Test drive BMWBLOG: BMW 120d xDrive – Aderență desăvârșită

Când vine vorba de mașini compacte, puține sunt argumentele care ar favoriza un sistem de tracțiune integrală peste unul clasic, cu o singură punte motoare. În primul rând, diferențialele suplimentare și arborii de transmisie ocupă mai mult spațiu, transformând interiorul acestuia într-unul de clasă mică, deși dimensiuni exterioare sunt specifice segmentului compact. În plus, un sistem de tracțiune integrală înseamnă ceva kilograme în plus adăugate la masa proprie a mașinii, iar o compactă trebuie să fie agilă și, implicit, ușoară. Ca să nu mai vorbim și de consumul de combustibil și de nivelul emisiilor – valori afectate în mod direct de greutatea suplimentară și de frecările interne generate de toate angrenajele suplimentare ale unui sistem care transmite puterea la toate cele patru roți ale mașinii.

Unii ar spune că aici trebuie menționate avantajele legate de aderență pe care le aduce un sistem de tracțiune integrală peste celelalte soluții, mai ales când puterea motorului crește. Ei bine, chiar și în cazul modelelor cu tracțiune față, unde roțile anterioare sunt deseori copleșite de numeroasele impulsuri pe care le primesc atât de la motor și transmisie, cât și de la sistemul de direcție și de la cel de frânare, unii constructori au demonstrat că există soluții prin care se pot transmite eficient la asfalt chiar și 350 CP – cum a fost cazul explozivului Ford Focus RS500. Însă asta necesită o configurație foarte complexă a funcții față, iar complexitatea costă bani grei.

Puriștii pilotajului sportiv vor aprecia întotdeauna mașinile cu tracțiune spate, pentru că numai această configurație oferă acea fidelitate impecabilă a sistemului de direcție, fără nici un fel de interferențe provenite din partea motorului. În plus, această soluție nu va genera niciodată un comportament subvirator, cu excepția situațiilor în care cel din spatele volanului ține morțiș să ajungă în acel punct. Din aceste motive, segmentul super-sport abundă în continuare de mașini cu tracțiune spate, iar cea mai agreabilă experiență de condus din segmentul compact este oferită de singurul hatchback pus în mișcare doar prin aportul roților posterioare. Vorbim, desigur, despre BMW Seria 1, model pe care l-am testat în toamna lui 2012 în versiunea de echipare 118d Urban Line.

Despre xDrive

Însă, în ultimii ani, BMW a început o extensiune puternică a sistemelor de tracțiune integrală xDrive, care au ajuns să fie alăturate chiar și literei „M” de pe incitantele produse ale diviziei „BMW M GmbH”. Primul șoc a venit atunci când au fost prezentate X5 M și X6 M, ambele introducând, pentru prima dată în istoria BMW M, atât propulsoare supraalimentate cât și sistemul de tracțiune integrală xDrive. Însă odată ajunși în spatele volanului, cei mai mulți contestatari ai acestor SUV-uri monstruoase și-au schimbat instantaneu concepțiile, acceptând că sistemul xDrive chiar își are locul pe un produs BMW M și că performanțele de care sunt capabile justifică o ușoară detașare de la tradițiile riguroase privind asimilarea mărcii bavareze cu tracțiune pe puntea din spate.

Oricum, și xDrive-ul în sine a evoluat enorm de-a lungul timpului, devenind tot mai eficient și mult mai compact. Iar ce vedem azi sub modelele inscripționate „xDrive” este la ani lumină de vechile sisteme de tracțiune integrală cu repartiție fixă a cuplului pe punți, cum a fost cel de pe prima generație a lui BMW X5, lansată în 1999. (sistem disponibil până la restilizarea din 2004, când X5 a primit sistemul xDrive introdus de fratele mai mic X3, ce permitea o variație a cuplului transmis de până la 100% pentru fiecare din punți)

Iar această evoluție face ca în prezent, fiecare dintre modelele bavarezilor să fie disponibil și în versiuni cu tracțiune integrală. Astfel, de la fâșneața Serie 1 până la grandiosul Seria 7, pentru anumite versiuni de motorizare există posibilitatea echipării cu sistemul xDrive, integrat atât de bine în dinamica platformă tehnică a acestor modele încât anulează multe dintre argumentele enumerate la începutul articolului.

