Wallpapers: Noul BMW M6 GT3

De noul BMW M6 GT3, înlocuitorul venerabilului Z4, am mai vorbit încă de când și-a făcut prima oară apaiția deghizat. De atunci, nou a armă a bavarezilor pentru cea mai populară categorie de GT-uri a scăpat de pătrățelele alb-negre și a căpătat o vopsea albă peste care au fost trasate, precum în vremurile de mult apuse, culorile M. Astfel s-a prezentat coupe-ul, care va debuta anul viitor, la Frankfurt, cu această ocazie curioșii putând aprecia mai bine formele modelului care ascunde sub capotă un V8 de 4.4 litri twin-turbo care dezvoltă 550 de cai putere. Cum am spus și în trecut, Turner Motorsport s-a angajat să schimbe actualul Z4 cu M6-le atât pentru USCC, unde de la anul se acceptă mașini de GT3 fără modificări, și în Pirelli World Challenge astfel că debutul ar putea avea loc chiar la Daytona în cursa de 24 de ore.
Pentru a face așteptarea anului și mai dificilă decât era deja, mai ales după ce am auzit că atât M6 GT3 cât și versiunea GT3 bazată pe cea dintâi au mers bine în testul de la Ladoux organizat de Michelin alături de FIA pentru a egaliza performanțele mașinilor din cele două categorii, BMW a dat publicității un set întreg de poze de pus, dacă nu pe pereți, cel puțin pe ecranul calculatorului.
