MINI Paceman facelift și-a făcut debutul la Salonul Auto de la Beijing
Primul Sports Activity Coupé se pregăteşte să ofere un nou impuls segmentului premium al clasei compacte. Noul MINI Paceman subliniază poziţia sa excepţională ca model deopotrivă sportiv şi elegant, beneficiind de noi detalii de design, de performanţe îmbunătăţite, de eficienţă optimizată suplimentar, de dotări cu echipamente inovatoare şi de caracteristici premium rafinate la interior. Conceptul de pionierat al automobilului – model compact cu trei uşi, cu linii asemănătoare cu cele ale unui coupé – oferă o combinaţie unică între plăcerea condusului şi funcţionalitate, iar opţional dispune şi de sistem de tracţiune integrală ALL4. Acum, toate acestea sunt şi mai atractive. Puterea crescută a motorului de la noul MINI Cooper S Paceman consolidează poziţia de lider al plăcerii condusului în cadrul segmentului de piaţă. La lansarea pe piaţă a faceliftului, prevăzută pentru luna iulie 2014, gama va fi completată şi de noua ediţie a sportivului suprem: MINI John Cooper Works Paceman.
Extravagant şi puternic, designul expresiv al caroseriei este scos în evidenţă de liniile orizontale, proporţiile dinamice şi suprafeţele puternic modelate, toate în stilul tradiţional al designului MINI. Datorită sistemului de tracţiune integrală ALL4, cele mai evidente indicii ale plăcerii condusului sunt combinate cu sentimentul go-kart specific mărcii şi cu o versatilitate extinsă. Prezenţa puternică a părţii frontale este evidenţiată, printre altele, de conturul grilei hexagonale a radiatorului. Alura de coupé a caroseriei nu ar fi completă fără uşile lungi, cu geamuri fără ramă. În partea din spate, portbagajul oferă un spaţiu generos pentru această clasă, acest lucru datorându-se şi hayonului cu deschidere largă.
Acoperişul, uşor înclinat în spate, formează o conexiune aproape perfectă cu restul caroseriei şi, opţional, este disponibil în nuanţe contrastante. Silueta alungită este rezultatul combinaţiei între linia cursivă a acoperişului şi suprafaţa de formă conică a geamurilor laterale, iar acum este accentuată suplimentar de noua opţiune Piano Black Exterior. Reducerea masei şi optimizarea proprietăţilor aerodinamice se resimt şi la nivelul noilor jante din aliaj uşor, care – în funcţie de model – pot fi disponibile fie în echiparea standard, fie în cea opţională. O altă dotare opţională o reprezintă anvelopele cu rezistenţă redusă la înaintare. Nu trebuie uitate nici cele două nuanţe pentru vopseaua exteriorului: Jungle Green metalizat şi Midnight Grey metalizat.
Noul MINI Paceman se bucură şi de o accentuare suplimentară a imaginii sportive şi a caracteristicilor premium ale interiorului. Acum, cadranele vitezometrului şi turometrului sunt de culoare închisă, preluând stilul de la vârful de gamă MINI John Cooper Works Paceman. Designului interiorului, continuă abordarea cu patru locuri independente, care acum se bucură de un confort acustic optimizat. În plus, nu trebuie omise nici aplicaţiile cromate ale butoanelor de control pentru aerul condiţional, decoraţiuni care se bucură de un nou design. În echiparea standard a interiorului intră sistemul de stocare MINI Center Rail, scaunele sport pentru conducător şi pasagerul din faţă, spătarele locurilor din spate sunt rabatabile individual. În consecinţă, volumul portbagajului poate varia de la 330 la 1.080 de litri.
La capitolul motorizări, noul MINI Paceman oferă o plăcere superioară a condusului şi o eficienţă îmbunătăţită: clienţii pot alege unul dintre cele patru motoare – două pe benzină şi tot atâtea variante diesel -, fiecare cu patru cilindri, iar gama include şi sportivul MINI John Cooper Works Paceman, echipat cu propulsor turbo cu patru cilindri, care dezvoltă 160 kW/218 CP. Toate variantele modelului respectă acum standardele EU6 privind emisiile şi sunt echipate cu numeroase tehnologii MINIMALISM, care includ de la proprietăţi aerodinamice optimizate până la consum redus de combustibil şi nivel inferior al emisiilor. În plus, modelul MINI Cooper S Paceman beneficiază de o putere mărită cu 5 kW, la un total de 140 kW/190 CP. Standard, transferul puterii se realizează prin transmisia manuală cu şase trepte, dar opţional este disponibilă şi o versiune automată, tot cu şase viteze. Sistemul de tracţiune integrală ALL4 este echipare de bază pentru MINI John Cooper Works Paceman, în timp ce restul modelelor îl au pe lista de opţionale.