După cum am amintit anterior, nu suntem la prima experiență cu cel mai mic model al constructorului bavarez. Excentricul 118d Urban Line în nuanță Valencia Orange pe care l-am testat în 2012 ne-a confirmat că BMW rămâne lider detașat în segmentul compact atunci când vine vorba de comportamentul dinamic și de ingenuitatea cu care transmite informațiile privind suprafața de rulare. Așa că, odată ajunși la volanul noului 120d xDrive, știam cam la ce să ne așteptăm de la compactul hatch bavarez. Chiar și așa, pe măsură ce am descoperit impactul sistemului xDrive asupra Seriei 1, am realizat că avem de-a face cu un animal foarte diferit, ce se dezlănțuie furtunos la fiecare apăsare susținută a accelerației.

Exterior

Încă de la primul contact vizual cu acest BMW 120d xDrive se face simțită o agresivitate estetică mult mai puternică decât cea pe care o transmitea acel BMW 118d testat în trecut. Ei bine, această senzație nu este întâmplătoare, pentru că această Seria 1 xDrive era echipată cu pachetul M Sport, care implică, pe lângă numeroasele detalii și inserții de la interior, un kit aerodinamic ce schimbă radical aspectul exterior. Acesta include un spoiler frontal mai agresiv, cu design inspirat de la modele M veritabile, un set de praguri laterale profilate și un spoiler spate în două culori, cu partea inferioară vopsită într-o nuanţă lucioasă de negru. Toate aceste detalii, completate culoarea exterioară Albastru Estoril, fac trimiteri directe către excepționalul M135i, apartenent al noii game M Performance, ce poate fi configurat de asemenea cu tracțiune integrală xDrive – de fapt, aceste două variante de motorizare sunt singurele care oferă sistemul xDrive pentru Seria 1.

Interior

Pachetul M Sport își pune vizibil amprenta și pe interiorul acestui BMW 120d xDrive, schimbând total ambientul de fashion-car pe care l-am simțit în trecut în 118d. Simbolul „M” este omniprezent prin mașină, marcând volanul, schimbătorul de viteze, pragurile ușilor și chiar tapițeria scaunelor, unde îmbinarea dintre materialul textil de pe spătar și alcantara de pe laterale etalează un detaliu imprimat în culorile specifice BMW M. Volanul sport M este sensibil mai gros comparativ cu cel întâlnit pe echipările „obișnuite”, având un strat suplimentar de spumă pe sub pielea fină cu care este îmbrăcat, oferind astfel o aderență îmbunătățită – mai ales că poți simți cum ți se mulează în mâini când adopți o priză mai fermă.

Scaunele sport cu susținere laterală reglabilă oferă o susținere exemplară în viraje, un aport important avându-l și suprafețele acoperite cu alcantara, care aderă perfect pe orice fel de țesătură. Asta dacă nu ești James May de la TopGear și crezi că poți conduce îmbrăcat într-un sac de dormit, caz în care doar niște adeziv te va ține în scaun pe viraje.

Ergonomia este în continuare una de top, toate comenzile și butoanele fiind exact acolo unde te-ai aștepta să le găsești. În plus, materialele și finisajele sunt specifice segmentului premium, justificând încă o parte din motivele pentru care prețul de pornire al unui BMW Seria 1 este de peste 22.000 €, și asta în versiunea 114i, pe care nu o va cumpăra nimeni oricum.

În rest, același spațiu interior ușor înghesuit, despre care s-a tot vorbit în trecut, dar acesta e prețul pe care trebuie să-l plătești pentru a avea un motor dispus longitudinal și, implicit, o distribuție optimă ma maselor pe cele două punți. Spre deosebire de alte modele din clasă, adoptarea tracțiunii integrale nu a ciopârțit în vreun fel volumul portbagajului – detaliu destul de logic, ținând cont că diferențialul spate exista și înainte, inginerii având de furcă să caute loc pentru un diferențial suplimentar undeva pe sub motor.

