BMW X6
BMW X6
BMW X6

Ce aduce BMW la a 81-a ediţie a Salonului Auto de la Geneva 2011

Prin experienţa tehnologică remarcabilă şi strategia constantă de dezvoltare, BMW pune bazele unor soluţii revoluţionare pentru problema mobilităţii individuale în viitor. În punct central sunt două direcţii: BMW EfficientDynamics, cu referire la soluţiile de mobilitate care au ca obiectiv mai mult dinamism şi emisii din ce în ce mai reduse, şi BMW ConnectedDrive, cu referire la sistemele care realizează o legătură conducător auto – maşină – mediu.

Noile modele şi prototipuri care vor fi prezentate în cadrul Salonului Auto de la Geneva evidenţiază puterea inovatoare a celui mai de succes producător de automobile premium din lume. O multitudine de noi tehnologii unice în domeniul sistemelor de transmisie şi al conectării inteligente a conducătorului cu automobilul şi mediul vor fi prezentate publicului de către BMW cu ocazia Salonului Auto de la Geneva (3-13 martie 2011).

BMW îşi întăreşte poziţia de leader în ceea ce priveşte sistemele inovatoare de asistare a conducătorului şi a serviciilor de mobilitate prin premiera mondială a unui concept car extraordinar la Salonul Auto de la Geneva. Prototipul BMW Vision ConnectedDrive este o platformă pentru prezentarea acestor tehnologii şi perspectivă clară a evoluţiei acestora în viziunea BMW. Confortul, siguranţa şi experienţa de infotainment în automobil sunt redefinite printr-o serie extinsă de soluţii inovatoare. Noile tehnologii şi concepte de design sunt utilizate pentru a adăuga şi mai multe faţete plăcerii de a conduce, definitorie pentru marca BMW şi adaugă un element important – automobilul nu mai este o entitate independentă pe şosea, este conectat şi face parte dintr-o reţea integrată.

Ediţia 2011 a Salonului Internaţional Auto de la Geneva marchează premiera mondială a BMW ActiveE într-o producţie de serie limitată, un automobil cu spaţiu pentru patru pasageri care oferă plăcerea de a conduce specifică BMW, acum cu un motor electric şi emisii zero.

În cadrul strategiei BMW EfficientDynamics, automobilul electric are un rol primordial pe drumul spre soluţii cu zero emisii CO2. În premieră, în cadrul unui program de teste cu un număr selectat de clienţi, BMW ActiveE va oferi o imagine asupra viziunii BMW pentru soluţiile electrice de mobilitate şi un nou pas în realizarea conceptului Mega City Vehicle.

În cadrul Salonului Auto de la Geneva 2011, BMW 320d EfficientDynamics Touring Edition va fi prezentat publicului pentru prima dată. Motorul diesel cu patru cilindri dezvoltă o putere maximă de 120 kW/163 CP şi are un consum mediu de 4,3 litri per 100 kilometri în ciclul de testare EU (CO2: 114 g/km). În segmentul premium, BMW 320d EfficientDynamics Touring Edition, alături de versiunea sedan cu configuraţie similară, se poziţionează ca un etalon în ceea ce priveşte combinaţia între plăcerea condusului şi economia de combustibil.

Tot la Geneva va fi înregistrată premiera mondială a BMW X1 xDrive28i şi astfel a noii generaţii de motoare pe benzină turbo cu capacitatea de 2,0 litri. Pentru prima dată un propulsor de patru cilindri benzină este echipat cu tehnologie BMW TwinPower Turbo, cu sistem de supraalimentare bazat pe principiul Twin Scroll, împreună cu injecţie directă High Precision Injection şi sistem VALVETRONIC de gestiune complet variabilă a supapelor. Rezultatul îndeplineşte obiectivele propuse de BMW EfficientDynamics – mai multă plăcere a condusului la un nivel semnificativ mai mic al consumului şi al emisiilor CO2.

BMW Vision ConnectedDrive.

