[VIDEO]”Până consumi autonomia electrică a noului BMW iX3, îți crește barba!”

BMW iX3 are una dintre cele mai generoase autonomii din noua generație de mașini electrice. Iar asta a dat constructorului bavarez ocazia să amintească de o glumă clasică. BMW ne arată că umorul său e mai puțin rigid decât suspensiile unui model M. Și a publicat o reclamă haioasă, în care șoferului îi crește barba și tot nu consumă autonomia noului iX3 electric.
A doua generație BMW iX3 promite autonomii de 720 – 805 km (conform normelor de măsurare WLTP din Europa), și consum de 15,1 – 17 kWh, în varianta 50 xDrive cu 469 CP și 645 Nm. Acest model are drept atu faptul că este echipat cu o baterie mare, a cărei capacitate utilizabilă este de 108,7 kWh.
Acest nivel de autonomie se datorează în mare parte celulelor cilindrice ale bateriei, care au un conținut energetic mai mare cu 20% față de cele prismatice din generația anterioară.
Și noua generație a motoarelor electrice este mai eficientă. Modelul iX3 50 xDrive are câte un motor la ambele punți, dar utilizează și motorul din față doar când impun solicitările din timpul condusului.
De asemenea, a doua generație BMW iX3 are un sistem de frânare regenerativă foarte eficient. Acesta recuperează energie în 98% dintre momentele când frânează sau decelerează. Iar la viteze ridicate tipice rulării pe autostradă eficiența consumului de energie este favorizată și de caroseria aerodinamică, a cărei coeficient de frecare cu aerul de 0,24 Cd este printre cele mai bune din segmentul SUV-urilor de dimensiuni medii.
În clipul video mai jos puteți vedea reclama despre noul iX3, publicată de BMW pe contul său de You Tube.
Eficiența și autonomia modelului BMW iX3 50 xDrive sunt apreciabile, cu atât mai mult dacă luăm în calcul greutatea de circa 2,3 tone a acestui automobil, dar și nivelul său de performanță. Resursele celor două motoare îi permit să sprinteze de la 0 la 100 km/h în 4,9 secunde. Iar viteza maximă este 210 de km/h (limitată electronic).
Un alt avantaj esențial de care BMW iX3 50 xDrive beneficiază la drum lung este sistemul de încărcare cu o putere de până la 400 kW. Acesta permite alimentarea bateriei de la 10 la 80% din capacitatea sa în 21 de minute. Iar în 10 minute de încărcare acumulează energie suficientă pentru parcurgerea până la 372 km.
Cu aceste specificații, BMW iX3 se dovedește a fi deja un succes comercial. Producția lui iX3 a demarat în octombrie 2025, în noua uzină BMW Group din Debrecen, Ungaria. Iar lista de comenzi a fost deschisă ulterior. BMW a anunțat la începutul lunii mai că până la acel moment primise peste 50.000 de comenzi doar în Europa, pentru modelul BMW iX3 50 xDrive.
CLICK AICI pentru a vedea testul nostru cu BMW iX3 50 xDrive și consumul pe care l-am înregistrat în condițiile de trafic din România. Am condus noul BMW iX3 timp de o zi, cu un singur plin de baterie, pe traseul București-Brașov dus-întors. Iar experiența a inclus și ture pe circuitul de karting Prejmer Raceway, urmând trasa modelului de competiții BMW i4 Racing dezvoltat în România.
Pentru moment este comercializată varianta de propulsie BMW iX3 50 xDrive, care costă în România de la 65.461 de euro, cu TVA, conform configuratorului din site-ul bmw.ro.
Gama noului Sports Activity Vehicle cu propulsie electrică va fi în curând completată de versiunea BMW iX3 40, care are un singur motor, montat la puntea din spate. Acesta produce 320 CP și 500 Nm, accelerează de la 0 la 100 km/h în 5,9 secunde și atinge o viteză maximă este limitată la 200 km/h. Iar bateria sa are tot celule cilindrice, dar capacitate utilizabilă este de 82,6 kWh. Drept urmare, autonomia ajunge până la 635 km (WLTP). Și acest model are sistem electric de 800 de volți, însă puterea sa de încărcare este de 300 kW. Astfel, acumulează în 10 minute de alimentare energie pentru parcurgerea a 300 km. Iar încărcarea de la 10 la 80% din capacitatea bateriei se realizează în 21 de minute.
Ambele variante de propulsie ale noului BMW iX3 se pot alimenta și de la stații de 400 V. De la sursele de tip AC (curent alternativ) se alimentează standard cu putere de 11 kW, dar opțional puterea poate fi crescută la 22 kW.
BMW iX3 este primul model din generația Neue Klasse, care implementează a 6-a generație a tehnologiei pe care BMW Group a dezvoltat-o pentru modelele sale electrice. De aceste tehnologii beneficiază și noul sedan electric BMW i3. Având aceeași baterie mare, cu o capacitate utilizabilă de 108,7 kWh, BMW i3 50 xDrive este creditat oficial cu autonomii de până la 900 km.














































