BMW 700 a apărut la sfârșitul anilor ’50 și, după toate probabilitățile, a fost mașina care a salvat compania bavareză de la un faliment aproape sigur. Mai departe, vă prezentăm istoria acestui model care a revoluționat modul în BMW desenează și construiește mașinile sale.
BMW 700: Mașina care a salvat compania de la faliment
Anii ’50 îi găsesc pe bavarezi în plină criză
Sfârșitul anilor ’50 i-a găsit pe cei de la BMW într-o criză destul de adâncă. Vânzările de motociclete atinseseră în 1952 un apogeu, pentru ca mai departe aceleași vânzări să înregistreze scăderi dramatice. Mai mult, în timp ce vânzările moto scădeau de la an la an, BMW producea modele precum Isseta sau BMW 600. Despre BMW Isetta putem spune fără doar și poate că este o mașinuță extrem de simpatică, dar atunci, când lumea avea nevoie de mijloc de transport practic, Isetta nu și-a găsit locul pe piață. Mai mult, cei de la BMW au insistat și au lansat BMW 600 care nu era altceva decât un Isetta mai mare. În cazul ambelor modele, accesul pasagerilor se făcea prin fața mașinii, portieră fiind toată partea frontală a mașinii. Privindu-le acum, e lesne de înțeles de ce Isetta și 600 nu au avut niciun fel de succes comercial și de ce vânzările de automobile BMW se apropiau vertiginos de un colaps. Ceva trebuia să se schimbe radical în strategia BMW, mai ales că industria de automobile cunoștea o perioadă înfloritoare. De exemplu, în anul 1955, producția de automobile înregistrarse o creștere de peste 30 de procente. Salvarea avea să vină în anul 1959 și avea să îmbrace caroseria lui BMW 700. Totuși, dezvoltarea noului model a cunoscut o serie de probleme.
Clienții își doreau ceva mai mult decât un „super-mini”
Imediat după lansarea modelului BMW 600, bavarezii au înțeles că noii clienți de automobile își doreau ceva mai mult decât un fel de „super-mini”. Se punea accent pe caracterul practic și confort, iar cei de la BMW au realizat că trebuie să construiască o mașină serioasă. Totuși, bugetul era limitat, astfel că, în primă fază, Departamanetul de Dezvoltare a încercat să încropească o nouă mașină folosid părțile și bucățile pe care le aveau deja de la BMW 600. Prin urmare, ei au mărit ampatamentul lui BMW 600 la 1.900 de milimetri și au adăugat, la propriu, două panouri în secțiunea din față și în cea din spate. În plus, au mutat scaunele față cât mai în spate pentru a oferi un acces clasic în mașină. Din fericire, și-au dat repede seama că pe locurile din spate nu se mai putea sta și că mașina devenise foarte grea prin mărirea ampatamentului. Așadar, a devenit repede evident că nu se putea construi o mașină nouă modificând șasiul lui BMW 600, așa că bavarezii au hotărât să o ia de la zero și să reconfigureze întregul design. Totuși, au reușit să preia o parte din elementele „bune” ale lui BMW 600, cum ar fi motorul boxer cu doi cilindri, șasiul sau elemente ale suspensiei.
Motorul, șasiul și suspensia au fost preluate de la BMW 600
Printre elementele preluate de la BMW 600 se numără suspensia, șasiul, dar și propulsorul boxer cu doi cilindri. Totuși, fiecare dintre aceste componente au fost modificate și „întărite” pentru a face față dimensiunilor mai mari, dar și pentru a asigura un comportament dinamic cât mai bun. Capacitatea motorului a crescut de la 600 la 700 de centrimetri cubi, astfel că puterea maximă a ajuns la 30 de cai-putere. Transmisia a rămas aceeași, cu patru rapoarte, la fel și diferențialul. Având pachetul tehologic gata, BMW 700 nu mai avea nevoie decât de o caroserie care să-l îmbrace. În vara lui 1958, Wolfgang Denzel, un inginer de automobile și importatorul BMW în Viena, a venit cu un nou concept, desenat de Michelotti. Acest concept a primit undă verde în octombrie 1958, fapt ce le-a permis bavarezilor să dezvolte acest model în două variante de caroserie: sedan și coupe. BMW a ales să dezvolte conceptul lui Michelotti „in house” deoarece costurile necesare producerii în serie a conceptului ar fi fost mult prea mari, așa că designerii BMW au modificat conceptul original și au prezentat, în final, o mașină micuță, cu un design complet nou pentru BMW.
BMW 700: primul BMW cu șasiu de tip monococă
Pe lângă designul complet nou, BMW 700 ascundea și primul șasiu de tip monococă produs de BMW pentru o mașină de serie. „Toate calculele pe care le-am făcut ne-au arătat că un astfel de șasiu ne ajută să obținem o scădere a greutății de până la 30 kilograme și să coborâm centrul de greutate al mașinii cu până la 70 de milimetri”, declarau atunci oficialii BMW. Bavarezii aveau deja experiență cu panouri unitare de tip monococă, într-cât modelul 326 – produs începând cu anul 1936 și până la începerea războiului, în 1939 -, avea „podeaua” fabricată dintr-o singură bucată, sudată mai apoi de restul șasiului.
BMW 700 a fost lansat în 1959
Pe 9 iunie 1959, Dr. Heinrich Reichter-Brohm a prezentat în fața a 100 de jurnaliști auto din toată lumea modelul BMW 700. Versiunea prezentată atunci a fost cea Coupé. Prezentarea a avut loc lângă Munchen, în același loc în care, cu doi ani înainte, BMW prezentase nu foarte reușitul BMW 600. La acea vreme, compania bavareză era aspru criticată de presa auto, astfel că Helmut Werner Bonsch, pe atunci Directorul Deparatamentului de Planificare și Vânzări, și-a început discursul de prezentare al mașinii cu următoarea frază: „În ultimă instanță, atitudinea și criticile primite din partea presei ne-au convins să prezentăm acum noul BMW 700 Coupé și să nu așteptăm până la Salonul Auto de la Frankfurt.” Conform surselor de atunci, dezvelirea mașinii în fața jurnaliștilor a fost primită cu un ropot de aplauze, iar noua mașină, cu un ampatament de 2.120 mm a fost unanim apreciată.
BMW 700 dezvolta 30 de cai-putere la 5.000 de rotații pe minut și atingea o viteză maximă de 125 km/h. În acel moment, BMW 700 avea exact aceleași date tehnice și oferea același nivel de spațiu, precum modelul BMW 326, fapt ce reprezintă în sine o mare realizare. Conform jurnaliștilor auto care au testat mașina la momentul lansării, BMW 700 accelera de la 0 la 90 km/h în 20 de secunde și de la 0 la 100 km/h în 30 de secunde. „BMW 700 se comportă ca o mașină sport, dar fără neajunsurile unei suspenii prea dure și îți pune la dispoziție suficient de mult spațiu.”, declara unul dintre jurnaliștii auto.
BMW 700 Coupé costa 5.300 de mărci germane
La Salonul Auto de la Frankfurt din anul 1959, BMW 700 Coupé a fost atracția principală. Coupe-ul costa 5.300 de mărci, iar Sedanul, ce urma să intre în producție în 1960, costa aproxiamtiv 4.760 de mărci. Sedanul, chiar dacă oferea spațiu suficient pentru patru adulți, cântărea doar 640 de kilograme, fiind cu 10 kilograme mai greu decât coupe-ul. În luna septembrie a anului 1959, la foarte scurt timp după finalizarea Salonului Auto de la Frankfurt, imaginea BMW începea deja să se schimbe. Review-urile pozitive ale presei auto, dar și designul, echiparea și caracterul practic al celor două modele au reușit să resusciteze marca bavareză aflată foarte aproape de faliment. BMW 700 avea ca principal rival popularul model Volkswagen Beetle. Dar, în anul 1960, BMW 700 s-a vândut în peste 35.000 de unități, chiar dacă era mai scump decât principalul său rival. De fapt, cererea pentru BMW 700 era atât de mare, încât clienții erau nevoiți să aștepte chiar și câteva luni pentru mașina mult dorită. Mai mult, BMW 700 a adus companiei, în anul 1960, peste 58% din venituri! În total, BMW 700, în toate versiunile sale de caroserie, s-a vândut în aproape 200.000 de unități, devenind un best-seller bavarez.
BMW 700 s-a apucat de curse
Nu a durat mult până ca cineva să ducă un BMW 700 pe un circuit, mai ales că BMW a început să producă noi versiunii ale mașinii. A existat chiar și o variantă decapotabilă, iar noile modele – 700 GT și 700 S -, au devenit imediat un succes. Dar, poate una dintre cele mai interesante povești este cea a lui BMW 700 RS, o mașină ce avea caroseria din aluminiu și un șasiu tubular. În 1961, BMW 700 RS intră în cursa de coastă de la Rossfeld la clasa 1.600 cmc, deși avea doar un motor de 700 cmc. E adevărat, puterea crescuse până la 70 CP, iar rapoarte modificate ale transmisiei permiteau viteze maxime cuprinse între 150 și 200 km/h, mai ales că greutatea era de sub 600 de kilograme. Unul dintre piloții legendari care a condus modelul BMW 700 este chiar Hans-Joachim Stuck, deși tatăl său concura: „Aveam doar nouă ani când îmi însoțeam tatăl la curse pe Nurburgring. Și acolo, pentru că era un circuit închis, puteam și eu să conduc 700-le în voie.” Deși BMW 700 nu a fost unul dintre cele mai importante modele din motorsportul bavarez, putem spune că este modelul care a pus bazele unei pasiuni pentru cursele cu turisme, o pasiune ce a fost urmată ulterior de modele legendare, precum 3.0 CSL.
În final, BMW 700 este modelul prin care compania bavareză a renăscut. BMW a trecut peste criza din 1959 datorită modelului 700 și tot datorită acestuia a reușit să treacă la producția de serie mare și să devină o companie profitabilă. De asemenea, BMW 700 a fost modelul care a reușit să treacă de granițele țării și să ajungă și în țări destul de restrictive precum Belgia, Italia, Argentina sau chiar Israel. De fapt, în aceste țări, BMW 700 a ajuns sub formă de „kit-car” și a fost asamblat local pentru că altfel taxele pentru o mașină „completă” ar fi fost mult prea mari. Oricum ar fi, BMW 700 este mașina care a salvat BMW de la faliment, iar pentru asta merită un loc de glorie în frumoasă istorie a bavarezilor.