BMW M5 Competition, lansat oficial cu 625 CP
Noul sedan de înaltă performanţă BMW M5 Competition devine reperul absolut de performanţă al mărcii – este cel mai rapid model în acceleraţiile etalon de 0-100 km/h sau 0-200 km/h, beneficiind de cel mai puternic motor pe care BMW l-a oferit vreodată. O creştere de 19 kW/25 CP a puterii motorului faţă de versiunea standard a noului BMW M5 (la 460 kW/625 CP) coboară sprintul 0-200 km/h pentru prima dată sub 11 secunde.
Lansarea pe piaţă a noului BMW M5 Competition anunţă crearea unei noi categorii de produs. În viitor, BMW M GmbH va oferi cele mai puternice variante ale automobilelor sale de înaltă performanţă ca modele independente.
Motorul: mai multă putere şi un brand distinctiv de performanţă
Experienţa condusului de performanţă care defineşte caracterului noului BMW M5 Competition vine din emoţia pe care o oferă propulsorul noului model şi modul în care acesta livrează performanţa. Motorul V8 de 4,4 litri, cu tehnologie M TwinPower Turbo, cu două turbine cu tehnologie twin scroll, produce acum o putere maximă de 460 kW/625 CP la 6.000 rpm. Cuplul maxim este de 750 Nm şi poate fi experimentat pe un interval foarte larg al turaţiilor – de la 1.800 la 5.800 rpm (adică un interval mai larg cu 200 rpm faţă de versiunea standard a noului BMW M5).
Livrarea unică a puterii automobilului îşi face prezenţa simţită în reducerea timpului de sprint: modelul Competition ajunge de la 0 la 100 km/h în 3,3 secunde. Mai mult, automobilul atinge 200 km/h în 10,8 secunde – cu 0,3 secunde mai repede decât versiunea standard a noului M5.
Specificaţia standard pentru noul BMW M5 Competition include sistem de evacuare M Sport specific modelului, cu ornamente ale ţevii de eşapament în crom negru. Această versiune de evacuare, cu ţeavă dublă şi control al clapetei, generează o acustică proeminentă. Totodată, adăugarea unui filtru de particulare asigură o reducere suplimentară a emisiilor.
Suportul special conceput al motorului optimizează caracteristicile de reacţie şi virare
Noul BMW M5 Competition dispune de un suport al motorului specific modelului, care are un impact notabil asupra calităţilor sale de performanţă. Suportul motorului are caracteristici modificate, iar conexiunea fermă a propulsorului cu structura automobilului are ca rezultat o reacţie şi mai directă a motorului şi transmisie imediată a puterii către trenul de rulare. De asemenea, maşina virează mai direct şi cu precizie mai mare datorită caracteristicilor mai rigide ale suportului.
Transmisie Steptronic cu opt trepte şi M xDrive
Misiunea transferării puterii motorului noului BMW M5 Competition este îndeplinită de transmisia M Steptronic cu opt trepte. Trei moduri diferite, care oferă posibilitatea alegerii unii condus eficient, sportiv sau foarte dinamic, pot fi activate prin intermediul comutatorului Drivelogic de pe selectorul de viteze.
După ce a debutat la versiunea standard a noului BMW M5, sistemul de tracţiune integrală M xDrive transferă în siguranţă la drum puterea sporită a BMW M5 Competition. Aceasta generează suficientă tracţiune pentru a atinge timpi de acceleraţie demni de un automobil supersport. Interacţiunea controlată centralizat între M xDrive şi diferenţialul M activ este în mare parte responsabilă de direcţionarea puterii remarcabile a motorului către roţile maşinii, fără vreo pierdere de putere pe traseu. Reglajul orientat spre spate al sistemului M xDrive este un alt factor care contribuie la agilitatea extraordinară a sedanului de înaltă performanţă. În plus, setarea doar cu tracţiune spate (2WD) permite conducătorilor experimentaţi şi pasionaţi să se bucure de experienţa oferită de generaţiile anterioare ale BMW M5 – adică manevrabilitate în cea mai pură formă, fără ca sistemele de control să intervină.
Şasiu adaptat individual pentru nivelul suprem de precizie şi performanţă
La fel ca orice automobil BMW M, noul BMW M5 Competition este echipat cu o tehnologie a şasiului care se potriveşte perfect cu caracteristicile de performanţă ale motorului său. Modificările asociate asigură o manipulare precisă în orice moment, chiar şi în situaţii de condus foarte dinamic. Pe lângă coborârea automobilului cu şapte milimetri, reglajul şasiului specific modelului include şi modificări judicioase ale suspensiei roţilor, ale arcurilor şi ale amortizoarelor.
Unghiul de înclinare mărit al punţii faţă îmbunătăţeşte capacitatea maşinii de a absorbi forţele laterale în virajele rapide. Montarea legăturilor de prindere cu articulaţii cu bile în locul suporturilor de cauciuc a dus la o orientare şi mai precisă a roţilor de pe puntea spate. De asemenea, bara antiruliu spate are un raport de detentă mai mare. Puntea faţă a noului BMW M5 Competition este echipată cu un suport nou proiectat pentru bara antiruliu. Rigidizarea arcurilor faţă şi spate cu 10% în comparaţie cu versiunea standard a noului BMW M5 a produs cursă mai fermă, care are un impact pozitiv şi asupra răspunsului direcţiei. În plus, arcurile auxiliare mai scurte reduc fluctuaţia sarcinilor pe roţi, aşa cum face şi reglajul unic al sistemului hidraulic de amortizare. În consecinţă, conexiunea directă cu şasiul poate fi resimţită şi în modul Comfort. Selectarea modului Sport activează setările amortizoarelor perfecţionate pentru testarea pe bucla Nordschleife de la Nürburgring, în timp ce Sport Plus se pretează pentru un condus foarte dinamic pe circuitele de Grand Prix.
Specificaţiile standard ale noului BMW M5 Competition includ jantele M din aliaj uşor, cu design Y-spoke şi finisare în două culori. Jantele forjate de 20 de ţoli sunt echipate cu anvelope mixte, cu dimensiuni 275/35 R 20 în faţă şi 285/35 R 20 în spate.
Caracteristici de design exclusive şi foarte expresive
Sentimentul de exclusivitate al noului BMW M5 Competition este îmbunătăţit suplimentar de o serie de caracteristici de design specifice modelului. Echiparea BMW Individual Shadow Line high-gloss este completată de utilizarea unui negru lucios – sportiv şi discret – pentru conturul grilei radiatorului, plasa decorativă a branhiilor BMW M de pe aripile faţă, ornamentele pentru acoperirea barei spate şi capacele oglinzii exterioare. O altă caracteristică specială o reprezintă mânerele uşilor, care sunt vopsite complet în culoarea caroseriei. Spoilerul spate şi emblema „M5” de pe capota portbagajului – care poartă şi inscripţia „Competition” – sunt şi ele de culoare negru lucios.
În interiorul automobilului, designul discret cu benzi în culorile BMW M GmbH pentru centurile de siguranţă, dar şi covoraşele cu vipuşcă specială şi logo „M5” sunt dovezi ale caracterului exclusiv al noului BMW M5 Competition. O altă caracteristică de identificare este grafica „M Competition” care apare în panoul de instrumente pentru a întâmpina conducătorul atunci când automobilul este pornit.