Tradiţia continuă: MINI Taxi gratuit pentru Noaptea Muzeelor
Pentru al patrulea an consecutiv, participanții la Noaptea Muzeelor din Bucureşti vor avea la dispoziţie un mijloc de transport special: MINI Taxi va fi disponibil gratuit pentru toți cei care vor să călătorească în noaptea din 17 mai între muzeele din București. Începând cu ora 20:00 o flotă de modele MINI va staționa în apropierea principalelor muzee din centrul orașului.
În plus, MINI completează aplicaţia oficială pentru Noaptea Muzeelor. Prin aceasta, utilizatorii pot primi informaţii complete cu privire la instituţiile implicate în proiect, dar pot şi solicita un MINI Taxi pentru a fi transportaţi de acasă în oraş sau pot cere mai multe informaţii despre marca MINI.
În acest an, bucureştenii pot descoperi 33 de locaţii înscrie în programul Noaptea Muzeelor, cu participarea a 18 muzee şi 11 alte instituţii.
Agil şi manevrabil, MINI este maşina perfectă pentru navigarea rapidă în jungla urbană. Construit pentru plăcerea de a conduce, echipat cu motoare de o eficienţă remarcabilă, modelele mărcii sunt perfecte pentru explorarea orașului. Punctul central al flotei de maşini pentru Noaptea Muzeelor va fi noul MINI Hatch care a debutat pe piaţa din România în luna martie a acestui an. Noul model vine cu un tren de rulare complet modificat pentru mai mult confort şi mai multă agilitate, cu o gamă complet nouă de motorizări şi cu noi soluţii unice de entertaiment, inclusiv o nouă interpretare a elmentului central de bord, „Center Speedo”, marcată de un inel de leduri interactiv.
Proiecte culturale MINI la nivel internaţional
MINI se remarcă prin posibilităţile speciale de personalizare, ceea ce a făcut marca să devină un instrument de exprimare pentru artişti şi designeri, dar şi pentru posesorii care vor să conducă un model cu adevărat unic. Aceasta se reflectă și în implicarea mărcii în evenimente de design, participarea la Salone Internazionale del Mobile Milano devenind deja tradiție. Sunt faimoase, de asemenea, modelele aparţinând designerului Paul Smith sau lui George Harrison, membru Beatles, sau cele create de designeri renumiţi precum Missoni, Ferré, Versace, Diesel, Mario Testino pentru seria de evenimente LifeBall.
MINI are o tradiţie bogată în dezvoltarea de proiecte şi asocierea cu muzee, expoziţii internaţionale şi galerii de artă din întreaga lume. Un astfel de exemplu este „MINI/Goethe-Institut Kuratorenresidenz Ludlow 38”, înfiinţat în 2011 pentru susţinerea tinerilor curatori şi pentru a da şansa unor tineri artişti germani să lucreze timp de un an la New York. Aceasta reprezintă o continuare a cooperării de succes între MINI si Institutul Goethe. Cele două părţi au lucrat din 2008 la deschiderea galeriei „Ludlow38” în New York.
Galerie FOTO: