Noul MINI Countryman spionat în zăpadă

Dacă ești pilot de teste la BMW probabil nu e zi lucru mai distractivă decât atunci când ai de testat o mașină pe un lac înghețat, undeva prin Scandinavia. Nu știm exact cât de profesionist sunt făcute testele astea, dar cum suntem toți oameni, mai scăpăm și câte un drift în programul de lucru.
Deghizatul ăsta nu ne ajută foarte mult să ne facem o impresie despre design, dar un Mini nu poate deveni peste noapte o mașină cu muchii drepte și futuriste, așa că ne putem aștepta la ceva tot retro, dar cu influențe din noul Mini Cooper. Cel mai mare câștig pentru noul Countryman va fi însă noua platformă, noul interior și noile generații de motoare. În rest, probabil va fi același Mini care te scoate din când în când din oraș pentru o plimbare la țară, dar care va avea și o variantă John Cooper Works, echipată cu motorul de doi litri supraalimentat și 230 CP.
În plus, dacă actuala generație este asamblată de Magna Steyr în Graz, noua generație va fi produsă la Oxford în Anglia și la fabrica VDL NedCar din Born, Olanda. Așadar, ne putem aștepta la o versiune academică, cu o memorie foarte bună și la o versiune foarte haioasă, care râde din orice și are o memorie scurtă.