În linii mari, interiorul lui 120d xDrive este un loc foarte plăcut din care să guvernezi destinele celor 184 de cai-putere de sub capotă, sobrietatea indusă de nuanțele închise ale tapițeriei de pe scaune, fețele ușor și plafon – acesta din urmă fiind personalizat într-o nuanță antracit din catalogul BMW Individual – fiind compensată de superbele inserţii de aluminiu natur, conturate pe alocuri de câteva detalii nuanțate în Albastru Estoril. Evident, cel mai mare impact îl au „M”-urile de pe volan și schimbător, care parcă amplifică senzațiile pe care generează hatch-ul bavarez. Și aruncând peste valorile din fișa tehnică a mașinii, aceste senzații nu sunt deloc false.

Motor și Transmisie

BMW 120d xDrive are sub capotă același diesel de 2,0 litri pe care l-am întâlnit și pe X3-ul xDrive20d pe care l-am testat luna trecută. De fapt, dacă luăm în calcul denumirea internă ”N47D20” a acestui propulsor, acesta este cea de-a cincea mașină testată de BMWBLOG care folosește această motorizare. Astfel, 320d, 118d, X1 xDrive25d și X3 xDrive 20d au aceeași capacitate cilindrică de 1.995 cmc, dar puterea dezvoltată variază între 143 CP și 218 CP, în funcție presiunea de injecție și de nivelul de supraalimentare. În cazul modelului testat, propulsorul diesel cu tehnologie TwinPower Turbo dispune de 184 CP și 380 Nm – cuplul fiind constant între 1.750 și 2.750 rpm.

Evoluția din ultimii ani a transmisiilor automate au făcut ca tradiționalele cutii de viteze manuale să devin o raritate printre modelele comercializate de BMW. Într-un fel, acest lucru este de înțeles, pentru că excelenta transmisie Steptronic cu 8 rapoarte disponibilă opțional pe mai toate versiunile de motorizare schimbă imperceptibil în cele mai inspirate momente, adaptându-se constant pe stilul de conducere abordat. Chiar și așa, există momente în care mulți șoferi își doresc feelingul old-school pe care îl transmite o cutie de viteze manuală bună – adică genul de transmisie cu care era echipat BMW-ul 120d xDrive testat. Deși multe s-au schimbat în filosofia BMW de-a lungul anilor, modul în care se simt transmisiile manuale ale bavarezilor a rămas o constantă de-a lungul vremii, transmițând aceeași emoție, fie că te afli într-un Seria 3 din 2000 (conservat, desigur, într-o stare bună), fie într-un Seria 1 din 2013. Să nu se înțeleagă, totuși, că BMW oferă cele mai bune cutii de viteze manuale din lume. Nicidecum, ba chiar există momente în care timoneria acesteia „agață”, mai ales în momentele când cel de la volan dorește să doboare recordul mondial la categoria „cea mai rapidă schimbare de treaptă”, însă modul bărbătesc în care se simte cum cuplează fiecare raport și pedala de ambreiaj destul de fermă desăvârșesc o mașină indubitabil masculină. Și rapoartele în sine sunt etajate foarte inspirat, favorizând accelerațiile la viteze de oraș și un nivel al turațiilor scăzut la viteze mari, cu avantaje clare la capitolul consum și zgomot interior.

Dinamică

Cu un cuplu de 380 Nm, nu e de mirare că cele 1.500 kg ale Seriei 1 sunt cantitate neglijabilă pentru potentul propulsor diesel. Cu un timp de accelerare de la 0 la 100 km/h cotat la 7,2 secunde, 120d xDrive este, cel puțin pe hârtie, la fel de potent ca o Seria 1 dotată cu același propulsor, dar fără tracțiune integrală. Și-atunci, de ce ai mai plăti în plus pentru sistemul xDrive?

