BMW M3 30 Years American Edition sărbătoreşte 30 de ani de prezenţă BMW M3 în SUA
Premieră mondială: BMW M3 30 Years American Edition aniversează 30 de ani de prezenţă BMW M3 în SUA cu un design unic creat de BMW Group Designworks. Exemplarul unicat, disponibil doar pe piața nord-americană, este construit de BMW Individual, demonstrând încă o dată potențialul enorm de personalizare al automobilelor BMW.
BMW M3 este un automobil etalon pentru industria auto, acoperind o lungă istorie de succes. Modelul bavarez continuă să fie considerat una dintre cele mai pure maşini sport de înaltă performanţă din producţia de serie. Odată cu lansarea primei generaţii a BMW M3 în 1986, BMW M a adus experienţa de motorsport într-un nou segment. Conceput iniţial ca omologare specială pentru cursele destinate Grupei A Touring (cum era campionatul german de turisme DTM), a devenit cel mai de succes model în cursele de turisme din istorie. M3 a intrat pe piaţa americană în 1987, marcând astfel naşterea unei legende în America. Pentru a sărbători primii 30 de ani pe şosea şi circuit, BMW Group Designworks a colaborat cu BMW Individual pentru a crea un design unic, care combină istoria unică în motorsport cu motive americane – BMW M3 30 Years American Edition.
BMW Group Designworks a creat o temă inspirată de culori americane pentru cea de-a 30-a aniversare a BMW M3 din SUA. Ce modalitate mai bună de a sărbători sosirea M3 a SUA decât o paletă de roşu, alb şi albastru. Modelul BMW M3 30 Years American Edition, disponibil în 2018, şi-a început viaţa ca BMW M3 Competition Package cu transmisie manuală cu 6 trepte, dar a fost transformat rapid într-un automobil foarte special şi unic. Culoarea sa, Frozen Red II metalizat, aminteşte de emblematicul BMW Henna Red al originalului M3 din anii ’80.
Tonul auriu revine după apogeul din anii ’80 şi completarea exteriorului o face setul de jante unic M Performance Golden din aliaj uşor (design 763M – faţă 19 ţoli, spate 20 de ţoli), culoarea inspirată de jantele de curse ale BMW M3 (E30) Warsteiner DTM. De asemenea, exclusive la exterior sunt benzile M pentru acoperiş care accentuează identitatea M pe un material premium, plastic ranforsat cu fibră de carbon (CFRP).
Interiorul nu putea fi mai prejos, iar designerii au identificat imediat că spiritul american se confundă cu roşu, alb şi albastru. Interiorul BMW M3 30 Years American Edition străluceşte cu o continuare a temei exterioare printr-un design special creat de BMW Individual, cu piele Merino tricoloră. Interiorul cu piele BMW Individual Opal White Merino oferă baza pentru dungile roşii şi blocuri albastre. Dungile roşii sunt realizate cu piele Merino în nuanţă Mugello Red, iar albastrul este din piele Merino de culoare Fjord Blue.
Grafica celei de-a 30-a aniversări a fost inspirată de cea a aniversării a 40 de ani de la lansarea BMW Seria 3. Schema coloristică cu roşu, alb şi albastru este completată de grafica subtilă inscripţionată pe tetieră, decoraţiuni şi parasolarul spate. Grafica acromatică suprapune „30th” peste drapelul american, simbolizând cei treizeci de ani în care americanii şi-au exprimat pasiunea pentru BMW M3 în SUA.
Amortizoarele cu arcuri elicoidale roşii contrastante, disponibile la BMW M3 30 Years American Edition, prezintă caracteristicile distinctive ale suspensiei reglabile M Performance Sports, permiţând conducătorului să reducă garda la sol a automobilului între 5 şi 20 de milimetri prin intermediul plăcuţei reglabile a arcului.
Aerodinamica cu pedigree din motorsport este prezentă în acest M3 unic prin intermediul eleronului spate BMW M Performance. Această componentă este realizată manual din fibră de carbon (aripa, secţiunile laterale, braţele de sprijin) şi este accentuată cu benzile de curse, fructificând cunoştinţele din motorsport pe şosea şi pe circuit.
Jantele M Performance în culoarea unică aurie, forjate şi cu masă optimizată, contribuie la comportamentul mai bun al direcţiei, ceea ce duce la o creştere suplimentară a dinamicii. Acestea sunt încălțate cu anvelope Michelin Pilot Sport Cup 2 pentru aderenţă şi performanţă maxime.
Sistemul de evacuare M Performance ultrauşor, cu control al supapei şi cu amortizor de sunet din titan, generează o acustică plină de emoţie, care aminteşte de cursele de maşini sport – ţevile de eşapament au două decoraţiuni duble de 93 mm, din carbon, cu logo M pentru un aspect atrăgător şi inconfundabil.
Din păcate, BMW M3 30 Years American Edition este un exemplar unicat și va fi vândut în S.U.A. Asta nu înseamnă că orice client nu poate profita de avantajele BMW Individual pentru a-și crea propriul M3. Mai mult decât atât, undeva în primăvara anului viitor ne așteptăm să facem cunoștință cu BMW M3 CS, care probabil va moșteni multe din elementele disponibile pe M3-ul american.
În așteptarea M3 CS, te poți echipa cu accesorii din colecția BMW M din magazinul nostru online: