Artă pe două roți: BMW R nineT în viziunea customizatorilor japonezi

Ce este un BMW R nineT? O motocicletă realizată de BMW Motorrad cu ocazia împlinirii a 90 de ani de la prezentarea primei motociclete BMW făcute vreodată, R32, în 1923. Designerii din Munchen au dorit să facă ceva cu adevărat special și i-au dat mână liberă suedezului Ola Stenegard să deseneze o motocicletă cu aer retro, dar cu tehnologie modernă. Rezultatul nu a dezamăgit. R nineT a făcut furori în lumea întreagă, producția pe tot anul 2014 fiind vândută deja în luna iunie a anului trecut. Asta în ciuda prețului de aproape 15.000 de euro.

Dar R nineT este mai mult decât o motocicletă frumoasă. Cu un motor boxer de 1.200 cmc, 110 CP și 120 Nm, suspensii sportive și frâne cu etriere radiale pe față, roadsterul bavarez se și mișcă foarte bine în orice situație.

Una dintre trăsăturile cheie ale lui R nineT este însă libertatea foarte mare de personalizare pe care o permite, din fabrică. Șaua pasagerului se poate înlocui cu un capac de aluminiu sau se poate înlătura cu totul, iar cablajele sunt gândite special pentru a se putea atașa diverse accesorii aftermarket.

BMW a dus ideea de personalizare un pas mai departe, rugându-i pe patru dintre cei mai importanți customizatori japonezi să prezinte un proiect bazat pe R nineT, în doar 200 de zile. Rezultatul a fost cel puțin spectaculos.

Designerii Go Takamine (Brat Style), Kaichiroh Kurosu (Cherry’s Company), Shiro Nakajima (46 Works) și Hideya Togashi (HIDE Motorcycle) au acceptat provocarea lansată de BMW Motorrad.

Creația lui Go Takamine a fost denumită „Cyclone”. Takamine a interpretat R nineT în stilul denumit „tracker bike”, cu un caracter zvelt și lucrătură filigranată, încununate de o coloristică perfectă, plus numeroase componente cromate. În cuvintele lui Go Takamine, „Această motocicletă de stradă este încercarea mea de a combina trecutul cu viitorul, în forma unei motociclete moderne și actuale, mascată de un exterior nostalgic.”

„Highway Fighter” al lui Kaichiroh Kurosu este rezultatul unui amestec stilistic între elemente actuale și de epocă ale motocicletelor BMW. Comparațiile cu superbul prototip BMW R7 din 1934 sunt pe deplin justificate, deși creația lui Kurosu este în esență un vehicul care a fost creat în fabrici moderne, cu un stil cât se poate de actual. Kaichiroh Kurosu s-a exprimat astfel: „Pentru mine, obiectul acestui exercițiu a fost să privesc în viitor. Mi-am imaginat cum ar putea arăta motocicletele BMW peste 10 ani și cred că această motocicletă ar arăta foarte bine și dacă motorul boxer tradițional ar fi înlocuit cu un motor electric.”

La polul opus, „Clubman Racer” al lui Shiro Nakajima a fost rezultatul pasiunii unui om pentru motociclete perfecte, atât pe stradă cât și pe pistă. În ceea ce privește structura ușoară și funcționalitatea, R nineT interpretat de Nakajima a fost o continuare a proiectelor sale anterioare, acestea fiind dezvoltate în mare parte pentru folosirea în competiții. În cuvintele lui Shiro Nakajima, „Am vrut să creez ceva mai sportiv decât un cafe racer. O motocicletă cu care nu mergi doar în oraș și pe drumuri de munte, ci una de care te poți bucura și pe circuit. Acesta a fost motivul pentru care am ales să o fac cât mai ușoară.”

 

„Boxer” al lui Hideya Togashi, pe de altă parte, este o variație atemporală a unui design sport clasic. Carenajul său aduce aminte de clasicele „racing replica” din anii 1970, trezind amintiri și dorințe în entuziaștii acestui gen de motociclete. Hideya Togashi ne-a spus: „Principala caracteristică este rezervorul «slim» din aluminiu. Pare să «îmbrățișeze» riderul, iar designul carenajului a fost împrumutat de la modelele de curse din anii ’70.”

 

Designerul modelului, Ola Stenegard, s-a arătat foarte impresionat de creațiile artiștilor japonezi: „Am fost pur și simplu copleșit. Aveam așteptări înalte – până la urmă aceștia sunt unii dintre cei mai buni customizatori din lume, dar până la urmă am fost uimit. Ce au reușit să creeze este de-a dreptul uimitor. În mod interesant, fiecare dintre aceste motociclete este și o reflecție a creatorului său. Ideile și inovațiile sunt pur și simplu incredibile și superbe. Detaliile – uimitoare. Pentru că îmi place să creez totul personal la motocicletele mele, am discutat timp de multe ore. Despre sudarea aluminiului, ascuțirea metalului și turnarea pieselor. Sunt multe motive pentru care ador creațiile lor. Cultura custom japoneză poate fi rezumată astfel – dacă ai nevoie de un căpăcel de valvă, atunci să facem unul. Sau dacă vrei un carenaj complet, de ce să nu ți-l faci singur? Ei nu se duc pur și simplu să-și cumpere piese. Această atitudine este cumva înrădăcinată în cultura meșteșugarilor japonezi și îmi place la nebunie. Acesta este material pentru următorul nivel și complementează perfect „prima” familie R nineT. Este ceva care ne inspiră pe noi, cei de la BMW Motorrad. Și pe fiecare proprietar de R nineT.”

 

BMW Motorrad

Comentarii

©2024 BMW BLOG ROMANIA.Toate drepturile rezervate!

RL GLOBAL ACTIV SERVICES. J40/16964/21.10.2008 RO 16864852 Adresa: Str. Dr. Taberei, nr 109, Bl. A7, Sc C, Ap. 33, Bucuresti.

BMW BLOG ROMANIA aparține grupului de presă RL GLOBAL ACTIV SERVICES.

Log in with your credentials

sau    

Ați uitat datele dvs.?

Create Account