Soluţii virtuale: BMW şi Epic Games sărbătoresc un parteneriat tehnologic de lungă durată
Utilizarea UnrealEngine a companiei de software din SUA generează avantaje competitive importante. Dezvoltarea BMW iX a fost creată şi implementată virtual de la început.
Folosirea tehnologiilor inovatoare şi a parteneriatelor strategice oferă un avantaj competitiv crucial, în special în era digitală. BMW Group este foarte conştient de acest fapt, astfel că încă din 2016 compania a devenit primul producător auto din întreaga lume care şi-a unit forţele cu industria jocurilor pe computer. Unreal Engine al Epic Games a fost combinat cu tehnologia realităţii virtuale pentru a crea metode şi instrumente de dezvoltare noi şi inovatoare, care sunt acum utilizate în multe procese de design şi lucru. Această tehnologie de dezvoltare a experienţei utilizatorului a fost prezentată deja unui public larg la CES 2019, unde vizitatorii puteau „folosi” modelul BMW Vision iNEXT expus acolo pentru un drive test virtual. Elemente importante ale evoluţiei designului noului BMW iX au fost realizate astfel de la început cu engine-ul grafic al jocului. Acesta a avut un rol decisiv şi în planificarea noii uzine BMW i4. Multe showroomuri BMW oferă deja prezentări şi drive teste virtuale de automobile. Unreal Engine a fost folosit şi pentru lansarea noului BMW iX în transmisiunea digitală #NEXTGen (link). Utilizând instrumentele virtuale de producţie ale Unreal Engine, o nouă tehnologie care până în prezent a fost utilizată în special la Hollywood, automobilul full electric a fost prezentat într-un decor inovator numit „Peştera”.
De la automobil virtual la cel real
Posibilele utilizări ale tehnologiei jocurilor şi ale aplicaţiilor de realitate virtuală sunt multiple în sectorul auto. BMW Group, prima companie auto care, împreună cu Epic Games, a definit şi a structurat o licenţă enterprise pentru utilizarea industrială a Unreal Engine, a conceput un sistem de realitate mixtă într-o dezvoltare proprie. Acest ecosistem este utilizat şi extins în mod constant în dezvoltarea automobilelor. BMW iX este primul automobil care a fost dezvoltat folosind engine-ul de joc pe care l-am modificat pentru obiectivele noastre. Utilizarea de către BMW a Unreal Engine este foarte valoroasă, în special în domeniile strategice de inovaţie. Poţi crea foarte repede randări 3D, de exemplu, care – printre altele – ţin cont de efectele de lumină şi de reflexiile luminii pe diferite materiale. Dar, cel mai important, permite ca experienţa funcţională şi de utilizator să fie adusă la viaţă şi implementată în timp real într-o etapă timpurie de dezvoltare. Aceste avantaje au condus la dezvoltarea timpurie a tehnologiei într-o platformă globală.
Cu noul său Centru de Simulare a Condusului aflat în Centrul de Cercetare şi Inovaţie, BMW Group stabileşte standarde (link). Echipat cu 14 simulatoare şi laboratoare cu o capacitate de utilizare de peste 11.400 m², este cel mai modern şi mai versatil centru de simulare din industria auto. Astfel, compania oferă echipelor sale de cercetare şi dezvoltare ale automobilelor fiecare ocazie de a testa şi de a simula realist cerinţele de produs din viitor. Pe lângă sistemele de mişcare high-tech care răspund imediat la fiecare comandă de condus, o vizualizare a lumii virtuale cât mai reală posibil este esenţială pentru o experienţă de condus realistă. Şi aici, BMW Group se bazează pe Unreal Engine de la Epic Games.
Planificare inovatoare şi complexă a producţiei
Cât de flexibile şi diverse pot fi aplicaţiile posibile ale unui engine ca acesta este demonstrat de utilizarea sa în planificarea producţiei pentru noua uzină în care BMW i4 va fi fabricat în viitor. Cu ajutorul randărilor 3D în timp real, paşii de producţie şi cerinţele de spaţiu pentru articole precum scule sau piese de schimb pot fi planificate şi proiectate cu precizie. Această tehnologie de realitate virtuală a fost utilizată deja în 2018 pentru a configura staţiile de lucru individuale pentru producţia viitoare a noului BMW Seria 3. Aceasta a însemnat că, în premieră, a fost posibil să se recreeze o facilitate de producţie completă în realitate virtuală, să se testeze noi procese de lucru şi de fabricaţie într-un mediu 3D realist şi să le adapteze la cerinţele reale.