Tehnologia de pionierat sporeşte plăcerea condusului. BMW Vision ConnectedDrive demonstrează această idee prin prezentarea unor soluţii inteligente. Definitoriu pentru acestui prototip, prezentat ca roadster cu două locuri, este că se defineşte printr-un element mobil într-o lume conectată. Automobilul foloseşte informaţii primite de la alte maşini (tehnologia Car2Car Communication), de la elemente de infrastructură precum spaţii de parcare sau semafoare (tehnologia Car2Infrastructure) şi de la sistemul de navigaţie, pentru a asista conducătorul auto în alegerea traseului optim. În acest scenariu automobilul poate propune parcări în apropierea destinaţiei, soluţii alternative care pot include, ca alternativă de deplasare către destinaţie, şi transportul în comun. Prin apelarea serviciului BMW Assist Information Service (deja disponibil în anumite ţări) un operator poate oferi asistenţă completă pentru orientare în oraş. Există inclusiv posibilitatea de a recomanda restaurante, de exemplu, urmând ca adresa să fie apoi trimisă automat în sistemul de navigaţie.

BMW demonstrează prin acest prototip potenţialul unic care poate fi realizat prin dezvoltările actuale şi cele viitoare ale BMW ConnectedDrive, ceea ce va duce la optimizarea confortului, a siguranţei şi a plăcerii create de infotainment în automobil.

Oportunităţile nelimitate pentru a obţine o plăcere a condusului şi mai mare prin intermediul reţelelor inteligente sunt demonstrate cel mai impresionant la Salonul Auto de la Geneva de premiera mondială BMW Vision ConnectedDrive, de designul caroseriei şi al interiorului acestui prototip, noul concept de afişaj şi de operare şi, suplimentar, prezentarea multimedia din cadrul expoziţiei.

Designul întruchipează legătura dintre conducător şi automobil şi dialogul dintre conducător şi pasager, precum şi interacţiunea ocupanţilor vehiculului cu mediul. Zonele funcţionale ale BMW ConnectedDrive sunt simbolizate pe trei niveluri – confort, siguranţă şi infotainment. Schimbul de date şi informaţii pentru toate cele trei arii funcţionale este vizualizat prin instalaţia de lumini şi prezentarea foarte complexă din cadrul expoziţiei.

Prin caracteristicile de design în stilul specific BMW, prin capota lungă care se contopeşte cu parbrizul, prin ampatamentul lung şi poziţia scaunelor mult în spate, prototipul ilustrează fuziunea dintre exterior, interior şi mediu, care este posibilă numai prin BMW ConnectedDrive. Suprafeţele, foarte expresive, sunt accentuate de liniile cursive distinctive. Principiul suprafeţelor distincte (layers) care a fost prezentat în premieră la BMW Vision ConnectedDrive, prin care componentele individuale trebuie să preia anumite sarcini, a fost implementat atât la interior, cât şi la exterior. Senzorii integraţi în faruri şi în stopuri ajută la monitorizarea situaţiilor din trafic şi a mediului. Antenele, aflate în locul oglinzilor retrovizoare, transmit informaţii către lumea exterioară şi comunică cu sateliţii de navigaţie.

Head-Up Display îmbunătăţit este una dintre inovaţiile în domeniul conceptelor de afişare şi operare ale gamei BMW Vision ConnectedDrive. Acesta furnizează afişare tridimensională a informaţiilor, care oferă o fuziune optică a imaginii reale a drumului şi a conţinutului virtual pentru a oferi un dispozitiv complex „augmented reality”. Sistemul proiectează un set complex de informaţii, de la date de navigaţie care pot include şi schema intersecţiilor, la viteza maximă legală pe tronsonul de drum sau anunţul că a fost recepţionat un e-mail prin intermediul smartphone-ului. Informaţia este afişată fie în prim plan, fie în fundal, în funcţie de relevanţă şi de situaţia concretă din trafic. În plus, prototipul este echipat cu un grup de instrumente programabile în mod liber; afişajul acestuia completează proiecţiile generate de Head-Up Display.

Din punctul de vedere al complexităţii şi dimensiunii, funcţionalitatea acestui sistem depăşeşte cu mult capacitatea de afişare a instrumentelor dintr-un cockpit clasic. Prin intermediul unui afişaj care prezintă şi informaţii în trei dimensiuni, segmente individuale de informaţii pot fi subliniate optic la un grad mai mare sau mai mic în funcţie de situaţia de condus, în scopul de a obţine nivelul corespunzător de atenţie.

Prin intermediul Passenger Information Display (afişajul cu informaţii pentru pasager), pasagerul aflat într-un prototip BMW Vision ConnectedDrive poate beneficia de avantajele unor funcţionalităţi suplimentare oferite de conectarea inteligentă. Ca navigator, el poate evalua detaliile informaţiilor sau ale adreselor pentru sistemul de navigaţie care au fost primite online şi să le transfere mai departe către panoul de instrumente al conducătorului atunci când este necesar. Astfel, interacţiunea dintre conducător şi pasager şi conectarea cu mediul ating un nou nivel. Emotional Browser face posibilă o alegere a informaţiilor care este şi mai variată, şi mai personalizată.