Primul indiciu privind plusul de aderență oferit de sistemul xDrive îl vei simți la accelerările puternice, unde semnalele luminoase ale martorul sistemului DSC lipsesc cu desăvârșire. În plus, la plecările brutale de pe loc în modul Sport Plus, 120d xDrive pare lansat dintr-o catapultă, contactul dintre cap și tetieră fiind imposibil de împiedicat.

Pe viraje, micul bavarez cu tracțiune integrală este destul de neutru, la limitele aderenței adoptând un comportament ușor subvirator. În schimb, dacă este condus într-un mod adecvat , 120d xDrive poate deveni oricând supravirator, favorizând glisade delicioase, ce dau naștere unor largi grimase pe chipul celor care știu cum să se poarte cu mașina asta.

Un mare aport în desăvârșirea acestui comportament îl are și direcția sport variabilă, foarte precisă și bogată în informații. În plus, raportul de demultiplicare scade atât de mult la viteze mici, încât volanul ajunge să se rotească doar două ture de la un capăt la altul.

Revenind la tracțiunea integrală, adevăratele avantaje ale acesteia se fac simțite atunci când între roți și asfalt intervin factori perturbatori. Mai exact, xDrive-ul își intră cel mai bine în drepturi pe carosabil umed, unde aderența suplimentară permite un condus la fel de îndrăzneț, intervențiile sistemului DSC fiind rare și destul de tardive.

Cu condiția ca cei responsabili pentru deszăpezirea drumurilor să luați din nou prin surprindere de ninsorile din timpul iernii, caz în care doar modele 4×4 extreme mai pot circula nestingherite, BMW 120d xDrive poate fi luată în calcul ca o mașină de iarnă excelentă. Echipată cu anvelope corespunzătoare, acesta trece peste tot și toate – așa cum a demonstrat și pilotul Claudiu David, când în cadrul unui eveniment al celor de la ProMotor, desfășurat la începutul acestui an, a tractat doi schiori pe pârtia Cocoșul din Predeal.

Concluzii

În ciuda celor spuse și deduse, se vor găsi în continuare cârcotași care vor contesta ingeniozitatea sistemelor xDrive, motivând puritatea senzațiilor pe care doar un model cu tracțiune spate le poate poate oferi. Ei bine, strict din aceste considerente, aceștia pot opta în continuare pentru oricare dintre dintre variantele cu două roți motrice ale Seriei 1, ce oferă puteri cuprinse între 95 CP (114d) și 320 CP (M135i). Însă toate celelalte argumente, fie că vorbim de agilitate – în multe momente, mai ales pe ud, BMW 120d xDrive chiar se simte mai agilă decât modelul cu tracțiune spate – fie că aducem în discuție consumul de carburant – diferența de 0,3 litri la fiecare 100 de kilometri parcurși pe care o cere în plus versiunea cu tracțiune integrală este mult prea mică pentru a fi considerată un deal-breaker – tind să nu mai aibă acoperire în cazul micului hatch bavarez. Și că tot veni vorba de consum, 120d xDrive se va mulțumi cu mai puțin de 5 l/100 km în regim extraurban dacă se adoptă un stil de condus mai potolit, iar la cealaltă extremă, în momentele în care cel de la volan vrea să facă cinste kitului M Sport și să umilească câteva mașini de două ori mai mari între semafoare, consumul mediu va rămâne sub 10 l/100 km.

Așadar, este tracțiunea integrală o opțiune demnă de luat în seamă în cazul lui BMW 120d? În mai bine 99% din cazuri, răspunsul este unul afirmativ. Iar pentru cei care intră în nișa de 1%, dornici de un feedback sublim al direcției și de supravirarea pură pe care doar o mașină cu tracțiune spate o poate oferi, cei 184 CP oferiți de această motorizare nu sunt deloc o valoare impresionantă. Drept urmare, în acest caz – rămânând totuși în sfera diesel – s-ar preta mult mai bine un 125d, care oferă mai multă putere fără a cere la schimb decât câțiva stropi de motorină în plus. Și cum pentru 125d nu poate fi alăturat sistemului xDrive, ajungem la o concluzie revizuită. Te gândești să-ți iei un BMW 120d? Nu mai sta pe gânduri și bifează opțiunea xDrive. N-ai să regreți câtuși de puțin alegerea făcută.

