Fotografii cu BMW Seria 2 Coupe in nuanta Estoril Blue

In cateva zile asteptarea va lua sfarsit si primii jurnalisti vor putea testa deja noul BMW Seria 2 Coupe. Intre timp au aparut pe internet fotografii cu un Seria 2 F22 usor accidentat, cu pachet M Sport agresiv si vopsit in nuanta Estoril Blue.
Modelul cu volan pe dreapta a fost reperat in apropierea uzinei BMW din Leipzig.
In ciuda loviturilor primite la partea frontala, modelul ne ofera ocazia sa analizam destul de bine infatisarea noului model compact, care va di lansat pe piata in martie 2014. BMW Seria 2 Coupe promite sa fie un model foarte atragator si distractiv, si o alternativa viabila la Seria 4 Coupe.
Modelul din imagini este un BMW 220i Coupe de 184 CP, propulsat de motorul turbo cu patru cilindri care are un consum mediu mixt de 5.7-6.3 l/100 km in functie de transmisie si de pneurile cu care e echipat. Masina accelereaza de la 0 la 100 km/h in 7 secunde si atinge o viteza maxima de 235 km/h.
In Romania BMW 220i Coupe are un pret care porneste de la 31.000 Euro cu TVA, fiind cel mai ieftin din cele trei motorizari disponibile la lansare. In martie va fi disponibila pe langa 220i si motorizarea 220d de 184 CP, precum si motorizarea M235i de 326 CP.
Fiti la curent cu cele mai noi stiri din lumea BMW si de pe telefonul mobil, accesand m.bmwblog.ro