Pe timpul călătoriei, acest sistem asimilează şi filtrează informaţii suplimentare despre mediul pe care automobilul îl parcurge în acel moment, starea de spirit a pasagerilor sau locaţie. Pasagerul poate activa „Emotional Browser” dintr-o zona touch sensitive din consola de bord şi astfel „Pasager Information Display” oferă informaţii despre puncte de interes din apropiere precum cafenele, muzee sau restaurante, toate organizate asemenea articolelor dintr-o revistă. Prin folosirea „filtrelor”, Emotional Browser poate fi reorganizat şi poate să ofere informaţii selectate după anumite criterii. Sistemul poate controla şi sistemul audio şi poate transmite informaţii şi prin Head-Up Display.

Gata de start: BMW ActiveE, primul model BMW cu motor exclusiv electric.

Zero emisii, patru scaune şi un sentiment sportiv specific mărcii – acestea sunt principalele atuuri pe care le are BMW ActiveE, a cărui premieră mondială este unul dintre punctele de atracţie ale ediţiei 2011 a Salonului Auto de la Geneva. BMW Group prezintă o nouă etapă importantă pe drumul spre o mobilitate de durată şi fără emisii CO2. Alături de MINI E, BMW ActiveE este cel de-al doilea automobil electric de teste creat de BMW Group într-o serie limitată. ActiveE accelerează de la 0 la 100 km/h în 9,0 secunde şi furnizează o putere de 125 kW/170 CP, în timp ce cuplul maxim este de 250 Nm. Automobilul beneficiază de dinamismul şi agilitatea unui BMW, de la primul moment al apăsării pedalei de acceleraţie, de la cea mai mică turaţie a motorului, un element specific propulsoarelor electrice. În situaţiile din traficul cotidian, unitatea de stocare nou dezvoltată, cu acumulator litiu-ion, asigură o autonomie de aproximativ 160 km.

La fel ca MINI E, BMW ActiveE este un automobil transformat, un vehicul electric bazat pe caroseria unui model cu motor cu ardere internă. Totuşi, la BMW ActiveE, toate componentele transmisiei electrice (unitatea de stocare a energiei, motorul electric şi electronica de control) au fost integrate într-o caroserie de automobil pentru care toate acestea nu au fost niciodată destinate, iar acest lucru a fost reuşit fără nici o pierdere de spaţiu sau de confort interior. BMW ActiveE este primul automobil electric produs de BMW Group care oferă patru locuri complete şi un portbagaj al cărui volum ajunge la 200 litri. Realizarea inginerilor BMW este cu atât mai impresionantă dacă luăm în calcul că acest vehicul este „doar” unul de teste.

BMW ActiveE integrează versiuni de pre-producţie ale transmisiei şi unităţii de stocare a energiei de la viitorul Megacity Vehicle – unele cu geometrie identică, altele similare – într-un vehicul cu un concept complet diferit, aceasta pentru a testa, în premieră, aceste componente pe şosea. În afară de o mică priză de aer pe capotă şi un portbagaj de dimensiuni mai mici, nu există diferenţă notabile faţă de versiunea de serie a modelului BMW Seria 1 Coupé.

BMW EfficientDynamics – noi modele, noi motoare, noi idei.

În cadrul strategiei BMW EfficientDynamics, motoarele cu ardere internă au fost supuse unor îmbunătăţiri continue cu privire la consumul de combustibil şi la nivelul emisiilor, aceasta în paralel cu dezvoltarea viitoare a propulsiei electrice şi a tehnologiei BMW ActiveHybrid. Prin actuala gamă de modele, BMW îşi măreşte avansul pe care îl deţine în acest domeniul, iar acest lucru este realizat prin intermediul motoarelor şi al transmisiilor optimizate ca eficienţă, alături de alte măsuri de sporire a eficienţei. Un exemplu al rezultatelor acestor tehnologii este modelul BMW 320d EfficientDynamics Touring Edition, care va fi prezentat în premieră la ediţia 2011 a Salonului Auto de la Geneva.

