Noul Audi Q7 – Prețuri, date tehnice și dotări opționale

Noul Audi Q7

Noul Audi Q7 a fost prezentat oficial în luna ianuarie, în cadrul Salonului Auto de la Detroit și iată că acum avem prețurile, datele tehnice, dar și dotările opționale pentru piața din România. Ce-i drept, ele nu sunt încă finale, ci mai degrabă provizorii, cât să-și poată dea seama clientul și să plaseze o precomandă.

Noul Audi Q7 se va lansa oficial în România în vara acestui an

Recent, pe siteul Audi România a apărut configuratorul pentru noul Audi Q7, alături de prețurile pentru cele două motorizări disponibile în acest moment. Ambele de 3,0 litri, ambele quattro, dar una diesel, iar cealaltă pe benzină. Cu un scurt telefon la unul dintre dealerii Audi din București – Porsche Vest 2 – am primit și o listă de prețuri completă, ce include și dotările opționale. Partea mai puțin bună pentru cei care chiar vor să achiziționeze noul Audi Q7 este că, deși s-a dat startul la precomenzi, livrările propriu-zise nu se vor face mai devereme de toamna acestui an, cu toate că mașina va fi lansată oficial cândva în lunile iunie – iulie ale acestui an.

Noul Audi Q7

Noul Audi Q7 3.0 TDI quattro începe de la 65.501 de euro, cu TVA inclus

Cel mai probabil, motorizarea cea mai populară pentru noul Audi Q7 va fi cea diesel. Cei de la Audi se laudă susținând că noul Audi Q7 3.0 TDI quattro este cel mai ușor model din segmentul său și că, la 1.995 de kilograme, este cu 325 de kilograme mai ușor decât generația precedentă. Prin comparație, un BMW X5 xDrive30d cântărește 2.145 de kilograme, prin urmare, noul Audi Q7 3.0 TDI quattro este cu 150 de kilograme mai ușor decât omologul său bavarez.
Noul Audi Q7 3.0 TDI quattro vine sub capotă cu un V6, de 3,0 litri, ce dezvoltă 272 de cai-putere și un moment maxim de 600 Nm și este cuplat unei transmisii automate cu opt trepte. Grație noii transmisii, greutății reduse și tracțiunii integrale, noul Audi Q7 3.0 TDI accelerează de la 0 la 100 km/h în 6,3 secunde, în condițiile în care consumul mediu declarat este de numai 5,7 l/100 km, iar emisiile de CO2 sunt de 149 g/km. Prin comparație cu BMW X5 xDrive30d, noul Audi Q7 3.0 TDI quattro este cu jumătate de secundă mai rapid în cazul sprintului 0-100 km/h și consumă și cu 0,5 l/100 km mai puțin. Totuși, cu un preț de listă de 65.605 euro, noul Audi Q7 3.0 TDI quattro este mai scump cu 1.270 de euro decât un BMW X5 xDrive30d.

Noul Audi Q7

Noul Audi Q7 3.0 TFSI quattro începe de la 67.499 euro, cu TVA inclus

Sincer să fiu, dacă m-aș gândi vreodată să-mi cumpăr un Q7 – ceea ce ar presupune ca BMW să facă ceva extrem de greșit și să strice X5-ul -, aș alege o motorizare pe benzină, iar acest 3.0 TFSI nu sună deloc rău. Cu 333 de cai-putere și un moment motor de 440 Nm, noul Audi Q7 3.0 TFSI quattro accelerează de la 0 la 100 km/h în 6,1 secunde, are o viteză maximă de 250 km/h, iar consumul mixt promis de Audi nu ar trebui să treacă de 7,7 l/100 km, în timp ce emisiile de CO2 sunt la 179 g/km. În cazul acesta, bătălia se dă cu BMW X5 xDrive35i care este cu peste 3.500 de euro mai ieftin și cu 0,4 secunde mai lent în cazul sprintului 0-100 km/h.

Noul Audi Q7

Echipare standard generoasă pentru noul Audi Q7

În comunicatul de presă ce a însoțit lansarea mașinii de la începutul anului era specificat că noul Audi Q7 va fi extrem de bine echipat chiar și în versiunile standard și se pare că cei de la Audi n-au mințit. De exemplu, noul Audi Q7 vine echipat în standar cu tapițerie din piele ecologică, cu sistemul de infotainment MMI, cu „cruise control plus”, cu sistem de asistență la parcare, cu Audi Drive Select și cu multe alte chestii pe care m-aș fi așteptat să le găsesc pe lista de dotări opționale.

Acum, dacă vrei ca noul Audi Q7 să arate bine, va trebui să scoți din buzunar aproximativ 6.194 de euro pentru pachetul sport S line. Mai mult, dacă vrei ca interiorul să fie îmbrăcat complet în piele mai plătești 7.444 de euro, iar dacă vrei faruri cu tehnologie LED, încă 1.913 euro. Trapa panormaică mai costă și ea vreo 2.000 de euro, iar sistemul de navigație MMI Plus costă 3.308 euro.

Noul Audi Q7

Așadar, dacă noul Audi Q7 este mașina pe care o aștepți de-o viață, atunci grăbește-te la cel mai apropiat dealer și plasează o precomandă. Dacă însă nu ești convins că noul Audi Q7 e mașina visurilor tale, atunci poate mai bine aștepți până poți efectua un test drive.

 

BMW Motorrad

Comentarii

©2024 BMW BLOG ROMANIA.Toate drepturile rezervate!

RL GLOBAL ACTIV SERVICES. J40/16964/21.10.2008 RO 16864852 Adresa: Str. Dr. Taberei, nr 109, Bl. A7, Sc C, Ap. 33, Bucuresti.

BMW BLOG ROMANIA aparține grupului de presă RL GLOBAL ACTIV SERVICES.

Log in with your credentials

sau    

Ați uitat datele dvs.?

Create Account