Raliul Sibiului cu un BMW E30 Cabrio

Raliul Sibiului

Raliul Sibiului a însemnat 430 de kilometri cumulați într-o experiență frumoasă și relaxantă, în care spiritul de competiție s-a contopit cu plăcerea de a conduce un BMW E30 Cabrio prin unele dintre cele mai frumoase zone ale țării.

Decizia de a participa la Raliul Sibiului n-a fost deloc una calculată, ci mai degrabă una de moment. Fără să știu exact ce înseamnă un raliu de regularitate, fără să înțeleg regulamentul pe de-a-ntregul, dar cu dorința de a mă bucura de fiecare kilometru parcurs la volanului lui „Teddy” – ăsta-i numele mașinii. Știam că sunt 430 de kilometri în două zile și mai știam că vor veni la Sibiu mașini legendare alături de care ar fi fost o onoare să concurez, mai ales că una dintre probe presupunea parcurgerea Transfăgărășanului în regim de drum închis circulației publice. Categoria Youngtimer a fost creată, astfel că „ursulețul” din ’93 și-a găsit repede locul printre rivalii de generație, dar și printre modele noi, precum Citroen C4, Renault Megane GT și Suzuki Baleno. Cu 62 de echipaje înscrise la start pentru raliul de regularitate și alte 14 echipaje înscrise la Speed Challenge, Raliul Sibiului se anunța un festival dedicat motorsportului și culturii automobilistice, mai ales că cea mai veche mașină înscrisă în competiție a fost un Austin 20/4 Sedan Tourer fabricat în 1924! Piața Mare din Sibiu a devenit punctul central al raliului, unde mașinile au fost expuse pe parcursul evenimentului, spre deliciul miilor de turiști și al trecătorilor.

Raliul Sibiului

Spre deosebire de marea majoritate a competițiilor auto, un raliu de regularitate nu se decide pe baza celui mai bun timp obținut, ci pe baza punctelor de penalizare acumulate de fiecare echipaj în parte. De-a lungul fiecărei zile, organizatorii au inclus probe de regularitate pe parcursul cărora trebuia să respecți o viteză medie impusă, cu un minut de start impus. Prin urmare, calculele matematice stau la baza succesului, pentru că orice secundă de abatere față de timpul ideal de parcurgere a probei se penalizează cu un punct de penalizare (0,1 puncte de penalizare pentru fiecare 0,1 secunde). La prima vedere pare simplu, însă nu e chiar așa. Ai nevoie de un copilot care trebuie să navigheze, dar care trebuie să fie și priceput la calcule.

Raliul Sibiului

Prima zi de concurs a fost un mic haos pentru echipajul nostru atât din cauza drumurilor destul de proaste pe care a trebuit să mergem, dar și pentru că eram pentru prima oară într-un raliu de regularitate. Partea bună e că în cea de-a doua zi lucrurile au decurs aproape perfect din punctul nostru de vedere, chiar dacă finalul raliului a devenit o necunoascută care a dus la anularea ultimei probe de regularitate și a unui punct de control. În final, Raliul Sibiului a însemnat un loc III pentru echipajul nostru în clasa desitinată modelelor Youngtimer și o ocazie de descoperi farmecul puțin știut al acestui timp de competiție. Cu siguranță nu va fi ultimul raliul de regularitate la care vom participa.

Raliul Sibiului

Trebuie să profităm de această ocazie pentru a le mulțumi și celor care ne-au susținut această participare, adică în special celor de la Elgeka-Ferfelis, macro distribuitor Shell, celor de la Smart Driving România pentru sfaturile prețioase de care ai nevoie atunci când trebuie să conduci cu mintea, dar și celui mai nou dealer BMW din București, BMW Auto Cobălcescu.

Deși suntem perfect conștienți că Raliul Sibiului presupune un efort uriaș în organizare, trebuie să punctăm și lucrurile care nu au mers bine din perspectiva organizării în speranța că anul viitor măcar o parte din aceste probleme vor fi remediate. În primul rând, parcul închis – acea zonă delimitată în care mașinile de competiție sunt frumos aliniate în Piața Mare – a fost mult prea mic. Cel puțin o treime dintre mașinile de concurs au fost expuse în afara zonei îngrădite, ceea ce a dus la inevitabilele mici zgârieturi produse cel mai probabil accidental de oamenii curioși să vadă de aproape modelele. Comunicarea oficialilor cu concurenții a fost deficitară la finalul celei de-a doua zile de concurs, astfel că fiecare dintre echipaje a procedat așa cum a crezut de cuviință. O comunicare mai bună ar fi rezolvat o parte dintre neclaritățile apărute imediat după finalul probei speciale pe Transfăgărășan.

Raliul Sibiului

Per total însă, cred că organizatorii s-au descurcat cu brio și merită toate laudele noastre pentru faptul că reușesc să organizeze acest raliu într-una dintre cele mai frumoase zone din țară, mai ales că logistica de care au nevoie este una impresionantă. Raliul Sibiului este un eveniment care are potențialul uriaș de a aduce România și zona Sibiului pe harta importantă a raliurilor de regularitate organizate în Europa, iar cei care reușesc să organizeze un astfel de eveniment pot fi niște super-eroi. Prin urmare, ne vom revedea la anul cu Raliul Sibiului.

 

BMW Motorrad

Comentarii

©2024 BMW BLOG ROMANIA.Toate drepturile rezervate!

RL GLOBAL ACTIV SERVICES. J40/16964/21.10.2008 RO 16864852 Adresa: Str. Dr. Taberei, nr 109, Bl. A7, Sc C, Ap. 33, Bucuresti.

BMW BLOG ROMANIA aparține grupului de presă RL GLOBAL ACTIV SERVICES.

Log in with your credentials

sau    

Ați uitat datele dvs.?

Create Account