Propulsat de un motor diesel, cu patru cilindri, care dezvoltă 120 kW/163 CP, acest model furnizează de departe cel mai eficient raport în clasa lui între plăcerea condusului şi consumul de combustibil. BMW 320d EfficientDynamics Touring Edition accelerează în 8,3 secunde de la 0 la 100 km/h şi are un consum mediu mixt de 4,3 litri per 100 km în ciclul de testare EU, în timp ce nivelul emisiilor CO2 este de 114 grame per kilometru.

Integrarea unui pendul centrifugal în volanta dublă din transmisie este una dintre inovaţiile de îmbunătăţire a eficienţei de care beneficiază BMW 320d EfficientDynamics Touring Edition. Aceasta asigură o funcţionare silenţioasă, fără vibraţii pentru folosirea motorului într-un regim mai mic de turaţii. În combinaţie cu un raport mai lung al diferenţialului se asigură un nivel mai mic al turaţiei motorului pe orice interval al vitezei înregistrată în traficul cotidian. Mai mult, în cazul modelului BMW 320d EfficientDynamics Touring Edition, recuperarea energiei la frânare (Brake Energy Regeneration), funcţia Auto Start-Stop, indicatorul punctului de schimbare a vitezei, Electric Power Steering (servodirecţia electrică), controlul inteligent al componentelor auxiliare, Air Vent Control (controlul flapsurilor de aer), jantele din aliaj optimizate aerodinamic şi pneurile cu rezistenţă redusă la ruliu contribuie din plin la reducerea consumului de combustibil şi a emisiilor CO2.

Un instrument important utilizat la creşterea eficienţei motoarelor pe benzină este tehnologia BMW TwinPower Turbo, care acum este disponibilă şi la propulsoarele cu patru cilindri.

La noua generaţie de motoare de 2,0 litri, combinarea turbinelor după principiul Twin Scroll, tehnologia de injecţie directă High Precision Injection şi sistemul VALVETRONIC de gestiune complet variabilă a supapelor – patentat de BMW – oferă un plus semnificativ de performanţă şi , simultan, reduce semnificativ consumul.

Primul model care va fi echipat cu acest nou tip de propulsor este noul BMW X1 xDrive28i, care va fi prezentat la Geneva. Motorul de 2,0 litri cu tehnologie BMW TwinPower Turbo dezvoltă o putere maximă de 180 kW/245 CP şi atinge un cuplu maxim de 350 Nm disponibilă încă de la o turaţie de 1.250 rpm. Cu acest propulsor sub capotă, modelul din gama BMW X accelerează de la 0 la 100 km/h în numai 6,1 secunde. Consumul mediu mixt în ciclul de testare EU este de 7,9 litri per 100 kilometri, iar nivelul emisiilor CO2 este de 183 grame per kilometru. Comparativ cu precedentul model, BMW X1 xDrive28i are performanţe semnificativ îmbunătăţite, în timp ce consumul a scăzut cu 16%.

Introducerea unor inovaţii suplimentare din strategia BMW EfficientDynamics la modele din alte game BMW a dus la niveluri şi mai scăzute ale consumului şi ale emisiilor. Spre exemplu, în primăvara 2011, numărul modelelor BMW echipate standard cu funcţia Auto Start-Stop – de asemenea, în combinaţie cu transmisia automată – va creşte încă o dată.

Alături de noul BMW X3 xDrive30d şi noul BMW 640i Cabriolet, cele mai noi modele din gama BMW Seria 5 echipate cu sistemul inteligent de tracţiune integrală BMW xDrive – BMW 535i xDrive Sedan, BMW 530d xDrive Sedan şi BMW 530d xDrive Touring vor fi echipate cu această tehnologie.

Air Curtain (perdeaua de aer), o altă inovaţie din pachetul BMW EfficientDynamics care are rolul de a îmbunătăţi aerodinamica, va fi şi ea lansată în primăvara acestui an pentru noul BMW Seria 1 Coupé, noul BMW Seria 1 Cabriolet şi BMW Seria 1 M Coupé. Printr-o canalizare atentă a aerului dinspre spoilerul faţă, se reduc semnificativ turbulenţele aerodinamice, atât de nedorite, care se formează în vecinătatea pasajelor roţilor.

Spectrul inovaţiilor care contribuie la scăderea continuă a consumului de combustibil şi a emisiilor cuprinde, de asemenea, şi dezvoltarea BMW ConnectedDrive. Prin dezvoltarea sistemelor avansate de asistare a conducătorului, BMW are o contribuţie suplimentară la combinarea masivă a plăcerii condusului şi a eficienţei.

BMW xDrive pe drumul spre succes – 47 de modele cu tracţiune integrală inteligentă.

