BMW 320d EfficientDynamics in cursa pentru titlul de World Green Car of the Year 2011

Comitetul care organizeaza premiile World Car of the Year 2011 a publicat si numele celor sase candidati concurenti la titlul de cea mai verde masina a anului, din intreaga lume.
Asa cum era de asteptat, vedetele anului 2010, Nissan Leaf si Chevy Volt sunt incluse pe lista. Celor doua masini super-eficiente li se alatura pe lista Hyundai Sonata Hybrid, Smart ForTwo Electric si Mercedes-Benz Clasa B F-Cell. Cel mai eficient vehicul al celor de la BMW, editia 320d EfficientDynamics, a primit si el nominalizarea.
BMW 320d EfficientDynamics e destinat exclusiv pietei europene si are un consum impresionant de 4.1 l/100km. Modelul 320d ED reuseste totusi performanta de 163 CP si are cuplul maxim de 380 Nm de la un motor de 2.0 litri cu un singur turbocompresor. BMW 320d ED accelereaza de la 0 la 100 km/h in 8,2 secunde si are o viteza maxima limitata electronica la 225 km/h.
Ca si in cazul celorlalte modele mai noi, si la BMW 320d ED a fost imbunatatita aerodinamica, ceea ce ajuta eficienta. Asa cum am putut vedea si la X6 ActiveHybrid, BMW acorda atentie fiecarui detaliu legat de dinamica, inclusiv rotilor desenate special.
Cele sase masini finaliste in cursa pentru premiul World Green Car 2011 sunt urmatoarele (in ordine alfabetica):
* Chevrolet Volt
* Hyundai Sonata Hybrid
* Mercedes-Benz Clasa B F-Cell
* Nissan LEAF
* smart electric drive
Pentru a fi nominalizata la premiul World Green Car 2011, o masina trebuie sa fie complet noua sau imbunatatita in mod semnificativ, sa fie in productie sau lansata la vanzare in minim 10 unitati in cel putin o piata importanta, in perioada 1 ianuarie 2010 – 30 mai 2011. Se iau in considerare emisiile poluante, consumul de combustibil, tehnologiile avansate.
Primii trei finalisti vor fi anuntati pe 1 martie 2011 in cadrul unei conferinte de presa, la Salonul auto de la Geneva.
Castigatorii World Green Car din anii anteriori sunt: Volkswagen BlueMotion (Golf, Passat, Polo) in 2010, Honda FCX Clarity in 2009, BMW 118d Efficient Dynamics in 2008, Mercedes-Benz E320 Bluetec in 2007 si Honda Civic Hybrid in 2006.
Fiti la curent cu cele mai noi stiri din lumea BMW si de pe telefonul mobil, accesand m.bmwblog.ro








































