Spontan, deschis, irezistibil: MINI Roadster

Plăcerea condusului, transpusă în producţia fiecărui model MINI, nu încetează să aducă un zâmbet pe chipul celui care conduce automobilul. Acum, de această calitate vă puteţi bucura – cu acoperişul deschis sau închis – alături de primul model al mărcii care a fost conceput numai pentru două persoane. Noul MINI Roadster va avea debutul mondial, la fel ca şi în România, în prima parte a anului viitor.

MINI Roadster, cel de-al şaselea model din gama constructorului britanic de automobile premium, transformă încă o dată segmentul maşinilor mici. Interpretarea specifică MINI a modelului roadster compact întruchipează sportivitatea veritabilă şi plăcerea condusului urban sub cerul liber. Motoarele puternice şi tehnologia sofisticată a şasiului cu reglaje individuale în funcţie de model arată că sentimentul de karting specific MINI rămâne o caracteristică definitorie a mărcii. Iar clasicul acoperiş soft top de care dispune MINI Roadster, ce poate fi deschis şi închis cu uşurinţă în mod manual, asigură acea plăcere spontană a condusului sub cerul liber.

Reproducerea fidelă a limbajului de design emblematic pentru MINI, dar păstrând proporţiile unui roadster, face ca primul model decapotabil cu două locuri din istoria MINI să dispună de o charismă inconfundabilă şi irezistibilă. Chiar şi cu acoperişul închis, MINI Roadster afişează o siluetă elegantă, astfel că tranziţia de la soft top spre partea din spate evidenţiază clar designul specific în trei volume. Acest concept cuprinde o separare clară a portbagajului automobilului (capacitate: 240 litri) de compartimentul pasagerilor, în timp ce sistemul lat de încărcare din spatele scaunelor sporeşte caracterul practic.

Încă de la lansare, modelul MINI Roadster va fi disponibil cu patru motoare pe benzină şi diesel. Gama de modele este compusă din MINI Cooper Roadster (90 kW/122 CP), MINI Cooper SD Roadster (105 kW/143 CP) şi MINI Cooper S Roadster (135 kW/184 CP), în timp ce vârful de lance este superperformantul MINI John Cooper Works Roadster (155 kW/211 CP). Tehnologia şasiului este unul element distinctiv important pentru MINI. Aceasta include Electric Power Steering (servodirecţie electrică), Dynamic Stability Control (DSC / control dinamic al stabilităţii) alături de caroseria cu rigiditate torsională ridicată (completată de elemente speciale de consolidare), centrul coborât de greutate al automobilului şi cel mai elaborat sistem de suspensie din segment (MacPherson pentru puntea faţă şi multibraţ pentru puntea spate). La acestea se adaugă sisteme precum Hill Start Assistent sau EDLC (Electronic Differential Lock Control / gestiune electronică a diferenţialului) pentru puntea faţă.

Totodată, airbagurile frontale şi cele pentru cap şi torace, cadrul foarte rigid al parbrizului şi barele de protecţie în caz de răsturnare – din oţel inoxidabil lustruit – fixate pe caroserie contribuie la protecţia pasagerilor. Echilibrul aerodinamic al modelului MINI Roadster este optimizat prin intermediul spoilerului spate activ, acelaşi prezentat şi la MINI Coupe.

Nivelul de confort şi personalizare poate fi extins şi mai mult printr-o serie de opţiuni atractive cum ar fi faruri adaptive cu xenon, carcasă neagră pentru faruri, Comfort Access şi Always Open Timer (prezentat prima dată pe MINI Cabriolet). De asemenea, MINI Roadster oferă şi posibilitatea utilizării în automobil a funcţiilor inovatoare MINI Connected pentru infotainment şi comunicare. Cu ajutorul telefonului mobil al utilizatorului, MINI a fost prima marcă care a oferit acces la internet în automobil şi în România şi oferă în continuare o serie de aplicaţii unice, inovatoare, în stilul său caracteristic.

Stilul roadster MINI: unic şi inconfundabil.

MINI Roadster nu este numai singurul model premium de acest gen din segmentul maşinilor mici, ci este şi singurul decapotabil cu două locuri din istoria mărci. Principiile limbajului de design MINI sunt reflectate cu fidelitate în designul caroseriei noului concept, aşa cum sunt consolele scurte, conturul hexagonal al grilei de radiator, conturul negru al părţii inferioare a caroseriei, benzile şi contururile cromate, farurile mari rotunde, benzile şi contururile cromate sau stopurile verticale poziţionate spre extremităţile părţii spate. Se remarcă cadrul parbrizului – înclinat cu încă 13 grade faţă de MINI Cabriolet -, compartimentul scurt al pasagerilor (concentrat în jurul celor două scaune) şi capota plată a portbagajului.

