BMW Seria 5 Touring este prezent în premieră națională la Poli Auto Fest

BMW Seria 5 Touring

BMW Seria 5 Touring debutează la Poli Auto Fest. Alte noi modele, prezentări interactive şi un proiect de curse electric românesc şi o expoziţie de design completează experienţa BMW Group România la eveniment.

BMW Group România a fost încă de la început alături de Poli Auto Fest. Ca în fiecare an, efortul este de a prezenta publicului povestea automobilului și dincolo de modele. Alături de o serie de modele noi și o premieră națională absolută vor fi prezenți în stand ingineri de curse cu o experiență valoroasă și o expoziție despre designul mărcii acum jumătate de secol, expoziție prezentată în programul Timișoara Capitală Culturală Europeană în 2023.

A treia ediție a evenimentului marchează debutul național al unui nou model – noul BMW Seria 5 Touring. În fața clădirii Rectoratului de la Politehnică a fost dezvelit în premieră în România noul BMW i5 Touring – cel mai puternic și rapid Touring de clasă executive din istorie și totodată, în premieră, un model electric.

A 6-a generație a BMW Seria 5 Touring vine în premieră cu o gamă completă de sistem de propulsie – de la diesel cu sistem mild hybrid de 48V, la plug-in hybrid și, în premieră absolută, electric. Toate aceste modele sunt construite pe aceeași linie de fabricație, în cadrul celui mai mare centru de producție al mărcii din Germania, la Dingolfing, un element important în dezvoltarea flexibilă a mărcii.

Noul model vine cu multe soluții tehnologice de avangardă care includ o gamă extinsă de soluții avansate de condus semiautonom susținute de afișări cu realitate augmentată pentru o interacțiune clară și eficientă cu utilizatorul care poate înțelege ușor manevrele sistemului. Noul Seria 5 este și primul model care poate schimba banda de rulare comandat prin privirea celui de la volan: în situații de autostradă, atunci când întâlnește trafic lent, este suficient ca șoferul să privească oglinda retrovizoare stângă și, cu asistența senzorilor radar și video, mașina poate trece autonom pe o bandă superioară pentru ca poi să revină, tot prin comanda privirilor, pe banda inițială.

Prezentat la Poli Auto Fest, cel mai puternic și mai rapid BMW Seria 5 Touring de până acum, oferă prin două motoare electrice o putere maximă de 601 CP și un cuplu maxim de 820 Nm, totul pentru o accelerație 0-100 km/h în numai 3.9 secunde. Sistemul de propulsie electric de generație a 5-a dispune de o baterie cu o capacitate netă de 81,2 kWh ce asigură puteri de încărcare de până la 205 kW și curbe de putere mare pe o plajă mare de timp mulțumită managementului optimizat al bateriei. Autonomia în ciclu WLTP este de între 445 și 506 km pentru i5 M60 și până la 560 km pentru versiunea eDrive40 cu un singur motor.

După ce au avut debutul pe piață în primăvara acestui an, BMW iX2 și MINI Countryman se prezeintă la Poli Auto Fest. Atât BMW X2/iX2, cât și MINI Countryman sunt disponibile într-o gamă largă de motorizări foarte diferite. Acestea includ mai multe soluții electrice cu autonomii de peste 400 km. Sunt disponibile modele mild-hybrid cu sistem 48V ultracompact, integrat în cutia de viteze, sau versiuni pe benzină, ultraperformante, de 300 CP, care dispun de motoare cu patru cilindri. Versiuni diesel ultraeficiente urmează a fi introduse în curând.

Noile modele dispun de interfață de generația 9, care este bazată pe Android Automotive. Aceasta asigură o versatilitate semnificativ mai mare de aplicații, care pot fi descărcate și pot beneficia de acces la internet prin pachetul Digital Premium. Dintre acestea trebuie menționate Spotify, Deezer sau TuneIn Radio, dar și o gamă extinsă de jocuri. Sistemul permite update over-the-air de mai bine de cinci ani, inclusiv în România, și se remarcă printr-o serie de moduri de funcționare care transformă interfața și ambianța interioară ale automobilului.

În cadrul evenimentului vor fi realizate mai multe prezentări ale interfeței utilizatorului de generația 9-a, inclusiv ecosistemul de jocuri.

Dincolo de prezentarea de noi modele, standul BMW Group la Poli Auto Fest are în prim plan două prezențe speciale – Echipa de curse Engage Rancing, cu prezența inginerului șef și pilotului Horia Platona și expoziția de design dedicată transformării BMW din anii 1970.

Proiectul Racing MIMI, primul MINI electric de curse din istoria mărcii a marcat o premieră foarte valoroasă anul trecut. Victoria în la Clasa 2A (tracțiune față), într-o companie foarte disputată, reprezintă primul titlu de campion al unei electrice în luptă directă cu automobile cu motor cu ardere internă din istoria motorsportului. Horia Platona este prezent la stand pentru a împărtăși din experiența proiectului și a interacționa în special cu studenții pasionați de proiecte de motorsport.

Anii 1970 au fost unii foarte determinați pentru istoria mărcii BMW din multe puncte de vedere. Expoziția de design și arhitectură care îi are în prim plan pe legendarul designer francez Paul Bracq și arhitectul emblematic austriac Karl Schwanzer surprinde o parte din această transformare excepțională. Expoziția, pregătită de David Carp, designer BMW Group, a fost prezentată prima oară în programul oficial Timișoara Capitală Culturală Europeană și include multe povești și schițe de design care nu au fost prezentate până acum publicului. Completând expoziția, ca o reflexie a acelor vremuri, va fi expus și un model istoric – un BMW Seria 6 635 CSi L6.

Poli Auto Fest își deschide porțile ca o expoziție în aer liber în cadrul Campusului Politehnicii astăzi, 17 mai și va fi deschis până pe 19 mai. Vă invităm să descoperiți toate detaliile despre acest eveniment accesând site-ul autofest.upb.ro 

BMW Motorrad

Comentarii

©2024 BMW BLOG ROMANIA.Toate drepturile rezervate!

RL GLOBAL ACTIV SERVICES. J40/16964/21.10.2008 RO 16864852 Adresa: Str. Dr. Taberei, nr 109, Bl. A7, Sc C, Ap. 33, Bucuresti.

BMW BLOG ROMANIA aparține grupului de presă RL GLOBAL ACTIV SERVICES.

Log in with your credentials

sau    

Ați uitat datele dvs.?

Create Account