Dupa cum bine stiti, actorul Marcel Iures reprezinta imaginea BMW in Romania. Din anul 2008 toate adaptarile reclamelor internationale BMW in Romania au beneficiat de vocea celebrului actor, iar din 2009 dansul este ambasadorul marcii in Romania, si conduce un BMW X5 3.5d xDrive, cel mai puternic propulsor diesel din segment.

Astazi va prezentam un interviu realizat de Doru Persinaru cu marele actor si iubitor al marcii BMW. Ideea discutiei, dupa cum ne-a precizat Doru, s-a nascut in urma aparitiei in presa a doua interviuri cu Marcel Iures, realizate de Cotidianul si revista Esquire, interviuri care au nascut mai multe intrebari, la care domnul Iures a avut amabilitatea sa raspunda pe larg:

Lui Marcel Iureş ii place să conducă. Face asta de la 11 ani şi a ajuns să iubească şi să respecte maşinile, descoperindu-le pe îndelete, mânat de curiozitate şi fascinaţie pentru automobil. Nu-şi imaginează viaţa de acum fără maşină, dar motivele sale merg dincolo de realitatea imediată.

Împărţit între scena Teatrului ACT şi proiectele holywoodiene, mai rare ce-i drept, între Bucureşti şi casa de la munte, Marcel Iureş petrece foarte mult timp în maşină. De ceva timp, maşina pe care o conduce poartă sigla BMW ca parte a unui parteneriat de imagine pe care Marcel Iureş îl are cu marca germană în România. “E o maşină care conţine o mare doză de creativitate […] eu daca mi-aş cumpăra o maşină din asta, aş ţine-o o viaţă, pentru că ea e făcută, conceptual, să ţină o viaţă, dacă te porţi cum trebuie şi o respecţi, iar noi suntem o naţie care are respect faţă de creaţie.”

La momentul interviului, Marcel Iureş conducea un BMW X5, de care era foarte incantat. L-a ales în defavoarea unui X6. “X5-ul e mai serios, are o forma, e mai maşina”. In zilele urmatoare a luat un Seria 5 GT, proaspat coborat de pe plansele inginerilor din Bavaria. O incercase cu cateva minute în urma: “m-am urcat în ea şi m-am plimbat asa doar prin curtea BMW-ului de aici de la piciorul podului, e alta clasa de maşina, are alt umblet, suna altfel…”

Ii spun ca fiind un grand tourer e potrivita pentru calatorii lungi şi asta ii trezeste amintiri indepartate. “eu stau la volan de pe la 11 ani şi am calatorit pana la tara şi inapoi, pe islazuri, prin poieni, pana mi-am luat permis, pe urma am dat ocol tarii cand am fost în facultate… Nu mai departe de vara asta am fost pana la Lacul Como, ne-am hotarat în 4 ore, ne-am facut bagajele, ne-am urcat în X5 şi am ajuns în Lombardia de pe o zi pe alta. Imi place (accentueaza) foarte mult să conduc, ma relaxeaza foarte mult…”

Pentru Marcel Iureş călătoria este un scop in sine, nu doar drumul până la destinaţie. Pe masură ce parcurge o distanţă ii place să descopere altele “in sanul calatoriei”. “Cand am plecat la Milano, de exemplu, m-am blindat cu GPS-uri. Pe lângă sistemul de navigaţie al maşinii pe care aveam încărcată harta Europei, mi-am luat şi un alt GPS, separat. Evident că la un moment dat, toate s-au blocat şi am rămas cu GPS-ul meu din cap. Cel mai bun GPS e să laşi geamul jos şi să intrebi pe cineva „Domn’e, încotro e Milano…?”

Şi ce mai înseamnă un drum până la Milano în ziua de azi? Ironic sau nu, iata ca şi noi, romanii, dupa o pauza lunga, batem din nou drumurile Europei, precum strabunicii nostri interbelici. Mergem cu maşina în vacante, la serviciu, la club, la fast-food drive-In şi cinema drive-In. Mai nou şi teatrul a coborat de pe scena direct pe bancheta din spate a automobilului. Neil LaBute a creat piesa de teatru Autobahn, special pentru a fi jucata în maşina. S-a jucat şi la noi, în parcarea de la parcul Kiseleff, cu doi actori pe scaunele din fata si spectatorii pe bancheta din spate. Piesa a fost pusa în “scena” de Teatrul fara Frontiere.

“Asa e, teatrul nu are frontiere”, spune Iureş , “teatrul e pretutindeni, a inceput în biserica, primii actori sunt considerati primii apostoli, actorii lui Dumnezeu, a trecut apoi catre serbarile sacre, serbarile dionisiace în grecia antica şi s-a tot complicat pana la Comedia d’el Arte, care era de fapt o forma campeneasca, populara a teatrului, s-a jucat în piatete, pe vapoare, şi, iata, acum, în maşina… oriunde poti să faci teatru”.

