Viitorul BMW Seria 5 GT surprins pentru prima oara

Viitorul BMW Seria 5 este programat pentru lansarea oficială undeva în decursul anului 2017, dar a fost surprins de camerele foto vigilente cu un camuflaj destul de serios. Probabil că BMW Seria 5 GT este unul dintre cele mai controversate modele BMW din gama actuală, dar bavarezii au spus deja căva exista o continuare a acestui model premium care se transformă într-o punte de legătură între viitorul BMW Seria 5 și noul BMW Seria 7.

Chiar dacă viitorul BMW Seria 5 GT are o caroserie bine camuflată, silueta sa se distinge și ne putem da seama că linia generală va rămâne oarecum similară. Cu toate acestea, ne așteptăm la o parte frontală mai agresivă și mai impunătoare, poate chiar similară cu cea a noului BMW Seria 7, dar și la o linie mai arcuită și mai armonioasă a plafonului, mai ales în partea din spate. În aceste poze, putem observa și oglinzi exterioare noi, deși nu știm dacă ele vor rămâne și în cazul versiunii de serie.

BMW Seria 5 GT - spion

Partea din spate a viitorului BMW Seria 5 GT este și ea puternic acoperită de camuflaj, dar putem observa eșapamentul dublu, care ne face să ne gândim la mototizări destul de performante. Cel mai probabil, stopurile rotunde care sunt vizibile în poze nu vor fi preluate mai departe către modelul de serie, ele fiind având acum un rol strict funcțional. O altă observație legată de designul exterior aduce în prim plan suprafața vitrată a viitorului BMW Seria 5 GT. În partea din spate, portierele generos dimensionate se bucură de geamuri la fel de bine dimensionate, împărțite în două. Cel de-al treailea geam din partea din spate a rămas pe poziții, la fel ca și în cazul actualei generații BMW Seria 5 GT, doar că forma lor este mai rotunjită, iar dimensiunile pare să fie mai mari.

BMW Seria 5 GT - spion

La capitolul motorizări, probabil că viitorul BMW Seria 5 GT va prelua marea majoritate a propulsoarelor ce vor echipa viitorul sedan BMW Seria 5. Astfel, ne așteptăm la o gamă de motorizări pe benzină care să cuprindă versiunea de 326 de cai-putere a motorului de 3,0 litri ce echipea în prezent și noul BMW Seria 3 Sedan 340i, dar și la un V8 de 4,4 litri care să devină vârful de gamă. Desigur, nu este exclusă nicio versiune de tip plug-in hybrid, similară cu cea care echipează noul X5 eDrive, în timp ce motorizările diesel se vor rezuma, cel mai probabil, la mai multe versiuni ale motorului de 3,0 litri. De asemenea, sistemul de tracțiune integrală xDrive va fi oferit în cazul unelor motorizări, iar transmisia automată cu opt trepte va fi oferită în echiparea standard.

Sursă: www.motor1.com

Citește și primele informații despre interiorul viitorului BMW Seria 5:

Seria 5

BMW Motorrad

Comentarii

©2024 BMW BLOG ROMANIA.Toate drepturile rezervate!

RL GLOBAL ACTIV SERVICES. J40/16964/21.10.2008 RO 16864852 Adresa: Str. Dr. Taberei, nr 109, Bl. A7, Sc C, Ap. 33, Bucuresti.

BMW BLOG ROMANIA aparține grupului de presă RL GLOBAL ACTIV SERVICES.

Log in with your credentials

sau    

Ați uitat datele dvs.?

Create Account