Test Drive Mercedes CLS 250 d 4MATIC – Negociatorul

Mercedes CLS nu mai este singurul concurent în clasă și trebuie să recurgă la toate farmecele pentru a se face remarcat.

Să zicem că ai ajuns la o vârstă la care ești liniștit din punct de vedere financiar. Ești mai serios, mai responsabil și mai pragmatic. Ai niște bani, o reputație, gusturi, hobby-uri și un cerc de prieteni care-ți sunt și parteneri de afaceri, căteodată. Într-un astfel de moment deja începi să vezi lucrurile altfel, să vrei mai multe de la viață și să-ți faci niște mofturi pe care nu ți le permiteai cu vreo 10 ani în urmă. S-ar putea să nu te mai mulțumească coupe-ul sportiv sau cabrioletul din tinerețe, s-ar putea să ai nevoie de mai mult spațiu, confort, ceva mai mult prestigiu și atunci te gândești la o limuzină din clasa premium – Audi, BMW, Mercedes, Jaguar sau Lexus. Fiecare marcă din acest segment se străduiește să construiască un „executive saloon” cât mai potrivit pentru omul de carieră. Unii o fac mai bine, alții o fac mai rău. Dar ce se întâmplă atunci când omul nostru nu este atras de niciuna dintre sedanurile lor?

Test Mercedes-Benz CLS (2)

Mercedes au fost primii care au venit cu un răspuns la această întrebare prin modelul CLS. Era un sedan de lux, spațios și confortabil, dar cu forme de coupe. Pentru domnul cu banii și cu serviciul perfect, o astfel de mașină este ca o domnișoară matură în gândire cu un corp de prezentatoare meteo ori ca o prezentatoare meteo cu o minte de analist financiar. Oricum ai alege, alegi bine. CLS-ul te ajută să te integrezi foarte bine în cluburile de golf și în mediul de afaceri, dar nu te bagă în aceeași oală cu „bisnismenii” care-și împart viața strict între serviciu și familie. Tu mai lovești mingea cu o crosă, mai bagi un shot cu băieții și mai faci weekend break-uri pe la Londra din când în când. Dacă ai un CLS ești încă un jucător, asta-i clar. Nu prea îți pasă de confortul celor din spate, nu te interesează prea mult volumul portbagajului, dar vrei să pari totuși un om căruia îi merge bine, copt din punct de vedere al metodelor de a face bani constant, dar sofisticat, distractiv, neprevăzut.

Test Mercedes-Benz CLS (11)

Noul CLS continuă rețeta predecesorului său, dar umblă puțin la targetul său, lucru care s-ar putea să-i fie de bine sau de rău. Noi am avut în test un CLS 250 d Coupe, model echipat cu un diesel de patru cilindri, 204 CP, cutie automată 7-G Tronic și tracțiunea integrală 4Matic. Tracțiunea integrală e mai mult un moft al românilor, la fel și motorizările diesel, dar prețul este unul care-l situează foarte aproape de un Clasa E cu un motor diesel V6, în aceeași configurație. Un CLS 250 d 4 MATIC costă 62.000 de euro, iar un E 350 BlueTech 4MATIC costă 60.000 de euro.

Test Mercedes-Benz CLS (13)

De cealaltă parte, Audi și BMW au ales să nu ofere motoare de patru cilindri diesel pentru A7 și Seria 6 Gran Coupe. Au făcut mai bine, au făcut mai rău…? În primul rând, atât Audi A7 cât și BMW Seria 6 Gran Coupe au prețuri de pornire mult mai mari decât CLS-ul. Un Audi A7 3.0 TDI Quattro (versiunea cu 218 CP) costă aproape 66.000 de euro, în timp ce BMW oferă doar o versiune 640d (313CP) care pornește de la 95.000 de euro (cu xDrive). Așadar, BMW oferă aici doar un motor diesel performant, echivalentul unui Audi A7 3.0 TDI Quattro Bi-Turbo Competition cu 326 CP și cutie Tiptronic cu 8 trepte, care costă 85.000 de euro.

