Gerovital
Gerovital
Gerovital

Motor de BMW M3 E46 pentru Aston Martin-ul DB5 din noul film James Bond?

Car and Driver și Autocar au condus una dintre replicile de Aston Martin DB5 cu care au fost făcute cascadoriile în noul film din seria James Bond. Ambele publicații bănuiesc că motorul acestei replici este un propulsor cu 6 cilindri în linie care provine de la un model BMW M.

Filmul No Time To Die din seria James Bond este programat să ajungă pe marile ecrane în aprilie 2020. Și, în buna tradiție James Bond, include urmăriri și cascadorii fantastice cu mașini. Aston Martin DB5 este una dintre vedetele motorizate ale filmului. DB5 este este emblematic pentru seria James Bond încă din 1964, când a debutat în filmul Goldfinger. Însă, pentru filmări nu s-au folosit exemplare autentice ale acestui model. În schimb, au fost create replici, mult mai performante.

Articolul publicat de autocar.co.uk subliniază că replicile cântăresc doar 1.000 kg și au motor aspirat cu 6 cilindri și circa 340 CP, care provine cel mai probabil de la un model BMW M. În articolul publicat de caranddriver.com se menționează că este foarte plauzibil ca propulsorul să fie preluat de la BMW M3 E46. Adică motorul de 3,2 litri aspirat, cu 6 cilindri în linie, care în cazul modelului bavarez dezvolta 343 CP. Caranddriver.com menționează că Aston Martin s-a rezumat la a confirma că acest motor este aspirat, are “aproximativ 300 CP” și provine de la un “terț”.

Având în vedere că modelul original Aston Martin DB5 avea un motor de 4 litri, cu 6 cilindri în linie, presupunerea celor două publicații este cât se poate de ușor de înțeles.

Mai mult de atât, reprezentanții Car and Driver și Autocar au condus pe circuitul Silverstone câte o replică folosită în No Time To Die. Jurnaliștii din SUA și Marea Britanie descriu performanțele mult superioare ale acestor exemplare, care au fost create special pentru cascadorii. Replicile de Aston Martin DB5 din noul film James Bond au caroserie din carbon, suspensii independente, roll cage, transmisie manuală cu 6 trepte și un șasiu făcut de divizia Q by Aston Martin.

Agilitatea lor a permis filmarea unor urmăriri spectaculoase pe străzile pavate cu piatră cubică din orașul italian Matera. Mark Higgins, pilotul care a făcut cascadoriile la volanul replicilor Aston Martin DB5, a oferit jurnaliștilor Car and Driver și Autocar câteva detalii interesante despre cum au fost realizate filmările. Trebuiau executate derapaje complexe, iar piatra cubică face roțile să alunece prea mult. De aceea, pentru a crește aderența, producătorii au găsit o soluție atipică, dar care s-a dovedit foarte eficientă. Au turnat pe străzile de piatră cubică multă Coca-Cola. Autocar spune că valoarea sucului turnat pe străzi a fost de aproape 50.000 de lire sterline! Dar rezultatul a fost creșterea aderenței cu 50%.

Mai jos puteți urmări trailer-ul oficial al filmului No Time To Die, care include și secvențele filmate cu replicile Aston Martin DB5 în Italia.

BMW Motorrad

Comentarii

©2020 BMW BLOG ROMANIA.Toate drepturile rezervate!

RL GLOBAL ACTIV SERVICES. J40/16964/21.10.2008 RO 16864852 Adresa: Str. Dr. Taberei, nr 109, Bl. A7, Sc C, Ap. 33, Bucuresti.

BMW BLOG ROMANIA aparține grupului de presă RL GLOBAL ACTIV SERVICES.

Log in with your credentials

sau    

Ați uitat datele dvs.?

Create Account