cumpărăturile fără dublu standard din portbagaj și nemțoaicele grase, cu dublă bărbie, de pe bancheta din spate. Nu am găsit însă a fi mult mai confortabile decât cele normale. Din contră, la trecerea peste limitatoarele de viteză din vest, puntea față părea că absoarbe mai bine șocurile. Pe drumuri bune poți simți senzația aia de plutire, dar trebuie neapărat să le testăm și pe limitatoarele de viteză din est, pentru a fi cu adevărat siguri de ceea ce spunem.

În versiunea Luxury, noul BMW 520d Touring pare o mașină de familie elegantă, destul de banală, de familist neconvins, dar în varianta cu pachetul M arată ca un hothatch mai mare și mai încordat. Era acolo și o versiune dotată cu accesorii M Performance care se poate încleșta oricând cu un Audi RS6. Iată-l!

Motorul diesel de doi litri dezvoltă 190 CP la 4.000 rpm și 400 Nm între 1.750 și 2.500 rpm. Accelerează de la 0 la 100 km/h în 7,8 secunde și atinge o viteză maximă de 230 km/h. Nu e foarte nervos, dar mișcă decent mașina și abia dacă-l auzi. E singurul motor la care poți să-ți alegi o cutie manuală cu șase rapoarte, în rest, toate celelalte motorizări vin standard cu ZF-ul cu opt trepte, chiar și la noi, în România, deși s-ar putea să aibă doar șapte trepte și jumătate.  Am reușit un consum mixt de 6,5 litri, dar cifra comunicată oficial este  4,9 litri. Iar i-am prins cu minciuna!

 

Dacă-ți iei un BMW 520d Touring, e musai să-ți bifezi pe lista de opționale trapa panoramică. Costă 1.700 de Euro, dar nimic nu scoate în evidență frumusețea interiorului mai mult decât lumina naturală. Știu, e o bucată de sticlă foarte grea așezată într-un loc care afectează dinamica mașinii, dar BMW Seria 5 Touring, mai ales în versiunea testată de noi, nu are pretenții de sportiv. Din contră, dacă ți-ai luat un 520d Touring, o faci pentru spațiul și confortul său, chiar dacă poți simți de la primul viraj că se descurcă mai bine decât un Audi sau un Mercedes.

Și pentru că vorbim de confort, scaunele parcă-s nisipuri mișcătoare –  te scufunzi în ele încet, pe nesimțite, până te trezești că arăți ca un cap ieșit dintr-un scaun și că nu mai vezi în față. Nu că ar fi asta o problemă, pentru că mașina era prevăzută și cu sisteme de condus autonom. Am apăsat cele două butoane de pe volan în traficul din Munchen, apoi am luat ochii de la drum, mâinile de pe volan, piciorul de pe pedale și am intrat pe Tinder, să vedem dacă nu cumva e cineva prin apropiere care vrea să ne tufă (sursa – Tetelu). Ceea ce mi s-a părut mișto, dar și foarte extrem. Unii spun că sistemele astea te ajută în momentele în care nu mai ești atent la trafic, dar eu cred că te și încurajează să fii neatent.

Totuși, mie mi-a plăcut BMW 520d Touring pentru mașina care este și nu ascund faptul că sunt de-a dreptul îndrăgostit de sedan. Sunt dispus să le iert nemților toate nefăcutele, datorită modului în care s-au dedicat construcției acestei mașini. Pe de altă parte, mai știu că, dacă nu i-aș ierta, aș pica în aceeași capcană a extremelor și mai știu că bavarezii sunt altfel de nemți. În ultima vreme, mi se pare că ne cam îndreptățim extremele și ne cam ștergem la gură când cu extrema stânga, când cu extrema dreaptă. „Extrema mea e mai OK decât extrema ta”, țipă unii… și asta mă sperie și mă face să fiu mai atent, pe viitor, cu generalizările.

Ajung acasă mulțumit de noul BMW 520d Touring și de liniștea sufletească a ultimelor gânduri , dar tocmai când credeam că am scăpat definitiv din ghearele fanatismului naționalist, aflu că Hornbach, niște nemți, încă mai cumpără lemn de la Schweighofer, niște austrieci, care-s de fapt niște nemți mai proști și mai extremiști. Nu știu cât de adevărat este. Am citit și eu pe net. Dar dacă se dovedește că-i adevărat…@$#%^@&^#!!

Comentarii

©2017 BMW BLOG ROMANIA.Toate drepturile rezervate!

RL GLOBAL ACTIV SERVICES. J40/16964/21.10.2008 RO 16864852 Adresa: Str. Dr. Taberei, nr 109, Bl. A7, Sc C, Ap. 33, Bucuresti.

BMW BLOG ROMANIA aparține grupului de presă IN MOTION MEDIA.

Conectează-te folosind datele de autentificare

sau    

Ați uitat datele dvs.?

Create Account