Test Mercedes-Benz CLS (5)

De ce a vrut Mercedes atât de mult să facă un CLS cu un preț de pornire mult mai mic decât Audi și BMW? Să fie din frică față de competiție sau doar marketing eficient? Dacă stăm să privim CLS-ul, pare o mașină mai scumpă decât ce vedem în lista de prețuri. Arată bine, din orice unghi l-ai privi. Este total diferit de un Clasa E Coupe sau de un sedan, elegant fără să devină monoton și poartă un aer de superioritate pe care nu-l găsești la celelalte mărci. Nici la interior nu stă rău. Odată ce ai pășit înăuntru te simți ca și cum ai sta picior peste picior, în halat, la o cafea și un ziar de dimineață. E deosebit, dar nu intimidant, te simți bine, ca la tine acasă. Și dacă ți-ai pus cravata și costumul tot bine îți stă în el. Mașina se potrivește în mai multe situații, mai multor categorii de oameni. Layoutul este foarte aerisit, e plin de piele, lemn, aluminiu și materiale bune, chiar dacă unele configurații arată mai bine în poze decât în realitate. Noi am avut un lemn pe bord care arăta a lemn, dar cam suna a plastic. Ajungem și la motor însă, lucru care ne interesează cel mai mult. Atunci când pornești un diesel V6 de Mercedes ai impresia că tot spațiul de sub capotă a fost ocupat eficient, nelăsând loc pentru prea multe trepidații sau ecou. Atunci când pornești motorul diesel de patru cilindri din CLS ai impresia că s-a trezit ceva mic acolo și că mai este loc de încă unul pe lângă el. Ai impresia că s-a pierdut ceva din rafinament imediat ce ai apăsat butonoul de start. În rest, 204 CP sunt suficienți pentru a mișca mașina de aproape 1.900 kg. Accelerează de la 0 la 100 km/h în 7,9 secunde, atinge o viteză maximă de 236 km/h și are un consum mix declarat de 5,6 l/100 km. Totuși ai mereu impresia că-ți lipsește ceva, că vrei mai mult, iar asta ar putea deveni sâcâitor pentru cineva care a cheltuit 60.000 de euro pe o mașină.

Test Mercedes-Benz CLS (4)

La drum întins Mercedes CLS este atât de confortabil pe cât te-ai aștepta de la un Mercedes din clasa asta. Nu ai probleme cu zgomotul de vând, nu simți niciodată oboseală sau plictiseală și mai tot timpul găsești pe unul sau pe altul care-și aruncă ochii după mașina ta. Direcția este chiar plăcută, mai înceată și mai ușoară decât cea din BMW, dar parcă ceva mai comunicativă. Dacă o lași să „curgă” pe viraje nu o vei simți ca pe o mașină grea decât atunci când frânezi prea tare sau când ai nevoie de accelerări în pantă, lucru care se poate rezolva cu un motor mai mare. De fapt, asta vă și recomandăm – un CLS 350 4 MATIC cu un V6 de 258 CP și cutie automată cu nouă trepte. Costă 67.000 euro.  Versiunea cu motor diesel cu patru cilindri poate cântări mult pentru cineva care are în balanță un Mercedes Clasa E, un BMW Seria 5 sau un Audi A6. Și dacă nu vrei să ai de a face nici cu unele, nici cu altele, ia-ți un Shooting Beak.

 

BMW Motorrad

Comentarii

©2024 BMW BLOG ROMANIA.Toate drepturile rezervate!

RL GLOBAL ACTIV SERVICES. J40/16964/21.10.2008 RO 16864852 Adresa: Str. Dr. Taberei, nr 109, Bl. A7, Sc C, Ap. 33, Bucuresti.

BMW BLOG ROMANIA aparține grupului de presă RL GLOBAL ACTIV SERVICES.

Log in with your credentials

sau    

Ați uitat datele dvs.?

Create Account