Viitorul BMW Seria 5 surprins prin zăpadă
Viitorul BMW Seria 5 își va face apariția, cel mai probabil, în prima parte a anului 2016. Viitorul BMW Seria 5, cu numele de serie G30, a fost surprins purtând camuflaj intens, alături de generația actuală. Dacă plecăm urechea la cele mai recente zvonuri, viitorul BMW Seria 5 va păstra linia de design a mărcii, însă pe sub caroserie, vom avea de-a face cu o cu totul altă mașină.
Viitorul BMW Seria 5 va fi construit pe platforma 35up
Deși viitorul BMW Seria 5 nu va arată cu mult diferit față de generația actuală, mașina va fi construită pe baza noii platforme „35up”, platformă ce va debuta în această toamnă, concomitent cu lansarea viitorului BMW Seria 7, programată pentru Salonul Auto de la Frankfurt. Mulțumită „adaosului” de fibră de carbon și a aluminiului, viitorul BMW Seria 5 va fi cu aproximativ 100 de kilograme mai ușor decât generația actuală. Și, conform acelorași zvonuri, această scădere în greutate va permite echiparea cu motorul în trei cilindri de 1,5 litri, prezentat deja în cazul perechii BMW Seria 2 Active Tourer și Gran Tourer. Totuși, acest zvon nu este foarte plauzibil, mai ales că foarte mulți dintre potențiali clienți vor ridica cel puțin o sprânceană când vor auzi de un Seria 5 cu un motor în trei cilindri.
Viitorul BMW Seria 5 va avea o versiune plug-in hybrid
Ce știm cu siguranță este că BMW lucrează la o versiune de tip plug-in hyrbid pentru viitorul BMW Seria 5, bazată cel mai probabil pe proaspăt lansatul plug-in hybrid BMW X5 xDrive40e. În cazul SAV-ului, puterea combinată este de 313 cai-putere și 450 Nm, mulțumită unui motor pe benzină de 2,0 litri, supraalimentatat, în sprijinul căruia vine o baterie litiu-ion, cu o capacitate de 9 kWh. Cel mai probabil, și viitorul BMW Seria 5 se va bucura de același tratament, fapt ce-l va face nu doar foarte economic, ci și foarte rapid. Dacă ne gândim că X5-ul plug-in hyrbid accelerează de la 0 la 100 km/h în 6,8 secunde, nu e greu să ne imaginam că viitorul BMW Seria 5 va accelera de până la sută în proximitatea a 6,0 secunde și că va avea un consum mediu de sub 3,0 l/100 km.
Viitorul BMW Seria 5 va avea și un tatic: M5
După toate probabilitățile, viitorul BMW Seria 5 va avea în gamă și un noul M5. Acesta va fi motorizat de celebrul V8 de 4,4 litri, a cărui putere va crește până la 626 de cai-putere. În acelși timp, este foarte probabi, așa cum am scris aici, ca noul BMW M5 să aibă pe lista de opționale și un sistem avansat de tracțiune integrală.