Încercă înainte de a cumpăra: cum beneficiază clienţii de noile tehnologii
Cumpărătorii de automobile beneficiază şi de utilizarea tehnologiei jocurilor şi a realităţii virtuale. Experienţa Virtuală Emoţională (EVE) creată de BMW, care acum este disponibilă prin 6.400 de staţii la peste 2.400 de reprezentanţe şi sucursale BMW din întreaga lume, permite ca automobilele să fie experimentate direct în realitatea virtuală. EVE oferă clienţilor o reprezentare 3D fotorealistă a oricărui BMW sau MINI în fiecare variantă disponibilă pe pieţele globale, care apoi poate fi vizualizată pe orice ecran sau cu ochelari VR până la cel mai mic detaliu. Se pot deplasa în jurul maşinii şi pot selecta culori şi dotări suplimentare în timp real – ca să nu mai vorbim de uşile sau de portbagajul deschise, să privească sub capotă şi să strângă acoperişul decapotabil. De asemenea, este posibil ca utilizatorul „să intre” în automobilul virtual şi să se efectueze un drive test. Chiar şi condiţiile de iluminare şi fundalurile panoramice pot fi simulate, astfel încât clienţii să îşi poată viziona viitorul automobil în oraş, la munte sau pe un circuit. EVE, care îşi bazează vizualizarea pe Unreal Engine de la Epic Games, poate fi utilizat pentru a afişa peste 50 de variante de automobil în total, inclusiv pentru fiecare nivel de echipare.
BMW #NEXTGen întâlneşte Hollywood
În această toamnă, Unreal Engine de la Epic Games a fost utilizat şi pentru lansarea noului BMW iX şi a MINI Vision Urbanout, într-un mediu spectaculos, în cadrul evenimentului digital BMW #NEXTGen – creat cu tehnologii care iniţial au fost dezvoltate pentru producerea unui serial TV sci-fi, iar ulterior au fost folosite pentru mai multe lungmetraje de la Hollywood. „Peştera” este un studio virtual de producţie de film care permite plasarea oamenilor şi a obiectelor în diverse scenarii de mediu create virtual. Deoarece acestea sunt proiectate fotorealist şi în timp real pe ecrane LED uriaşe, nu numai că este creat un efect tridimensional, dar obiectele reale din cadru sunt iluminate corespunzător prin utilizarea LEDurilor. Actorii şi obiectele se îmbină într-adevăr cu mediul lor, fără a fi necesară postproducţie. Ceea ce este impresionant la această punere în scenă inovatoare este faptul că, datorită sistemului de camera tracking şi object tracking, fundalul se mişcă întotdeauna cu privitorul. Drept urmare, fundalul nu rămâne static, iar perspectiva pare întotdeauna naturală, ceea ce asigură un nivel suplimentar de realism.
BMW, Epic Games şi agenţia parteneră Elastique. & NSYNK au împins tehnologia la maximum,cu o adaptare de la un flux de producţie de film, la unul pentru producţie TV, putând comuta între mai multe camere, precum şi adăugând un nivel suplimentar de augmented reality (AR). Nivelul AR a făcut posibilă punerea în scenă a MINI Vision Urbanout complet digital, precum şi a mai multor accesorii digitale într-un cadru real pentru un reazultat foarte realist.
„BMW a remarcat foarte devreme posibilităţile a ceea ce Unreal Engine ar putea oferi în industria auto şi a conceput câteva personalizări cu adevărat ingenioase care permit proiectarea în colaborare, vizualizarea, dezvoltarea digitală de prototipuri şi simularea virtuală a experienţei la volan”, a spus Doug Wolff, director Epic Games pentru dezvoltare de afaceri. „Odată cu debutul filmului de lansare BMW iX, BMW a făcut un pas mai departe pentru a beneficia de instrumentele de producţie virtuale din Unreal Engine, desfăşurând acelaşi flux de lucru pe scenă LED care este utilizat de cele mai sofisticate producţii de la Hollywood. Această ultimă dezvoltare este o dovadă suplimentară a cât de avansate sunt soluţiile BMW şi designul platformei pentru tehnologia motoarelor de joc.”
Datorită colaborării extrem de reuşite şi productive dintre BMW Group şi Epic Games, aceasta va fi dezvoltată în continuare. Potenţialul creat prin utilizarea tehnologiei motoarelor de joc nu este doar imens, cu eficienţă în atât de multe domenii, ci oferă şi caracteristici vaste care pot fi integrate în mod optim şi fără probleme în diverse procese de proiectare şi producţie. Unreal Engine este o componentă importantă a platformei de experienţă VR/AR care, împreună cu dezvoltatorii engine-ului BMW, face posibile aplicaţiile menţionate anterior şi deschide noi modalităţi de utilizare a tehnologiei în cadrul BMW Group.
Alături de condusul autonom, extinderea constantă a soluţiilor conectate pe măsură ce ne îndreptăm către un viitor digital şi fără emisii este unul dintre domeniile principale de activitate utilizate de BMW Group pentru a duce mai departe transformarea industriei mobilităţii ca parte a strategiei sale.