AC Schnitzer oferă un nou program de tuning pentru BMW Seria 2
Tunerul german AC Schnitzer a prezentat recent un nou program complet de tuning pentru BMW Seria 2 Coupe.
Începând de la exterior, cel mai mic coupé din gama BMW poate fi echipat cu o mare varietate de component din fibră de carbon, printre care un splitter frontal, un difuzor aerodinamic pentru bara spate, e evacuare sport cu terminații cromate și o nouă gamă de jante din aliaj ușor, cu diametru cuprins între 18 și 20 inchi.
Clienții interesaţi de o ținută de drum mai fermă pot opta între două suspensii, una sport și una de curse. Cea mai extreme versiune este complet ajustabilă și poate reduce garda la sol cu 30-40 mm.
Pentru a însufleți atmosfera din habitaclu, AC Schnitzer oferă un set de ornamente din aluminiu pentru levierul frânei de mână, pedalier și selectorul transmisiei.
Bineînțeles, nici motoarele nu au scăpat fără modificări. Cea mai puternică versiune a Seriei 2, M235i, a primit un nou soft pentru ECU, iar acum dezvoltă 380 CP. În consecință, performanțele dinamice au fost îmbunătățite și ele, versiunea cu transmisie manuală atingând 100 km/h în mai puțin de 5 secunde.
Tunerul german oferă o serie de îmbunătățiri și pentru versiunile diesel. Puterea versiunii 218d poate fi ridicată până la 171 CP, în timp ce 220d poate fi modificat până la 218 CP. Nu în ultimul rând, 225d poate ajunge la 258 CP – adică o creștere de 40 CP!
Sursă: WCF/AC Schnitzer