Iureş e incantat de reactiile bune de care s-a bucurat noaptea alba a teatrelor. “Nu a facut decat să confirme un public care are o pofta nebuna de a veni la teatru”. (Iureş spune “a veni” la teatru, pentru ca el ne asteapta acolo. Noi doar “mergem” la teatru.)
“A fost extraordinar, pentru ca avem nevoie foarte tare să ni se confirme valoarea. Aceasta confirmare a valorii oamenilor ”e ca un mortar cu care construim societatile”. Iureş spune ca la fel ar trebui să fie şi relatia dintre popor şi conducatori. “Trebuie trecut de la tipul asta de ostilitate intre popor şi autoritati la un fel de amicitie macar, daca nu o prietenie, un respect profund. Dar nu în sensul de la realitatea tv – noi vrem respect – e fals, nu se spune asta şi nu se castiga asa, se castiga greu de tot. Ce-i aia eu vreu respect? Foarte bine, să traiesti, bravo tie…”

Lui Marcel Iureş nu-i plac aglomeratiile urbane şi s-a hotarat să scape de ele. Nu mai locuieste în Bucuresti, dar vine aici de la Comarnic de cateva ori pe saptamana.

“Daca ne uitam în orice peisaj urban sunt sute, mii de maşini, toate la peste suta de cai putere. Cu cate un om în ele. Asteptand. Daca meditam asupra acestei imagini, ne ia groaza – oameni incarcerati în niste cochilii de metal, ultraluxoase, ultrapotente, dar care merg cu 7 km pe ora.” Rade ironic. “Din punct de vedere sociologic avem probleme, e adevarat, dar asta nu inseamna ca maşinile trebuie topite, sau să ne prefacem ca maşinile sunt o greseala. Nimic din ce a creat omul – cu masura – nu e gresit. Pentru ca maşina în sine e o creatie, ea contine un sambure de creatie, superb, e rezultatul unui efort de imaginatie, şi de umanitate, şi de arta şi de tot. E expresia unui efort creativ foarte mare din partea omului“.

Iureş vorbeste despre viitorul automobilului cu gandul la maşinile de care s-a indragostit în tinerete. Ii place confortul şi siguranta date de noile tehnologii auto, dar devine nostalgic cand e vorba de parfumul maşinilor de alta data.

“Prima maşina în care m-am urcat a fost un Wartburg, nemteasca, cu un volan asa parca era din os, cu niste perne moi, a doua a fost un Moskvith 403, apoi un Mercedes absolut superb, coada de randunica, a avut un unchi de-al meu, apoi un BMW rechin, avea un doctor, al carui fiu mi-era prieten. Au fost multe – Renault 16, Fiat 850, apoi la 22 de ani am avut o Dacia 1100, a fost o mare victorie pe vremea cand erau patru Renault-uri 16 în oras, iar cei care mai aveau cate un Mercedes, cate un BMW, le tineau la tara ca nu era bine să fie vazuti de burghezia rosie.”

“Mie personal, ca om, ca artist, mi-ar placea un “doi cai” (Citroen 2CV – deux chevaux, n.r), pentru ca ma plaseaza intr-un timp, am o pozitie în viata prin memoria mea, şi asta imi da senzatia ca sunt contemporan cu una dintre cele mai frumoase maşini. Eu cred ca adevaratii pasionati, colectionarii, asta vor să vada, cum stai intr-un doi cai, intr-un DS, apoi intr-un C6.”

Nu se vede totusi în postura de colectionar de maşini. “N-as putea, as innebuni, nu e de ajuns să le ai, trebuie să le intretii, să le scoti, să le aerisesti”.

“Pentru mine maşina e o prelungire a mea, e o scula extram de necesara şi am ajuns la concluzia asta intrebandu-ma ce m-as face fara. De unde ne-a impins pana acum automobilul, drumul e fara intoarcere, omul are nevoie de automobil – daca se pastreaza inca ideea de individualitate, daca pastram ideea ca un om are, în acelasi timp cu alte sute de mii de indivizi, alt itinerariu, are o alta idee despre cine e el, unde sunt copiii lui, despre necesitatile şi prioritatile lui.”

Marcel Iureş este înainte de toate un om liber. Îşi conduce viaţa şi proiectele culturale cu aceeaşi pasiune cu care străbate ţesătura de tuneluri de la Como, la volanul unei maşini germane, ascultând clavecinul bine temperat.

Interviu realizat de Doru Persinaru

[Sursa foto: BMW Romania]