BMW M – Viitorul începe acum

BMW M

Cea mai puternică literă din alfabet, litera M, are o semnificație diferită pentru fiecare în parte. Dacă unii dintre noi sunt pasionați de vechile performanțe BMW M, de motoarele V8 aspirate și de cutiile manuale care au făcut istorie, alții își lungesc gâtul după noile modele, cu motoare noi ce depășesc 500 CP și blindate până la refuz cu sute de sisteme și tehnologii noi. Și din ce spune globul magic din cristal, viitorul diviziei M începe astăzi și nu se va schimba prea mult în următorii ani.

Jurnaliștii auto de la publicația britanică Autocar au stat de vorbă cu actualul director general BMW M, Frank van Meel, în legătură cu direcția în care se îndreaptă faimoasa divizie sportivă BMW. Acesta a declarat că există o posibilitate foarte mare ca în curând să dispară din ofertă transmisia manuală, din cauza preferințelor clienților. Decizia nu va avea efect imediat, ci se va efectua treptat, până când clienții vor renunța complet la această opțiune de cutie de viteze. Astfel, pe lista ofertelor vor rămâne doar unitățile DCT și cele automate, care sunt din ce în ce mai performante și oferă un consum de combustibil redus în comparație cu cele manuale. „Tehnic vorbind, viitorul nu este tocmai strălucit pentru transmisiile manuale. Atât cutiile de viteze automate, cât și DTC-urile asigură o schimbare mult mai rapidă și mai lină a vitezelor și oferă și un consum mai mic de carburant.” a declarat Frank van Meel. „E greu de spus dacă vom renunța definitiv la acest tip de transmisie. Încă avem o comunitate mare de fani și de pasionați care ne împiedică să facem asta. Încă nu putem să renunțăm la ceva ce își dorește clientul.” a adăugat acesta.

BMW M

În plus, se pare că motorizările BMW M au atins punctul maxim de putere și de cuplu. Cel mai potent model din ofertă, BMW M5 ediția 30 Jahre, produce 600 CP și un cuplu maxim de 700 Nm. Conform spuselor lui Frank van Meel, această limită nu va fi depășită prea curând. „Deocamdată, cei 600 CP sunt tot ce pot oferi modelele BMW M. Suntem la limită. Dacă vom crește nivelul de putere sau de cuplu, vom depăși limitele.”

Sursă: Autocar

BMW Motorrad

Comentarii

©2025 BMW BLOG ROMANIA.Toate drepturile rezervate!

RL GLOBAL ACTIV SERVICES. J40/16964/21.10.2008 RO 16864852 Adresa: Str. Dr. Taberei, nr 109, Bl. A7, Sc C, Ap. 33, Bucuresti.

BMW BLOG ROMANIA aparține grupului de presă RL GLOBAL ACTIV SERVICES.

Log in with your credentials

sau    

Ați uitat datele dvs.?

Create Account