VIDEO: Farurile cu cristale Swarovski ale noului BMW Seria 7, prezentate în detaliu
BMW Seria 7 a stârnit multe discuții și păreri despre designul îndrăzneț. Iar grila de dimensiuni imense și farurile care sunt pentru prima oară formate din două corpuri separate sunt în centrul atenției și al polemicii. Însă noul BMW Seria 7 marchează și premiere în materie de rafinament al farurilor. Ne referim la faptul că acestea includ cristale prelucrate de renumita companie Swarovski Manufaktur.
BMW a redefinit designul farurilor pentru Seria 7, ceea ce a deschis posibilitatea integrării cristalelor Swarovski
La nivel internațional, Swarovski Manufaktur este etalon în domeniul prelucrării cristalului. Este o reputație clădită încă din anul 1895, când fondatorul Daniel Swarovski a început o tradiție exigentă în măiestria tăierii cristalelor. Până acum rafinamentul Swarovski s-a reflectat în bijuterii, ceasuri, accesorii, decorațiuni și modă. Însă BMW a decis să se aventureze cu designul noului sedan de lux și a rezonat cu moto-ul care stă scris pe sediul Swarovski Manufaktur din Austria: “Everything you want is on the other side of fear.” (Tot ceea ce îți dorești este dincolo de frică.)
Și este clar că BMW nu renunțat la orice frică și a ales o soluție complet atipică pentru farurile Seriei 7. Până acum farurile duble au fost elemente iconice pentru BMW. Iar din anii 1990, odată cu facelift-ul Seriei 5 (E39) contururile luminoase denumite Angel Eyes au devenit detalii stilistice definitorii pentru BMW.
În cazul noului sedan Seria 7 luminile de poziție și de zi sunt separate de cele două proiectoare principale de lumină, pentru fază lungă și fază scurtă. Banda subțire de lumini cu cristale Swarovski sunt amplasate aproape de decupajul capotei. Iar sub ele se află unitățile pentru fază scurtă și lungă, amplasate după un ecran de sticlă cu tentă mai închisă la culoare.
Prețul farurilor cu cristale Swarovski, disponibile opțional
Farurile cu elemente din cristal Swarovski fac parte din lista de dotări opționale pentru noul BMW Seria 7. Se numesc BMW Crystal Iconic Glow și costă 2.153 de euro cu TVA inclus, conform configuratorului virtual din site-ul bmw.ro.
Justificarea prețului este dată și de procesele de producere și prelucrare ale cristalelor. De exemplu, elementele din cristal nu sunt prinse în niște cleme sau rame ca în cazul bijuteriilor. Ci par că plutesc fiindcă au puncte de fixare ascunse. Dar specialiștii Swarovski au creat puncte de fixare capabile să asigure că aceste cristale rămân în poziție stabilă și după 15 ani de utilizare a mașinii.
În plus, toate cristalele Swarovski, nu doar cele pentru BMW, sunt produse în Austria prin procese sustenabile și nu conțin plumb.
CLICK AICI pentru a vedea detalii despre prețurile și dotările lui BMW i7, versiunea pur electrică a noului BMW Seria 7, care costă în România de la 132.447 de euro cu TVA inclus.
Patru elemente de cristal creează o aură specială faurilor lui BMW Seria 7
BMW explică faptul că modulul superior de lumini al farurilor divizate combină patru elemente din cristal pe fiecare parte. Sunt elemente de cristalul cu multiple faţete tăiate foarte precis de roboții centrului de prelucrare Swarovski. Fiecare cristal este minuțios verificat sub lupă înainte să plece spre fabrica BMW.
Tăieturile elaborate pot refracta lumina soarelui în toate culorile curcubeului. Astfel, cristalele Swarovski creează o aură sclipitoare și elegantă.
Se poate spune că farurile BMW Crystal Iconic Glow sunt piese care strălucesc precum bijuteriile cu pietre prețioase. Iar această aură este evidentă atât ziua, cât și noaptea. Fiindcă în spatele celor patru elemente din cristal se află LED-uri care au rol atât de semnalizatoarea, cât și de lumini de întâmpinare. LED-urile iluminează indirect elementele de cristal. Drept urmare, farurile strălucesc într-un mod care amintește din nou de felul în care lumina este refractată de o bijuterie.
De asemenea, lumina puternic strălucitoare a farurilor cu cristale Swarovski înseamnă și siguranță sporită, fiindcă fac mai ușor de remarcat noul BMW Seria 7, indiferent de condițiile de vizibilitate.
Spectacol de lumini când se încuie sau se descuie mașina
Farurile BMW Crystal Iconic Glow fac parte din Welcome & Goodbye Scenario. Adică joacă un rol în spectacolul de lumini creat de BMW Seria 7. De fiecare dată când portierele sunt blocate sau deblocate. Mai exact, farurile cu cristale Swarovski lucesc într-o secvență specială, în sincron cu aprinderea marginilor luminate ale grilei frontale. Din aceeași coregrafie fac parte aprinderea stopurilor și grafica de lumini proiectată pe asfalt pe lateralele mașinii. De altfel, grafica luminoasă proiectată pe asfalt afișează un cristal cu fațete tăiate abstract, în stilul cristalelor Swarovski integrate în faruri.
Este un spectacol de lumini care întâmpină șoferul și pasagerii când Seria 7 percepe proximitatea cheii de contact. Iar o coregrafie de lumini are loc și când pasagerii părăsesc mașina și sunt încuiate portierele. Deci, noul BMW Seria 7 face un spectacolul de lumini de bun venit şi de rămas bun.
În clipul video de mai jos puteți vedea impresiile noastre de la prima întâlnire cu BMW Seria 7 și versiunea sa electrică BMW i7.