BMW a primit premiul Ward 10 Best Engines pentru propulsorul Advanced Diesel

Reprezentanta BMW pentru America de Nord a primit la Salonul auto de la Detroit premiul celor de la Ward pentru Cele mai bune 10 motoare de pe piata SUA, pentru motorul extraordinar de 3.0 litri BMW Advanced Diesel. Pentru a doua oara consecutiv, motorul diesel cu sase cilindri in linie al BMW, secvential twin-turbo, a fost ales pe lista Celor mai bune 10 motoare de catre juriul AutoWorld al publicatiei Ward, format din experti. Pentru a cuceri un loc pe lista Celor mai bune 10 motoare, un propulsor trebuie sa obtina performante excelente in termeni de putere livrata, cuplu, rafinament, tehnicitate si performante comparative.

“Cand ne-a fost decernat acest premiu anul trecut pentru motorul Advanced Diesel, proaspat lansat la acel moment, nimeni nu putea estima prea bine cum aveau sa adopte americanii motorul BMW Diesel in lunile ce-au urmat”, a declarat Hans Hohenner, Director General al diviziei de Dezvoltare trenuri de rulare din cadrul Grupului BMW.

“Acum sunt bucuros sa spun ca motorul Advanced Diesel cu sase cilindri in linie echipeaza 30% din toate modelele BMW X5 vandute in SUA in decembrie 2009. Americanii descopera magia motoarelor diesel din noua generatie, si comparativ cu anul anterior, motorul Diesel a luat un avant fantastic pe piata.”

Ward's 10 Best Engines

Fiind construit in intregime din aluminiu, motorul BMW Advanced Diesel de 3.0 litri cu sase cilindri in linie, secvential twin-turbo ofera performanta tipica V8 cu eficienta de consum caracteristica unui motor cu patru cilindri: 265 CP si un cuplu de 576 Newton-metri. La consum, cifrele se prezinta astfel: 10,2 l/100 km (oras) / 6,5 l/100 km (autostrada) pentru BMW 335d Sedan, care este capabil sa accelereze de la 0 la 100 km/h in 6,0 secunde. Aceste rezultate confera modelului 335d Sedan titlul de cel mai rapid automobil diesel disponibil in SUA. Deasemenea este cel mai eficient automobil pe care l-a vandut BMW in SUA, din punct de vedere al consumului de combustibil. Pe langa 335d Sedan, motorul BMW Advanced Diesel echipeaza si SAV-ul X5 xDrive35d, care este capabil sa accelereze 0-100 km/h in 6,9 secunde si realizeaza un consum de 9 l/100km pe autostrada.

[Sursa: BMW ]
BMW Motorrad

Comentarii

©2025 BMW BLOG ROMANIA.Toate drepturile rezervate!

RL GLOBAL ACTIV SERVICES. J40/16964/21.10.2008 RO 16864852 Adresa: Str. Dr. Taberei, nr 109, Bl. A7, Sc C, Ap. 33, Bucuresti.

BMW BLOG ROMANIA aparține grupului de presă RL GLOBAL ACTIV SERVICES.

Log in with your credentials

sau    

Ați uitat datele dvs.?

Create Account