BMW X6 M e surprins din nou
Desi am spus ieri ca nu cred ca vor mai aparea alte poze pana la lansarea oficiala de sambata, avem cateva fotografii spion noi cu BMW X6 M. Multumita prietenului nostru Palbay, am reusit sa vedem pentru prima data faimoasa emblema M situata pe aripa fata, un trademark al diviziei BMW Motorsport.
Nu au mai aparut alte specificatii tehnice in ultimele zile, asa ca putem presupune ca motorul va dezvolta 550 de cai putere. BMW X6 M va fi prezentat miercuri la Salonul Auto de la New York, dar presa va avea acces sambata, asa ca primele poze vor aparea in weekend.
In ceea ce-l priveste pe fratele geaman, BMW X5 M au aparut zvonuri ca va fi prezentat abia la Salonul Auto de la Shanghai de la finalul lunii aprilie. Ne-am bucura foarte mult sa vedem ambele modele la Salonul Auto de la NY, dar o sa ne multumim si cu X6 M, daca va fi cazul.