BMW 325i Allrad: Primul model BMW cu tracțiune integrală

BMW 325i Allrad, bazat pe cea de-a doua generație BMW Seria 3, a fost primul model bavarez cu tracțiune integrală, însă la scurt timp după lansarea sa, el a fost redenumit în BMW 325ix.
Despre ce a înseamnat BMW E30 pentru istoria companiei bavareze am tot vorbit, așa că e suficient să amintim că acesta este unul dintre cele mai apreciate și mai bine vândute modele din protofoliul companiei. A adus o serie de „inovații”, dar a adus și plăcerea de a conduce într-un sedan compact, ușor, puternic și cât se poate de fiabil. BMW E30 a înseamnat și „inventarea” primul BMW M3 sub forma lui BMW M3 E30 și tot E30 a adus și primul BMW cu tracțiune integrală: BMW 325i Allrad.
Prezentat pentru prima oară în cadrul Salonului Auto de la Frankfurt din anul 1985, BMW 325i Allrad nu se deosebea cu mult față de restul modelelor din gamă. Tocmai de aceea, surprizele din cadrul sesiunilor de teste pentru presă au fost cât se poate de mari. La acea vreme, publicația germană Auto Zeitung declara: „Acest nou model este și noul campion în materie de manevrabilitate”. BMW 325i Allrad era echipat cu motorul cu șase cilindri în linie, de 2,5 litri și dezvolta 171 de cai-putere și un moment motor de 225 Nm, disponibil de la 4.000 de rotații pe minut și s-a dovedit a fi platforma perfectă pentru un nou sistem de tracțiune integrală.
Pentru că BMW înseamna și atunci, ca și acum, „plăcerea de a conduce”, bavarezii nu au echipat noul BMW 325i Allrad cu un sistem „normal” de tracțiune integrală care să împartă puterea în mod între punți, ci au optat pentru o soluție constructivă care să dea mai multă putere roților din spate, păstrând astfel comportamentul de bază al unui mașini cu propulsie. Sistemul permanent de tracțiune integrală trimitea doar 37% din putere către puntea spate, iar restul de 67% ajungea la roțile spate. Roțile față erau puse în mișcare de un agrenaj auxiliar de tip roată dințată prin intermediul unui alt arbore cardanic, acest lucru permițând virarea neutră tipică BMW, fără apariția așa-numitului „torque steer”. În condiții extreme sau dacă se aborda un stil de pilotaj agresiv, vâscodiferențiale din cutia de transfer și diferențialul spate aveau posibilitatea de a varia procentul de putere transmis către fiecare punte în parte.
La nevoie, în cazul în care roțile punții spate pierdeau aderența, mai multă putere era trimisă roților față. Mai mult, exista posibilitatea ca puterea să fie împărțită și între cele două roți ale punții spate. Și, într-un mod cu adevărat impresionant, în 1985, diferențialele blocabile au fost integrate cu sistemul ABS de frânare, oferit în standard pentru BMW 325i Allrad. Așa cum era normal pentru BMW, șoferul unui BMW 325i Allrad simțea tracțiunea integrală doar atunci când accelera puternic la ieșirea din viraje sau în condiții de drum ud sau acoperit cu zăpadă. În 1988, sistemul de tracțiune integrală a devenit disponibil și pentru BMW Seria 3 touring, iar în anul 1986, BMW 325i Allrad a devenit cunoscut sub numele de BMW 325ix.
Sursă foto: BMW