Sentimentul unic go-kart se datorează tehnologiei de calitate superioară a suspensiei care include suspensie McPherson cu tije de împingere şi braţe duble ranforsate pentru puntea faţă, suspensie multilink pentru cea spate şi servodirecţie acţionată electromecanic cu funcţie Servotronic. Printre dotările standard se numără şasiul sport pentru toate variantele de model, Dynamic Stability Control (DSC / control dinamic al stabilităţii), în timp ce Dynamic Traction Control (DTC / control dinamic al tracţiunii) cu Electronic Differential Lock Control (control electronic al blocării diferenţialului) este disponibil standard sau opţional, în funcţie de varianta modelului.
MINI Paceman beneficiază şi de un concept integrat de siguranţă, cu structură a caroseriei ce a fost optimizată în caz de accident. Numeroasele dotări standard privind siguranţa includ senzor de control al presiunii pentru fiecare roată, lumini de zi, iar protecţia pasagerilor este la acelaşi nivel cu cea oferită de MINI Countryman, model care a obţinut calificativul „cinci stele” la testele de impact Euro NCAP.
Plăcerea condusului şi confortul de nivel premium sunt evidenţiate şi de echiparea standard vastă sau de numeroasele posibilităţi de personalizare. Selecţia largă de dotări opţionale include noile proiectoare LED de ceaţă cu lumini de zi, luminile de parcare cu tehnologie LED, farurile xenon sau luminile adaptive în viraje, funcţie de acces confort, acoperişul din sticlă cu deschidere oblică, aerul condiţionat automat, cârligul de remorcare ce poate fi detaşat şi suportă sarcini de până la 1200 kg, sistemul de navigaţie MINI, butonul Sport, volanul sport îmbrăcat în piele cu clapete de schimbare a vitezelor pentru transmisia automată, volan multifuncţional cu tempomat, sistem de sonorizare Harman Kardon hi-fi şi accesorii specifice modelului John Cooper Works.
Nu mai puţin importantă este tehnologia avansată de interconectare, care oferă numeroase posibilităţi unice de infotainment în automobil. MINI Connected asigură o integrare vastă a smartphone-urilor în automobil şi o diversitate unică de funcţii prin extinderea continuă a aplicaţiilor disponibile. Actualul program include funcţii exclusive pentru MINI precum Mission Control, Dynamic Music, Driving Excitement şi MINIMALISM Analyser. De asemenea, conexiunea online permite utilizarea reţelelor de socializare precum Facebook, Twitter, foursquare şi Glympse, recepţia ştirilor RSS şi programe de entertainment precum AUPEO!, Stitcher, Deezer, Audible, Napster şi TuneIn Radio.
Versiuni de motorizare:
MINI John Cooper Works Paceman: motor pe benzină, cu patru cilindri, cu turbocompresor twin-scroll, injecţie directă şi gestiune complet variabilă a supapelor bazată pe tehnologia VALVETRONIC a BMW Group, capacitate: 1.598 cmc, putere: 160 kW/218 CP la 6.000 rpm, cuplu maxim: 280 Nm între 1.900 şi 5.000 rpm (300 Nm între 2.100 şi 4.500 rpm cu Overboost), acceleraţie (0-100 km/h): 6,8 secunde (transmisie automată: 6,8 secunde), viteză maximă: 229 km/h (226 km/h), consum mediu de combustibil conform ciclului de testare EU: 7,1 l/100 km (7,5 l/100 km), emisii CO2: 165 g/km (175 g/km), standard de emisii: EU6.
MINI Cooper S Paceman: motor pe benzină, cu patru cilindri, cu turbocompresor twin-scroll, injecţie directă şi gestiune complet variabilă a supapelor bazată pe tehnologia VALVETRONIC a BMW Group, capacitate: 1 598 cmc, putere: 140 kW/190 CP între 5.500 şi 6.500 rpm, cuplu maxim: 240 Nm între 1.600 şi 5.000 rpm (260 Nm între 1.700 şi 4.500 cu Overboost), acceleraţie (0-100 km/h): 7,4 secunde (transmisie automată: 7,7 secunde), viteză maximă: 220 km/h (216 km/h), consum mediu de combustibil conform ciclului de testare EU: 6,0 l/100 km (6,8 l/100 km), emisii CO2: 139 g/km (157 g/km), standard de emisii: EU6.
MINI Cooper S Paceman ALL4: motor pe benzină, cu patru cilindri, cu turbocompresor twin-scroll, injecţie directă şi gestiune complet variabilă a supapelor bazată pe tehnologia VALVETRONIC a BMW Group, capacitate: 1.598 cmc, putere: 140 kW/190 CP între 5.500 şi 6.500 rpm, cuplu maxim: 240 Nm între 1.600 şi 5.000 rpm (260 Nm între 1.700 şi 4.500 cu Overboost), acceleraţie (0-100 km/h): 7,6 secunde (transmisie automată: 8,0 secunde), viteză maximă: 217 km/h (215 km/h), consum mediu de combustibil conform ciclului de testare EU: 6,4 l/100 km (7,1 l/100 km), emisii CO2: 148 g/km (165 g/km), standard de emisii: EU6.