Puncte forte:

• Sistemul xDrive
• Performanțe dinamice foarte bune pe orice suprafață
• Transmisia manuală „bărbătească”
• Corelat la performanțe, consumul pare incredibil de mic

Nu ne plac:

• Sunetul motorului, mai ales că pătrunde nestingherit în habitaclu
• Opționalele scumpe
• Spațiul interior limitat
• Că nu ne putem gândi la alte defecte

Echipare: BMW 120d xDrive – Preț de bază:  32.922 €

Culoare și tapițerie

  • Albastru Estoril – 688 €
  • Stofa Hexagon/Alcantara Antracit/Negru – 0 €

Echipamente standard

  • Anvelope Runflat
  • Covorase din velur
  • Anvelope Runflat
  • Triunghi reflectorizant si trusa de prim ajutor
  • Tetiere spate rabatabile
  • Dezactivare airbag pasager fata

Echipamente opționale

  • Directie sport variabila – 469 €
  • Pachet M Sport – 3.647 €
  • Volan multifunctional – 0 €
  • Jante din aliaj usor M Star-spoke de 17″tip 383 M cu anvelope mixte – 0 €
  • Prezoane antifurt – 0 €
  • Scaune sport pentru conducatorul auto si pasagerul fata – 0 €
  • Cotiera fata, culisantă – 0 €
  • Finisaje albastru mat Estoril – 0 €
  • Ornamente interioare aluminium hexagon – 0 €
  • Faruri de ceata – 0 €
  • Volan M imbracat in piele – 0 €
  • Pachet M Aerodinamic – 0 €
  • Ornamente BMW Individual Shadow Line – 0 €
  • Capitonaj plafon BMW Individual antracit – 0 €
  • Oglinda retrovizoare interioara cu functie automata anti-orbire – 143 €
  • Pachet fumatori – 25 €
  • Scaune incalzite pentru conducatorul auto si pasagerul fata – 344 €
  • Sistem de navigatie Professional – 2.490 €
  • Internet – 104 €
  • Activare internet – 0 €
  • Conectivitate, Bluetooth si interfete USB – 365 €
  • BMW Service Inclusive – 5 ani / 100000 km – 0 €
  • Manual de utilizare / Carte de service in limba romana – 0 €
  • Prize de alimentare aditionale, de 12V – 10 €
  • Sistem de difuzoare HiFi – 365 €
  • BMW Live – 104 €
  • Conexiune extinsa a player-ului audio in telefonul mobil – 0 €
  • Apps – 260 €
  • Panou instrumente de bord, continut extins – 0 €
  • Pachet Advantage Plus – 3.100 €
  • Bancheta spate rabatabila – 0 €
  • Pachet compartiment de depozitare – 0 €
  • Sistem de spalare a farurilor – 0 €
  • Senzori de parcare (PDC fata/spate) – 0 €
  • Senzor de ploaie si control automat al farurilor – 0 €
  • Aer conditionat automat – 0 €
  • Pachet lumini – 0 €

Subtotal culoare, tapițerie și obțiuni: 12.154 €

Preț total model testat, cu TVA inclus: 45.076 €

Specificații tehnice:

BMW 120d xDrive

  • Diesel, 4L, 1.995 cmc, turbo twin-scroll, AWD
  • 184CP/4.000 rot/min,  380Nm/ 1.750 – 2.750 rot/min
  • 0 – 100 km/h în 7,2 secunde, 225 km/h
  • 4,7 l/100 km, 123 g CO2/km
BMW Motorrad

Comentarii

©2026 BMW BLOG ROMANIA.Toate drepturile rezervate!

RL GLOBAL ACTIV SERVICES. J40/16964/21.10.2008 RO 16864852 Adresa: Str. Dr. Taberei, nr 109, Bl. A7, Sc C, Ap. 33, Bucuresti.

BMW BLOG ROMANIA aparține grupului de presă RL GLOBAL ACTIV SERVICES.

Log in with your credentials

sau    

Ați uitat datele dvs.?

Create Account