[VIDEO] „Games of Snow”: Spectacol de drift pe zăpadă, în Sölden, cu noul BMW M5

BMW M organizează anual experiențe de condus în funcție de sezon. Evenimentele BMW M Driving Experience sunt adevărate sejururi în care pasionații pot învăța de la instructorii BMW M tehnici avansate de pilotaj, drift și chiar și off-road. Pentru a promova experiențele de pilotaj pregătite de BMW M pentru sezonul de iarnă, constructorul bavarez a organizat Games of Snow, adică Jocurile Zăpezii, în stațiunea din Sölden, Austria.
Games of Snow a invitat trei participanți să se întreacă în jocuri de pilotaj pe zăpadă, la volanul unui BMW M5 Sedan personalizat într-un mod unicat. Acest M5 este parte din seria Signature dedicată BMW M Driving Experience. Este o serie de modele personalizate în colaborare cu artiști. De data aceasta, este vorba despre un M5 Sedan cu grafică realizată de artistul italian Davide Virdis.
Cei trei participanți la BMW M Games of Snow s-au întrecut în probe de condus gândite cu umor. Astfel, au jucat un fel de fotbal cu BMW M5, au făcut manevre pentru a nu lovi oameni de zăpadă și per total s-au bucurat de faptul că au putut să-și satisfacă pofta de drift pe zăpadă cu cei 727 CP al V8-ului plug-in hybrid care însuflețește noul model M5.
BMW M ne prezintă toată această distracție în clipul video de mai jos:
Evenimentele BMW M Driving Experience pentru sezonul de iarnă
În cadrul sesiunilor BMW M Snow Drift participanții învață derapajul controlat pe suprafețe acoperite de zăpadă alături de instructori experimentați BMW M. Instructajul se desfășoară în peisajul superb al Alpilor, în Pitztal, Austria. Iar participanții conduc modelul BMW M4 Competition echipat cu anvelope care includ crampoane.
Prețul pentru această experiența pornește de la 650 de euro, pentru varianta care durează jumătate de zi, sau de la 1.490 de euro, dacă se alege varianta exinstă cu o noapte de la cazare la hotelul de 4 stele.
De asemenea, se pot alege variante BMW M Snow Experience care durează 2-3 zile, în stațiunea de ski din Sölden. Sunt incluse cazarea la hotelul de 5 stele Das Central, precum și experiențe culinare. Iar în cadrul sesiunilor de condus participanții învață tehnici de drift, condus în siguranță și abordarea traseelor de off-road acoperite cu zăpadă și gheață. Sunt puse la dispoziție modele BMW M, BMW i și alte modele din gama BMW. Pachetele pot costa în acest caz de la 1.390 la 2.590 de euro.
Cele mai scumpe, dar și mai intense experiențe se numesc BMW M Ice și sunt organizate în apropiere de cercul polar nordic, la centrul de testare BMW M este situat pe lacurile înghețate din jurul pitoreștii localități Arjeplog, Suedia, unde inginerii noștri testează cele mai noi modele ale BMW Group în condiții extreme de iarnă.
Experiența durează chiar și 5 zile și 4 nopți, iar participanții se bucură de o experiență intensă de drift și pilotaj pe gheață groasă de un metru, la volanul unor modele precum BMW M3 Competition xDrive, BMW M4 Competition xDrive și BMW M2. Iar cei care aleg experiența BMW M Ice Pro pot pilota pe un traseu care transpune pe gheață configurația unui circuit de Formula 1.
Prețurile variază între 4.690 și 10.990 de euro de persoană (fără biletele de avion). Aceste costuri includ cazarea la hotelul de 4 stele Hornavan, din care se poate vedea peisajul impresionant din jurul lacului cu același nume.
Puteți să descoperiți toate detaliile despre BMW M Driving Experience accesând site-ul oficial bmw-m.com.
















































