Lumma CLR X 6 R: Noul BMW X6 primește atenția tunerului german Lumma Design

Deși noul BMW X6 nici nu a ajuns încă în showroom-uri, unii tuneri oferă deja kit-uri de personalizare pentru mărețul bavarez. Astfel, Lummma Design a publicat o serie de randări care înfățișează un pachet de tuning pentru noul model, ce vizează atât aspectul exterior cât și partea tehnică.
Promovat sub denumirea comercială Lumma CLR X 6 R, noul model a primit un kit de caroserie lățit, cu prelungiri din fibră de carbon pentru spoilerul frontal. Din același material au fost realizate și ornamentele pentru praguri, care se prelungesc peste pasajele roților din spate, înglobând o serie de aerisiri pentru sistemul de frânare. La baza barei de protecție posterioare a fost inserat un difuzor aerodinamic care, pe lângă rolul estetic, are și unul funcțional, crescând apăsarea aerodinamică pe puntea spate. Tot aici au răsărit și patru evacuări dispuse central, cu diametru diferit pentru terminațiile din extremități.
Versiune xDrive 50i pe steroizi
Versiunea xDrive 50i – care atunci când iese de pe linia de producție dispune de o putere de 450 CP și de un cuplu maxim de 650 Nm – a trecut prin tratamentul magic al celor de la Lumma, livrând acum 590 CP și 850 Nm.
Pe lângă accelerațiile mult îmbunătățite, Lumma CLR X 6 R poate atinge o viteză maximă de 295 km/h, spre deosebire de modelul stock, pe care bavarezii l-au limitat electronic la 250 km/h.
Din lista de modificări estetice mai merită amintite și jantele cu diametrul de 22 de inchi, care încalță anvelope Vredestein Ultrac Vorti (295/30-22 față și 335/25-22 spate), scaunele sport cu suport lateral consistent, covorașe din velur, pedalier cu ornamente din aluminiu și alte accesorii similare.










