Cu o lungime exterioară de 3.734 milimetri pentru MINI Cooper S Roadster (MINI Cooper Roadster: 3.728 milimetri, MINI John Cooper Works Roadster: 3.758 milimetri), un ampatament de 2.467 milimetri şi o lăţime de 1.683 milimetri, dimensiunile modelului MINI Roadster preiau proporţiile MINI Cabriolet, cu o uşoară creştere în lungime. La o înălţime de numai 1.390 milimetri (MINI Cooper Roadster: 1.384 milimetri, MINI John Cooper Works Roadster: 1.391 milimetri), adică o reducere de peste 20 de milimetri faţă de versiunea cu patru locuri, noul model cu două locuri este o apariţie distinctivă, coborâtă şi totuşi elegantă atunci când îl priveşti din lateral. Cadrul parbrizului, mai înclinat şi mai subţiat spre partea superioară întăreşte imaginea de sportivitate..

Deschidere şi închidere simple, dintr-o singură mişcare: soft top operat manual.

Un alt exemplu al transpunerii fidele a designului MINI în conceptul de roadster compact este acoperişul tip soft top, robust şi rezistent în orice anotimp. Când este închis, acoperişul – care împărtăşeşte stilul simplu al modelelor roadster clasice din Marea Britanie – coboară în „cascadă”, se extinde când se apropie de caroserie şi subliniază efectul subtil tipic MINI, o poziţie de forţă deasupra roţilor. Când este deschis, acoperişul se strânge în spatele scaunelor, astfel că liniile cursive şi elegante ale maşinii se păstrează intacte. Din moment ce partea exterioară a acoperişului este orientată în sus, nu este nevoie de o protecţie suplimentară.

Mecanismul de deschidere/închidere manuală a acoperişului soft-top permite o operare facilă şi rapidă. Acoperişul se deschide prin rotirea cu 130 de grade a manetei de pe cadrul parbrizului şi prin pivotarea soft topului în spatele scaunelor dintr-o singură mişcare. Procesul de închidere este declanşat prin apăsarea butonului poziţionat între barele sistemului de protecţie în caz de răsturnare, care permite extinderea soft topului din punctele de prindere cu ajutorul unor arcuri asistate pneumatic. Acoperişul poate fi tras spre în faţă cu ajutorul manetei de deschidere, după care este fixat de cadrul parbrizului.

Gama vastă de culori exterioare, benzile Sport şi elementele de design interior sunt cheia personalizării.

Două culori mate şi şase metalizate sunt disponibile pentru exteriorul caroseriei MINI Roadster. Pentru a păstra tradiţia modelelor roadster britanice, acoperişul rămâne negru. Benzile Sport, disponibile în trei culori pentru capota faţă, cea a portbagajului şi bara spate, permit proprietarului să adauge o amprentă personală. Jantele din aliaj uşor, disponibile standard la MINI Roadster, sunt de trei dimensiuni – 15, 16 sau 17 ţoli -, în funcţie de varianta de model. Pe lista de opţionale se află şi alte jante din aliaj, cu aceleaşi dimensiuni.

Obişnuita varietate MINI pentru scaune şi tapiţerii include scaune sport exclusive în nuanţa Toffy. Alături de acestea, scaunele sport de culoare neagră sunt disponibile şi cu piele Punch, cu perforaţii de culoare bej. Benzile ornamentale pot fi comandate dintr-o selecţie de şase variante de culoare, la care se adaugă şi o opţiune Chili Red disponibilă pentru MINI John Cooper Works Roadster. Clientul poate opta pentru una dintre cele cinci Colour Lines disponibile, dar poate explora şi soluţiile opţionale de design interior, exclusive în gama MINI Yours.

Un concept echilibrat ce oferă plăcerea condusului fără compromisuri.

Absenţa locurilor din spate permite ca MINI Roadster să ofere un portbagaj cu o capacitate de 240 de litri. În plus, hayonul cu deschidere largă şi pragul inferior al portbagajului permit o încărcare simplă a bagajelor, în timp ce sistemul de încărcare din interior, lat de 36 cm şi înalt de 20 cm, poate fi deschis din scaunul conducătorului sau al pasagerului şi adaugă un plus de versatilitate. De asemenea, MINI Roadster dispune de buzunare largi pe uşi, trei suporturi pentru pahare şi buzunare în spatele scaunelor.

O altă particularitate remarcabilă la MINI Roadster este sistemul de protecţie în caz de răsturnare, din oţel inoxidabil, căptuşit pe partea frontală. Alături de cadrul armat al parbrizului, acestea oferă pasagerilor o protecţie optimizată în cazul răsturnării automobilului. Datorită contururilor dinamice, barele de protecţie şi cadrul parbrizului contribuie şi ele la design.

Printre echipamentele de siguranţă de la bordul noului MINI Roadster se numără airbaguri frontale şi airbaguri pentru cap şi torace integrate în părţile exterioare ale spătarelor, centuri de siguranţă cu trei puncte de prindere, care includ limitatoare de forţă şi pretensionare, şi indicator de presiune.

Ranforsarea părţii spate a caroseriei a crescut rigiditatea torsională şi este completată de pragurile laterale foarte robuste, totul pentru a spori rezistenţa celulei pasagerilor. În plus, MINI Roadster dispune şi de măsuri inovatoare de protecţie a pietonilor şi de elemente speciale de ranforsare a părţii frontale.

Utilizarea unui soft top operat manual şi comparativ mai uşor a coborât centrul de greutate al automobilului. Rigiditatea impresionantă a caroseriei MINI Roadster şi distribuţia maselor, favorabilă dinamic, reprezintă platforma ideală pentru o manevrabilitate agilă şi precisă.

Proprietăţile optimizate aerodinamic joacă şi ele un rol în conceptul automobilului orientat spre savurarea la maximum a plăcerii condusului. Montanţii A şi parbrizul, ambele cu o înclinare accentuată, reduc partea frontală a caroseriei şi astfel nivelul rezistenţei la înaintare. Suplimentar, MINI Roadster este echipat şi cu un eleron spate activ. Integrat în hayon, spoilerul se deschide automat în momentul în care MINI Roadster atinge viteza de 80 km/h. Când viteza automobilului coboară sub 60 km/h, mecanismul de control în patru faze readuce eleronul în poziţia de bază. Spoilerul spate activ, care poate fi operat şi manual prin utilizarea unui buton din panoul de control de pe cadrul parbrizului, furnizează o forţă de apăsare de 40 kilograme.

Cel mai puternic membru al gamei Roadster este echipat standard cu un kit aerodinamic John Cooper Works, subliniind capacităţile sale de a furniza performanţe dinamice excepţionale.

Cele mai noi motoare cu patru cilindri: sportivitate captivantă, eficienţă impresionantă.

MINI Roadster este echipat cu cele mai puternice trei motoare pe benzină şi cel mai performant propulsor diesel din portofoliul mărcii. Motoarele revoluţionare combină furnizarea sportivă a puterii cu eficienţa extraordinară, iar toate variantele MINI Roadster au apelativul Cooper în numele modelului. Această referinţă la John Cooper, legendarul designer de maşini pentru Formula 1, care obişnuia să înscrie clasicul Mini în competiţii sportive, evidenţiază un automobil cu aptitudini sportive deosebite.

MINI Cooper Roadster reprezintă o versiune entry-level deosebit de dinamică pentru gama Roadster. Motorul cu patru cilindri, de 1,6 litri, dispune de un sistem de gestiune complet variabilă a supapelor – bazat pe tehnologia VALVETRONIC a propulsoarelor BMW -, pentru un răspuns prompt dar şi o reducere a emisiilor. Cu o putere de 90 kW/122 CP la 6.000 rpm şi un cuplu maxim de 160 Nm generat la 4.250 rpm, motorul accelerează MINI Cooper Roadster de la 0 la 100 km/h în 9,2 secunde şi atinge o viteză maximă de 199 km/h. Consumul mediu de combustibil în ciclul de testare EU este situat la 5,7 litri per 100 kilometri, în timp ce emisiile CO2 sunt de 133 grame per kilometru.

Pe lângă gestiunea complet variabilă a supapelor, tehnologia MINI TwinPower Turbo cuprinde şi un turbocompresor twin-scroll şi injecţie directă pe benzină – un pachet de tehnologii care face ca motorul de 1,6 litri de la MINI Cooper S Roadster să fie cel mai eficient la nivel mondial în clasa lui de capacitate. Propulsorul dezvoltă un maxim al puterii de 135 kW/184 Cp la 5.500 rpm. Vârful cuplului – 240 Newton metri – este disponibil încă de la 1.600 rpm şi poate ajunge la 260 Nm, datorită funcţiei Overboost. Ceea ce înseamnă că MINI Cooper S Roadster sprintează de la 0 la 100 km/h în 7,0 secunde şi până la viteza maximă de 227 km/h. Aceste performanţe contrastează cu nivelul consumului mediu în ciclul EU – 6,0 litri per 100 kilometri – şi cel al emisiilor CO2 – 139 grame per kilometru.

