Cum se va împărți vina în accidentele cu BMW-uri autonome?
Dr.-Ing. Dirk Wisselmann, unul dintre experții BMW în dezvoltarea mașinilor autonome, ne-a explicat în cadrul unei mese rotunde cu jurnaliștii din România la ce am putea să ne așteptăm din partea companiilor de asigurare atunci când mașinile vor merge singure și vor fi implicate în accidente rutiere.
Oficialul BMW ne spune că în Germania asiguratorii disting în principal 3 surse pentru vina producerii unui accident: șoferul, proprietarul mașinii sau o defecțiune tehnică. Șoferul este responsabil pentru greșelile de condus, proprietarul răspunde pentru că trebuie să se ocupe de mentenanța mașinii, iar constructorul automobilului poate fi învinovățit pentru apariția unor defecțiunile tehnice produse din cauza erorilor de fabricație. Dirk Wisselmann spune că BMW se consultă, de exemplu, cu Allianz în materie de asigurări. Astfel a constatat că aceleași principii de împărțire a responsabilității se pot aplica și pentru nivelurile 3, 4 și 5 de autonomie. Însă la nivelul 5 nu mai apare responsabilitatea șoferului, deoarece în acest caz mașina nu mai are nevoie și de intervenția sau chiar prezența șoferului. De altfel, la nivelul 5 de autonomie mașinii îi pot lipsi volanul și pedalele pentru accelerare și frânare. Dar rămân în discuție mentenanța care trebuie făcută de proprietarul mașinii și, desigur, potențialele probleme tehnice manifestate de automobil.
Dirk Wisselmann ne-a oferit lămuriri și în legătură cu eventuala „cutie neagră” care va fi montată în mașinile autonome tocmai pentru a ajuta la depistarea „vinovatului”.
“Începând cu nivelul 3 de autonomie se poate discuta despre cutia neagră. De exemplu, la nivelul 3 de autonomie să presupunem că șoferul este în stare de ebrietate. Dacă peste 5 kilometri urmează să se intre într-o zonă în care vremea este potrivnică, mașina va alerta șoferul că îi va preda controlul. Și poate șoferul este în stare de ebrietate și nu preia comanda volanului. De aceea vom avea nevoie de această cutie neagră pentru a arăta că mașina a emis alerta iar șoferul nu a reacționat. Dar există un sistem de siguranță și pentru situația în care șoferul nu reacționează. În acest caz mașina oprește singură pe marginea drumului.” – explică Dirk Wisselmann.
Mai mult de atât, la nivelul 4 de autonomie mașinile vor putea inclusiv să meargă singure într-o parcare, dacă, de exemplu, șoferul doarme și nu se trezește pentru a prelua controlul volanului. Astfel, se poate spune că mașina va ști cum să aștepte în siguranță până când șoferul își reintră în atribuții.
Dirk Wisselmann ne-a oferit multe detalii despre cum se vor conduce BMW-urile autonome, în special odată cu lansarea modelului iNEXT din 2021. Acesta va avea abilități de condus autonom la nivelul 3.