BMW Seria 3 facelift în teste pe Nurburgring

Noul BMW Seria 3 facelift este aproape gata. Dovadă că este deja în teste și nu-și face griji pe Nurburgring nici măcar în versiunea hibridă.
De obicei când marii producători se duc pe Nurburgring o fac pentru a scoate untul din modelele lor performante, nicidecum pentru a merge la consum. Totuși, noul BMW Seria 3 facelift hibrid a fost surprins în teste, camuflat în faimosul tapet de club pe iadul verde, ceea ce înseamnă că modelul va rămâne un sportiv la origini și că dinamica este la fel de importantă, chiar și pentru un BMW hibrid.
Din ce se poate observa în niște poze spion cu o mașină camuflată, facelift-ul nu va aduce modificări majore, ci unele schimbări de estetică care vin să onoreze noile tehnologii LED și unele linii de design actuale. S-a întâmplat ca facelift-ul în cauză să fie și modelul hibrid, care va fi echipat cu un motor de doi litri supraalimentat, plus o baterie litiu-ion amplasată sub portbagaj. Puterea maximă combinată va fi de 245 CP și 400 Nm, consumul mediu declarata este unul de doar doi litri la suta de kilometri, iar autonomia în modul electric de 35 km. Cutia de viteze va fi una Steptronic cu opt rapoarte.
Revenind la facelift, acesta va aduce noi faruri și stopuri cu tehnologie full LED plus câteva modificări estetice pentru bara din față și cea din spate. Cu siguranță nu va fi o mașină urâtă, iar dacă ne uităm la pozele cu farurile și stopurile full LED, noul BMW Seria 3 facelift ar trebui să fie un spectacol noaptea. Suntem siguri însă, că cineva le va înlocui la un moment dat cu unele after market.
Noul BMW Seria 3 facelift va fi prezentat cel mai probabil în cadrul salonului auto de la Frankfurt din luna septembrie.
Sursa – Worldcarfans