Cea mai recentă variantă John Cooper Works îşi demonstrează potenţialul sportiv într-o manieră şi mai clară. MINI John Cooper Works Roadster este propulsat de un motor cu patru cilindri, cu tehnologia MINI TwinPower Turbo, care dezvoltă 155 kW/211 CP. Propulsorul de 1,6 litri generează puterea maximă la 6.000 rpm, iar vârful curbei de cuplu – 260 Newton metri – este atins la 1.850 rpm. Pentru un interval scurt, funcţia Overboost ridică acest nivel la 280 Nm. 6,5 secunde este intervalul de timp de care MINI John Cooper Works Roadster are nevoie pentru a accelera de la 0 la 100 km/h. Viteza maximă este de 237 km/h. Prin consumul mediu în ciclul de testare EU – 7,3 litri per 100 kilometri – şi nivelul emisiilor CO2 – 169 grame per kilometru -, MINI John Cooper Works Roadster dovedeşte o eficienţă extraordinară pentru un automobil decapotabil din această clasă de putere.

Lider în privinţa cuplului şi a economiei, motorul diesel de 2,0 litri, cu tehnologie MINI TwinPower Turbo, aflat sub capota MINI Cooper SD Roadster este completarea ideală a gamei de propulsoare pe benzină. Agregatul cu patru cilindri dispune de carter din aluminiu, turbocompresor cu geometrie variabilă a admisiei şi injecţie directă common-rail cu injectoare supapă-solenoid – dezvoltă o putere maximă de 105 kW/143 CP la 4.000 rpm şi atinge un cuplu maxim de 305 Nm pe un interval al turaţiilor cuprins între 1.750 şi 2.700 rpm. Toate aceste permit ca MINI Cooper SD Roadster să sprinteze de la 0 la 100 km/h în 8,1 secunde şi să atingă o viteză maximă de 212 km/h. Varianta diesel a modelului Roadster îşi evidenţiază eficienţa remarcabilă printr-un consum mediu de 4,5 litri per 100 kilometri în ciclul de testare EU şi emisii CO2 de 118 grame per kilometru.

MINI Cooper Roadster şi MINI Cooper SD Roadster sunt echipate standard cu o gamă vastă de tehnologii MINIMALISM. O dată în plus, acestea reduc consumul de combustibil şi emisiile datorită dotărilor care includ recuperarea energiei la frânare, funcţia Auto Start/Stop, indicatorul treptei de viteze recomandate, Electric Power Steering (servodirecţie electrică) şi gestionarea inteligentă a componentelor auxiliare. MINI Cooper Roadster, MINI Cooper S Roadster şi MINI Cooper SD Roadster pot fi echipate şi cu varianta opţională de transmisie – automată cu şase viteze, cu funcţia Steptronic -, ca alternativă la cutia de viteze manuală cu şase rapoarte care se află în dotarea standard a întregii game MINI Roadster.

Numai de la MINI Connected: entertainment inovator şi funcţii de comunicare.

MINI Roadster dispune în echiparea standard de sistem audio MINI CD cu radio (MINI John Cooper Works Roadster: MINI Boost CD cu radio), în timp ce doza suplimentară de entertainment poate fi reprezentată de sistemul de difuzoare Harman Kardon hi-fi şi interfaţa USB audio. Sistemul MINI Visual Boost cu radio şi cel de navigaţie MINI sunt combinate cu un afişaj color de înaltă rezoluţie, de 6,5 ţoli (16,5 cm), amplasat central pe „Centre Speedo”. Dacă automobilul este comandat cu aceste opţiuni, MINI Connected permite posesorilor de terminale Apple iPhone accesarea serviciilor bazate pe internet din interiorul maşinii. MINI Connected App deschide posibilitatea utilizării unor funcţii web radio, Facebook şi Twitter, primirea de RSS news feeds, a funcţiilor MINIMALISM Analyser, Mission Control şi Dynamic Music. Consecvent cu strategia de dezvoltare a acestui sistem, odată cu MINI Roadster se adaugă o serie de funcţii noi „Driving Excitement,” cum ar fi Condition Check, Force Meter sau instrumente sport digitale.

Alături de un automobil MINI echipat corespunzător, pentru funcţionarea sistemului este necesar şi un telefon iPhone cu abonament ce asigură acces la internet. Sunt recomandate abonamentele de internet nelimitat, precum Pantera pentru iPhone 29 sau Pantera pentru iPhone 49 de la Orange.

[Sursa: MINI]

Fiti la curent cu cele mai noi stiri din lumea BMW si de pe telefonul mobil, accesand m.bmwblog.ro

BMW Motorrad

Comentarii

©2024 BMW BLOG ROMANIA.Toate drepturile rezervate!

RL GLOBAL ACTIV SERVICES. J40/16964/21.10.2008 RO 16864852 Adresa: Str. Dr. Taberei, nr 109, Bl. A7, Sc C, Ap. 33, Bucuresti.

BMW BLOG ROMANIA aparține grupului de presă RL GLOBAL ACTIV SERVICES.

Log in with your credentials

sau    

Ați uitat datele dvs.?

Create Account