MINI Cooper Paceman: motor pe benzină, cu patru cilindri, cu gestiune complet variabilă a supapelor bazată pe tehnologia VALVETRONIC a BMW Group, capacitate: 1.598 cmc, putere: 90 kW/122 CP la 6.000 rpm, cuplu maxim: 160 Nm la 4.250 rpm, acceleraţie (0-100 km/h): 10,3 secunde (transmisie automată: 11,5 secunde), viteză maximă: 193 km/h (186 km/h), consum mediu de combustibil conform ciclului de testare EU: 5,9 l/100 km (6,9 l/100 km), emisii CO2: 137 g/km (159 g/km), standard de emisii: EU6.
MINI Cooper Paceman ALL4: motor pe benzină, cu patru cilindri, cu gestiune complet variabilă a supapelor bazată pe tehnologia VALVETRONIC a BMW Group (la MINI Cooper Paceman ALL4 cu transmisie automată cuprinde şi turbocompresor twin-scroll, injecţie directă), capacitate: 1.598 cmc, putere: 90 kW /122 CP la 6.000 rpm, cuplu maxim: 160 Nm (MINI Cooper Paceman ALL4 cu transmisie automată: 190 Nm) la 4.250 rpm, acceleraţie (0-100 km/h): 11,4 secunde (transmisie automată: 11,6 secunde), viteză maximă: 188 km/h (186 km/h), consum mediu de combustibil conform ciclului de testare EU: 6.7 l/100 km (7,0 l/100 km), emisii CO2: 156 g/km (164 g/km), standard de emisii: EU6.
MINI Cooper SD Paceman: motor turbodiesel cu patru cilindri, cu carter din aluminiu, injecţie common-rail şi geometrie variabilă a turbinei, capacitate: 1.995 cmc, putere: 105 kW/143 CP la 4.000 rpm, cuplu maxim: 305 Nm între 1.750 şi 2.700 rpm, acceleraţie (0-100 km/h): 9,1 secunde (transmisie automată: 9,3 secunde), viteză maximă: 202 km/h (199 km/h), consum mediu de combustibil conform ciclului de testare EU: 4,5 l/100 km (5,7 l/100 km), emisii CO2: 119 g/km (149 g/km), standard de emisii: EU6.
MINI Cooper SD Paceman ALL4: motor turbodiesel cu patru cilindri, cu carter din aluminiu, injecţie common-rail şi geometrie variabilă a turbinei, capacitate: 1.995 cmc, putere: 105 kW/143 CP la 4.000 rpm, cuplu maxim: 305 Nm între 1.750 şi 2.700 rpm, acceleraţie (0-100 km/h): 9,2 secunde (transmisie automată: 9,3 secunde), viteză maximă: 199 km/h (197 km/h), consum mediu de combustibil conform ciclului de testare EU: 4,8 l/100 km (5,9 l/100 km), emisii CO2: 126 g/km (156 g/km), standard de emisii: EU6.
MINI Cooper D Paceman: motor turbodiesel cu patru cilindri, cu carter din aluminiu, injecţie common-rail şi geometrie variabilă a turbinei, capacitate: 1.598 cmc (MINI Cooper D Paceman cu transmisie automată: 1.995 cmc), putere: 82 kW/112 CP la 4.000 rpm, cuplu maxim: 270 Nm între 1.750 şi 2.250 rpm, acceleraţie (0-100 km/h): 10,8 secunde (transmisie automată: 11,2 secunde), viteză maximă: 188 km/h (183 km/h), consum mediu de combustibil conform ciclului de testare EU: 4,2 l/100 km (5,6 l/100 km), emisii CO2: 111 g/km (148 g/km), standard de emisii: EU6.
MINI Cooper D Paceman ALL4: motor turbodiesel cu patru cilindri, cu carter din aluminiu, injecţie common-rail şi geometrie variabilă a turbinei, capacitate: 1.598 cmc (MINI Cooper D Paceman ALL4 cu transmisie automată: 1.995 cmc), putere: 82 kW/112 CP la 4.000 rpm, cuplu maxim: 270 Nm între 1.750 şi 2.250 rpm, acceleraţie (0-100 km/h): 11,5 secunde (transmisie automată: 11,8 secunde), viteză maximă: 183 km/h (178 km/h), consum mediu de combustibil conform ciclului de testare EU: 4,7 l/100 km (5,9 l/100 km), emisii CO2: 123 g/km (155 g/km), standard de emisii: EU6.
Dimensiuni exterioare:
Lungime: 4.109 milimetri (MINI Cooper S Paceman, MINI Cooper SD Paceman: 4.114 milimetri, MINI John Cooper Works Paceman: 4.124 milimetri)
Lăţime: 1.786 milimetri
Înălţime: 1.518 milimetri
Ampatament: 2.596 milimetri
Foto: MINI