Top 5 cele mai urâte BMW-uri

BMW sunt responsabili și pentru unele dintre cele ma frumoase mașini, dar și pentru unele dintre cele mai urâte. Uneori au rămas fără inspirație, alteori au fost nevoiți să recurgă la improvizații pentru a merge mai departe. Povestea BMW  este o telenovelă cu suișuri și coborâșuri, cu dramă și comedie, împleticite în plot-uri întortocheate și finaluri neașteptate. Câteodată iese urât.

E de înțeles că o mașină urâtă nu este automat și o mașină proastă, iar fanii BMW sunt unii care au rămas alături de marcă indiferent de perioadele proaste prin care au trecut. Pentru că o greșeală nu trebuie generalizată și poate fi startul unei idei mai bune. Iată care sunt, din punctul nostru de vedere, mașinile care au fost atinse de bagheta magică a urățeniei.

 

Locul 5 – BMW Seria 1 (2012)

BMW-1-Series_Urban_Line_2012_800x600_wallpaper_04 Cea de-a doua generație de BMW Seria 1 a câștigat mult în rafinament, tehnologie și performanță, dar nu a reușit să scape de atingerea baghetei blestemate a Zânei Urețenie. Chiar dacă nici prima generație nu a fost una frumoasă, capota alungită și aripile spate evazate te trimiteau mai mult cu gândul la un roadster coupe, (un Z3 coupe dacă vreți) decât la un hatchback. Avea o față de cățel care cerșea mâncare, dar profilul era unul genial. În cazul BMW-ului Seria 1 din 2012, designul s-a îndepărtat de acea idee și nu a ieșit foarte bine.

Locul 4 – BMW Seria 2 Grand Tourer (2015)

BMW-2-Series_Gran_Tourer_2016_800x600_wallpaper_20

BMW Seria 2 Grand Tourer este mai mult o necesatitate pentru BMW decât o plăcere. Nu credem că cineva de la BMW s-a gândit să construiască mașina asta în speranța că va mulțumi fanii atât de înverșunați ai mărcii, ci pentru a-i câștiga pe cei care nu vroiau să se asocieze cu cei dintâi. BMW Seria 2 Grand Tourer este mai mult o soluție de marketing decât un viitor apostol al designului bavarez.  Trebuie să fie un BMW de familie, cu tracțiune față, cu suficiente locuri pentru jumătate din grupa de grădiniță a copiilor tăi, să fie și de oraș și de călătorii mai lungi, spațios, dar economic…Pur și simplu sunt prea multe chestii de făcut la care un BMW adevărat nu s-ar pricepe foarte bine. Bărbații nu calcă și întind rufe, bărbații merg la război, vânează urși și plâng la Titanic!

 

Locul 3 – BMW Seria 3 Compact (2003)

BMW-3-Series_Compact_2003_800x600_wallpaper_01

BMW Seria 3 Compact a fost încercarea lor de a intra în segmentul compact. De unde și numele… Era un Seria 3 de buget, dedicat mai mult tinerilor, mai simplu și mai practic. Dacă varianta pentru E36 arăta decent, E46 Seria 3 Compact a ales să se diferențieze prea mult de un Seria 3 și nu a făcut bine. Stopurile arată ca unele pe care ți le-ai cumpăra din Vitan pentru un tuning în pauza de jucat table în maiou, iar farurile alea și modul cum se îmbinau cu capota te trimit cu gândul la un o coliziune frontală reparată prost de Nea Ion ReparăStricăTot.

Locu 2 – BMW Seria 7 (2002)

BMW-7_Series_2002_800x600_wallpaper_0c

Mașina asta a primit foarte multă critică. Din partea oricui știa să scrie, indiferent că era jurnalist auto, analist financiar, un copil de clasa a cinea sau un om pe moarte care-si avea de spus ultimele cuvinte. Chris Bangle a avut atât de multă carne în frigider după ce au dezvăluit mașina asta, încât a trebuit să gătească de urgență o cină imensă și să-și invite toți colegii, nevinovați, să-l ajute s-o digere. A fost perioada când precedenta generație de BMW Seria 7 se vindea foarte bine la mâna a doua, pentru că nimeni nu vroia să cumpere 7-le lui Bangle. Dar a fost și perioada când BMW a întrecut Mercedes în vânzările din segmentul premium. Facelift-ul și aparițiile prin videoclipurile hip hop l-au salvat însă.

Locul 1 – BMW 700 (1959)

boxermotorcomfahrzeugebmw700bmw700_12jpg

 

Mașina asta nici măcar nu arată ca un BMW, pentru că-i un BMW fără rinichi. Asta nu înseamnă că a fost o mașină rea. De fapt, a fost o mașină chiar foarte bună având în vedere că s-a vândut în peste 180. 000 de exemplare și a salvat marca de la un dezastru financiar. S-a construit între 1959 și 1965 și a fost primul BMW cu o structură monococă. S-a descurcat foarte bine și în sportul cu motor în versiunea 700RS (cică mai sunt doar două). Și iată că uneori Zâna Urețeniei nu este una rea, ci zâna care te scapă de orgoliu, te face să te vezi așa cum ești și te pune să-ți faci o retrospectivă interioară. Doar așa poți reveni cu picioarele pe pâmănt, de unde poți s-o iei de la capăt și să adaugi greșelile la experiențe de viață utile.

BMW Motorrad

Comentarii

©2024 BMW BLOG ROMANIA.Toate drepturile rezervate!

RL GLOBAL ACTIV SERVICES. J40/16964/21.10.2008 RO 16864852 Adresa: Str. Dr. Taberei, nr 109, Bl. A7, Sc C, Ap. 33, Bucuresti.

BMW BLOG ROMANIA aparține grupului de presă RL GLOBAL ACTIV SERVICES.

Log in with your credentials

sau    

Ați uitat datele dvs.?

Create Account