Noul BMW Z4 facelift in nuanta Valencia Orange, la Salonul auto de la Detroit 2013
Noul BMW Z4 facelift a debutat ieri la Salonul auto de la Detroit 2013, in nuanta Valencia Orange. Noul Roadster va ajunge in showroomuri in primavara acestui an.
Printre cele mai importante modificari se numara noi elemente pentru exterior, noul pachet Hyper Orange, precum si disponibilitatea gamei complete de functii BMW ConnectedDrive. Elementele de exterior sunt caracterizate de noile lumini cu LED pentru farurile fata, jantele din aliaj de 17 si 18 toli precum si un design nou al semnalizatoarelor.
BMW a completat gama de nuante de vopsea pentru exterior cu nuantele Mineral Grey metallic, Glacier Silver metallic si Valencia Orange metallic, ajungand in total la 11 nuante. Toate nuantele pot fi combinate cu pachetul Hyper Orange, care confera o infatisare speciala modelului, cu contraste energice portocaliu-negru. Noul pachet de design il inlocuieste pe cel anterior disponibil, Citrus Yellow.
BMW ofera pentru noul Z4 o noua motorizare, sDrive18i, cu motor de 2.0 litri si patru cilindri. Agregatul dezvolta 156 CP si 240 Nm si este cuplat la o transmisie automata cu opt rapoarte sau la una manuala cu sase rapoarte. BMW Z4 sDrive 18i accelereaza de la 0 la 100 km/h in 7,9 secunde si atinge o viteza maxima de 225 km/h. Consumul mediu declarat este de 6.8 l/ 100 km.
Va invitam sa urmariti fotografiile cu noul BMW Z4 facelift de la standul BMW de la NAIAS 2013.
Fiti la curent cu cele mai noi stiri din lumea BMW si de pe telefonul mobil, accesand m.bmwblog.ro