Gama de modele echipate cu BMW xDrive primeşte un nou impuls începând cu prima parte a acestui an. Cea mai nouă versiune a sistemului de tracţiune integrală permanentă, controlat electronic, nu numai că optimizează tracţiunea şi stabilitatea mai bine ca niciodată pe suprafeţele alunecoase, ci sporeşte şi dinamica în viraje. În cadrul ediţiei 2011 a Salonului Auto de la Geneva, BMW prezintă patru modele suplimentare care sunt echipate cu xDrive şi care urmează să debuteze în Romania începând cu luna martie a acestui an.

Succesul sistemului inteligent de tracţiune integrală pe care îl oferă BMW este strâns legat de reuşita fenomenală pe care o înregistrează modelele BMW X în întreaga lume. Romania a înregistrat unele dintre cele mai bune rezultate în acest sens, modelele BMW X1, X3, X5 şi X6 reprezentând 67% din totalul vânzărilor în 2010. Sistemul îşi demonstrează calităţile unice la un număr tot mai mare de modele.

Datorită reacţiei rapide şi precise, gestionată electronic, xDrive garantează tracţiune superioară, siguranţă maximă, cel mai bun comportament şi performanţe optime şi constante – toate acestea în orice condiţii de vreme şi suprafaţă de rulare. Selecţia de automobile cu tracţiune integrală disponibile în gama BMW va fi extinsă în primăvara acestui an. Cele mai noi apariţii vor fi BMW X3 xDrive30d, precum şi alte trei modele cu tracţiune integrală din gama BMW Seria 5. Acum, BMW oferă 47 de modele care beneficiază de distribuţie variabilă a cuplului între puntea faţă şi cea spate prin intermediul xDrive. Aceasta duce plăcerea condusului, pentru care marca germană este renumită, la un nivel şi mai ridicat.

Noi perspective despre performanţe înalte şi individualitate – actuala gamă de produse oferită de BMW M GmbH şi Original BMW Accessories.

Prezentarea pe care BMW M GmbH o face în cadrul ediţiei 2011 a Salonului Auto de la Geneva include o serie de apariţii noi şi interesante în gama de produse. Pe lângă gama de modele, completată recent de BMW Seria 1 M Sedan, pachetul M Sport pentru BMW X1 şi produsele dezvoltate de BMW Individual pentru noul BMW Seria 6 Cabriolet sunt şi ele expuse în stand. Cu aceste opţiuni specifice pentru modele, BMW M GmbH se adresează dorinţei conducătorilor de a experimenta performanţe ridicate în situaţii din traficul cotidian şi de a îşi exprima stilul personal cu opţiuni exclusive de personalizare.

O experienţă a condusului mai intensă şi puternic orientată către sportivitate reprezintă punctul de atracţie al inovaţiilor din gama Original BMW Accessories prezentată la Geneva.

BMW Performance include acum şi opţiuni suplimentare de echipare pentru BMW Seria 1 şi BMW Seria 3, precum şi pentru BMW X5 şi BMW X6. Punctele de atracţie sunt noul volan sport BMW Performance şi kitul de putere BMW Performance pentru BMW120d şi BMW 320d. Pentru noul BMW 520d, acum este disponibilă şi o opţiune de sporire a puterii şi a cuplului.

Mai mult, gama de ţevi de eşapament sport BMW Performance a fost extinsă pentru a include versiuni speciale pentru modele echipate cu motoare diesel cu patru cilindri din gamele BMW Seria 1 şi BMW Seria 3, precum şi pentru BMW X5 xDrive35i şi BMW X6 xDrive35i. În plus, gama completă de componente M Performance pentru BMW M3, suplimentată cu noi apariţii, poate fi admirată în cadrul Salonului Auto de la Geneva.

[Sursa: BMW Romania]

Fiti la curent cu cele mai noi stiri din lumea BMW si de pe telefonul mobil, accesand m.bmwblog.ro

BMW Motorrad

Comentarii

©2020 BMW BLOG ROMANIA.Toate drepturile rezervate!

RL GLOBAL ACTIV SERVICES. J40/16964/21.10.2008 RO 16864852 Adresa: Str. Dr. Taberei, nr 109, Bl. A7, Sc C, Ap. 33, Bucuresti.

BMW BLOG ROMANIA aparține grupului de presă IN MOTION MEDIA.

Log in with your credentials

sau    

Ați uitat datele dvs.?

Create Account