Noul BMW X3 primeşte cinci stele la testul de impact Euro NCAP

Protecţie exemplară a tuturor pasagerilor – Modelul Sports Activity Vehicle recompensat cu calificativul maxim la cel mai recent program de evaluare a siguranţei automobilelor noi.

Datorită poziţiei de lider al segmentului în privinţa performanţelor dinamice, eficienţei şi versatilităţii, noul BMW X3 s-a evidenţiat ca fiind cel mai de succes model de pe pieţele auto internaţionale în decurs de numai câteva luni. De asemenea, siguranţa a jucat un rol important în dezvoltarea noului model. În cel mai recente teste Euro NCAP, BMW X3 a înregistrat calificativul maxim de cinci stele. A doua generaţie a modelului Sports Activity Vehicle a obţinut note maxime în aceste teste dificile pentru automobilele noi datorită gamei extinse de echipamente standard pentru siguranţă şi protecţiei pasagerilor în diferite tipuri de coliziuni şi cu un punctaj de 53% a obţinut cel mai mare rating din segment pentru protecţia pietonilor.

Noul BMW X3 dispune de o structură deosebit de stabilă a caroseriei, iar forţele exercitate asupra maşinii în cazul unei coliziuni sunt disipate prin căi de sarcină bine definite şi sunt absorbite prin zone de deformare generoase. În consecinţă, celula pasagerilor îşi îndeplineşte funcţia de spaţiu de supravieţuire chiar şi în cazul unor coliziuni severe. Echipamentele standard de siguranţă din interiorul noului BMW X3 includ airbaguri frontale, laterale şi cortină pentru cap care protejează atât conducătorul, cât şi pasagerii de eventuale contuzii. Tot standard sunt şi centurile de siguranţă pretensionate şi cu limitator de forţă pentru scaunele faţă sau sistemele ISOFIX de fixare a scaunelor de copii la locurile din spate, precum şi posibilitatea de dezactivare a airbagului pentru pasagerul din faţă. Sistemele de oprire sunt controlate de circuitul electronic central de siguranţă care ia în calcul tipul şi severitatea unui accident pentru a declanşa cele mai eficiente măsuri de protecţie pentru fiecare caz.

După analizarea rezultatelor testelor de impact, evaluatorii au concluzionat că noul BMW X3 oferă un grad ridicat de siguranţă a pasagerilor pentru toate locurile. Stabilitatea celulei pasagerilor furnizează o protecţie extinsă de contuzii în cazul unei coliziuni frontale, atât pentru conducător, cât şi pentru pasageri, indiferent de dimensiunile persoanei sau de poziţia scaunului. Este capitolul la care modelul Sports Activity Vehicle (SAV) a primit un calificativ remarcabil pentru protecţia copiilor cu vârsta cuprinsă între 18 luni şi trei ani, atunci când se află în scaunele de copii pentru fiecare categorie de vârstă. Pentru protecţia în caz de coliziune din lateral, BMW X3 a primit tot punctajul maxim posibil.

Noul BMW X3 a fost recompensat cu un calificativ remarcabil şi pentru dotările de siguranţă activă de care dispune. Modelul Sports Activity Vehicle este echipat standard cu sistemul Dynamic Stability Control (DSC / control dinamic al stabilităţii), care este conectat cu tracţiunea integrală BMW xDrive. Datorită multitudinii de funcţii, inclusiv Braking Assistant (asistare la frânare), Cornering Brake Control (control al frânării în viraje) şi modul de tracţiune DTC (Dynamic Traction Control / controlul dinamic al tracţiunii), Dynamic Stability Control asigură un comportament uşor controlabil şi sigur chiar şi în cele mai dificile situaţii. Alt echipament standard la BMW X3 este indicatorul de presiune a pneurilor, care avertizează conducătorul cu privire la orice pierdere de presiune la vreuna dintre roţi.

Procedura de testare NCAP (New Car Assessment Programme / Programul de Evaluare a Automobilelor Noi) este privit ca unul dintre cele mai riguroase teste din întreaga lume la care sunt supuse automobilele noi. Testul Euro NCAP este un punct de reper pentru siguranţa la impact, recunoscut în Europa de guverne, cluburi auto şi asociaţii ale consumatorilor.

Programul de testare include, printre altele, coliziunea frontală, un impact din lateral cu un alt automobil şi accident din lateral cu un stâlp de oţel. Cu începere din 2009, se iau în considerare atât dotările electronice de siguranţă, cât şi riscurile suplimentare de accident într-o gamă vastă de coliziuni.

[Sursa: BMW]

Fiti la curent cu cele mai noi stiri din lumea BMW si de pe telefonul mobil, accesand m.bmwblog.ro

BMW Motorrad

Comentarii

©2024 BMW BLOG ROMANIA.Toate drepturile rezervate!

RL GLOBAL ACTIV SERVICES. J40/16964/21.10.2008 RO 16864852 Adresa: Str. Dr. Taberei, nr 109, Bl. A7, Sc C, Ap. 33, Bucuresti.

BMW BLOG ROMANIA aparține grupului de presă RL GLOBAL ACTIV SERVICES.

Log in with your credentials

sau    

Ați uitat datele dvs.?

Create Account