USCC COTA: Cu a 3-a victorie din 2015, BMW păstrează șanse la titlu
Cel mai ,,european’’ traseu din America de Nord, denumit Circuit of the Americas tocmai pentru a distrage atenția, a găzduit în acest week-end penultima etapă a United Sportscar Series, cele 4 categorii reunindu-se pentru 2 ore și 40 de minute de cursă care au pregătit regalul de 6 ore din Mondialul de Anduranță. Deși disputată sub un cer senin, cursa nu a fost lipsită de răsturnări de situație care au culminat cu victoria surpriză a BMW Team RLL la categoria GT-LM. La general, Ganassi au punctat prima victorie cu modelul lor Ford, veteranul Scott Pruett reușind a 60-a victorie în competițiile nord-americane.
Startul a fost unul curat, singurul incident care merită menționat fiind tete-a-queue-ul lui Eric Curran care a forțat prea tare pe frânarea pentru primul viraj, pierzând astfel Corvette-ul #31. Riley-ul Ford #01 a reușit să se păstreze în frunte, Pruett controlând întregul său stint care a durat puțin peste o oră, adică 26 de bucle. După ce a preluat mașina de la Pruett, echipierul Joey Hand a ieșit pe pistă pe poziția a doua, Riley-ul pierzând șefia cursei doar atunci când a trebuit să intre la boxe. După ultima oprire, Hand a ieșit pe pistă al 3-lea fiind în urma lui Jordan Taylor și a liderului Memo Rojas care s-a scos singur din joc după ce a ratat frânarea în virajul 11 pierzând de sub control DeltaWing-ul care s-a înfipt în nisip de unde a reușit totuși să iasă. Scăpat de Rojas, Hand a trecut și de Taylor în turul 55 pe frânare în primul viraj reușind să se desprindă ușor ulterior. Diferența dintre primii doi clasați la final a fost de aproape 17s, Ricky și Jordan fiind pentru prima oară pe podium de la victoria reușită la Mosport (Canadian Tire Motorsport Park).
Pe 3 au venit Valiente și Westbrook, cei doi lideri ai campionatului extinzându-și avansul în fruntea campionatului după o zi de lucru fără probleme la bordul Corvette-ului #90 VisitForida.com căruia i-a lipsit însă, ca și mașinii #10 Konica Minolta, ritmul pentru a se lupta cu Riley-ul Ford Ganassi.
Restul Corvette-urilor au fost lovite de probleme. Mașina #31 a lui Curran și Cameron a fost penalizată în urma unui impact cu ORECA-ul FLM #8 Starworks Motorsport în a doua oră, drive-through-ul fiind îndeajuns pentru ca cei doi să iasă din top 5. Toate astea în timp ce celălalt prototip Action Express, anume cel cu numărul 5 al lui Barbosa și Fittipaldi, a primit o penalizare cu stop-and-hold de un minut ca urmare a unei lovituri aplicate lui Townsend Bell în virajul 1. Penalizarea a făcut ca mașina #5 să cadă pe 10 la general, anume locul 6 la categoria Prototip, pierzând astfel un tur în raport cu liderul pe care nu l-a mai putut recupera. Asta a însemnat că singura mașină care reușise să parcurgă toate tururile de cursă de la începutul campionatului USCC în 2014 și-a terminat aici seria.
Cuplul Pew/Negri a avut o zi complicată, John pierzând timp ca urmare a unei penalizări venite după ce pilotul Michael Shank a lovit un Porsche 991 RSR. Ligier-ul acoperit cu un livery-tribut pentru Justin Wilson a reușit să revină însă, Ozz Negri lutpându-se în ultimele minute pentru poziția a treia cu Westbrook de care nu a reușit să treacă.
Colin Braun și Jon Bennett au reușit a doua victorie din această stagiune la COTA. Rezultatul obținut este cu atât mai valoros, mai ales din punct de vedere moral, deoarece mașina a mers lipsită de servodirecție pentru aproape mai bine de 90 de minute. Asta nu i-a oprit pe cei doi să preia conducerea, Colin Braun trecând de liderul Mikhail Goikhberg în turul 58. Canadianul a fost apoi presat de o tripletă pro formată din Bruno Junquiera, Tom Kimber-Smith și Conor Daly. Aceștia au reușit să treacă, pe rând, de Goikhberg care a venit abia al 5-lea în mașina #85 JDC/Miller Motorsport.
RSR Racing a terminat pe poziția secundă, Chris Cumming și Bruno Junquiera plecând din pole, prima poziție fiind pierdută în timpul unui pitstop. Veteranul brazilian a reușit însă să treacă pe poziția a 2-a în ultima treima a cursei unde a și terminat. Pe 3 a venit cuplul Daly/French, Conor trecând te Kimber-Smith pe final pentru a oferi echipei Performance Tech încă o clasare pe podium în 2015.
Status-quo-ul de la GT-LM care datează încă de la Watkins Glen a fost în sfârșit răsturnat de aceași echipă care reușise și victoria de la Laguna Seca – BMW Team Rahal Letterman Lanigan. Pilet și Tandy au condus ostilitățile înainte de a opri, primul fiind Pilet. Cum John Edwards la bordul BMW-ului #24 a mers mai mult decât cele două Porsche de uzină, Z4-ul GTE a preluat conducerea înainte de a opri printre ultimii de la GT-LM.
Luhr a pierdut însă șefia în ultimele 50 de minute în fața lui Nick Tandy înainte ca germanul să mai efectueze 2 opriri pe final, mașinii #24 fiindu-i schimbate mai întâi pneurile pe stânga și mai apoi pe dreapta în două pit-uri consecutive. Această decizie a aruncat mașina pe 7 unde a și terminat. Între timp, în frunte, cele două Porsche se instalaseră la conducere însă acestea nu au putut termina cursa fără un splash în ultimele minute care le-a ruinat șansele la a 4-a victorie la rând mașinilor preparate de CORE Autosport. Cum BMW-ul Z4 al lui Werner și Auberlen, care avusese până atunci o cursă anonimă păstrându-se undeva în zona locurilor 4-5, nu a mai avut nevoie de încă o oprire, cei doi au preluat conducerea fiind urmați de Ferrari-ul Risi care plecase de la coada plutonului și de mașina Falken aflată la penultima cursă din carieră. Aceasta din urmă a pierdut pe final ultima poziție pe podium unde a terminat mașina Porsche de uzină cu numărul 911 în timp ce ambele Corvette s-au chinuit și la COTA în ciuda ultimelor schimbări ale BoP-ului care au încetinit Porsche și ar fi trebuit să ajute, deci, Corvette. Cele două GT-uri galbene au venit pe 6 și 8.
La GT-D, revenirea Viper-ului #33 al cuplului Keating/Bleekemolen a fost una de succes care s-a finalizat cu o victorie, a doua la rând pentru Viper pe această pistă și a treia la rând pentru Ben Keating, americanul triumfând aici și în 2013 pe un Porsche din clasa GTC în ALMS. Viper-ul a avut de recuperat teren după ce a fost penalizat cu un stop-and-hold de 1 minut survenit după prima oprire. Aceași penalizare a fost primită și de Audi-ul Miller #48, ambele mașini fiind sancționate pentru unsafe release. Situația a aruncat la coada plutonului pe ocupanții primei linii a grilei de start, însă ambele mașini au reușit să revină până la final.
Jeroen Bleekemolen a efectuat depășirea asupra lui Mario Farnbacher în turul 54 care i-a deschis drumul către victorie, pilotul Alex Job Racing pierzând mai apoi încă două poziții, mai întâi în fața BMW-ului Turner #97 al lui Palttala și apoi chiar în ultima buclă după un duel cu Christopher Haase. În urma lui Farnbacher, pe 5, a venit Spencer Pumpelly care a avut un weekend șters la bordul mașinii Park Place Motorsport.
O strategie neinspirată a tras în jos echipajul TRG al liderului campionatului, Christina Nielsen. Echipierul Kuno Wittmer a parcurs un prim stint mai lung decât cel al adversarilor dar decizia de a intra la boxe mai târziu nu a fost răsplătită corespunzător, Aston-ul #007 venind abia pe 8. Un week-end nefericit au avut și Bill Sweedler și Townsend Bell care au pierdut timp după ce au fost loviți de Corvette-ul #5 al Action Express.
Cu doar o cursă rămasă în acest sezon niciun titlu nu este decis încă iar pe parcursul celor 10 ore se pot întâmpla multe pe circuitul Road Atlanta după cum am văzut și în trecut. Să vedem, deci, cum stăm înainte de Petit Le Mans. La general, cuplul Vailante/Westbrook se află la șefia clasamentului bucurându-se de un avans de 6 puncte în fața celor două echipaje Action Express care îi suflă în ceafă. Situația este ceva mai relaxată pentru Braun și Bennett la PC, cei doi având un avans extins la 12 puncte după această etapă în fața cuplului Kimber-Smith/Guasch care a pierdut teren din cauza clasării pe poziția a 4-a.
La GT-LM, situația este extrem de strânsă, Patrick Pilet având acum un avans redus de doar 3 puncte în fața cuplului Bill Auberlen/Marco Werner care ar putea să ofere, acum, la final de carieră, un titlu BMW-ului Z4 GTE care a părut o umbră față de M3 GTE care a dominat în 2011-2012. Nici cuplul Magnussen/Garcia nu trebuie scoși din discuție căci cei doi piloți Corvette acuză un handicap de 10 puncte în timp ce Kaffer și Fisichella au și ei șanse matematice fiind la 3 puncte în urmă pe poziția a patra.
O situație similară este și la GT-D unde Nielsen are acum un avans de doar 3 puncte în fața lui Ben Keating care, la rândul său, este despărțit de doar 3 puncte de Bill Sweedler, toți trei având șansa să pună mâna pe titlu în ultima cursă a anului care ste, totodată, și ultima etapă din NAEC. Din această cauză, este posibil să vedem cel de-al doilea Viper din GT-D, anume mașina #93, în încercarea oamenilor lui Keating de a asigura titlul la echipe în această categorie în NAEC și, în plus, pe cel de la piloți căci acea a fost mașina triumfătoare de la începutul stagiunii.
Toate întrebările își vor găsi răspunsul în primul weekend din octombrie când va avea loc Petit Le Mans, cursă aflată la a 13-a ediție, respectiv a 2-a de la dispariția campionatului ALMS și de la schimbarea de proprietari. Nu se așteaptă însă venirea vreunei echipe în plus față de plutonul actual care sare puțin de 30 de mașini însă acest lucru nu înseamnă că finala sezonului nu va fi extrem de interesantă.
Rezultate complete aici
Sursă foto: USCC, BMW Press Group