BMW Sail Racing Academy Team a câştigat clasa ORC 1
Echipa BMW Sail Racing Academy, sub conducerea lui Roberto Ferrarese – directorul şcolii de sailing iniţiată de BMW, ale cărei cursuri sunt destinate celor mai ambiţioşi amatori de iahting – a câştigat clasa ORC 1, extrem de disputată, în ceea ce a fost cea mai strânsă etapă din acest an din cadrul „Copa del Rey”. Echipajul, condus de multiplul campion mondial (clasa 12 metri – 1984; clasa două tone – 1991, 1993), a învins la limită cei mai puternici adversari, „Earlybird” – cu Jochen Schümann (dublu câştigător al America’s Cup şi triplu campion olimpic) la bord – şi „Elena Nova”, pentru a se impune în categoria ORC 1. Echipajul, care l-a avut la cârmă pe Simone Ferrarese – un specialist al curselor meci -, a fost implicat într-o dispută palpitantă, care s-a decis abia la final. În cele din urmă, un loc al patrulea şi o victorie în cea de-a şasea şi ultim zi a competiţiei s-au dovedit a fi suficiente pentru obţinerea succesului în clasamentul general.
Copa del Rey a fost precedată de un curs de pregătire cu durata de trei zile, care a fost organizat la BMW Sail Racing Academy. Obiectivul academiei este acela de a oferi program profesionist de antrenament pentru pasionaţii de iahting cu un nivel avansat, dar, în acelaşi timp, le oferă şi şansa unică de a lua parte la regate de top precum Copa del Rey. Acesta a fost un vis ce a devenit realitate pentru cinci participanţi. Ei au format un echipaj de succes cu Roberto şi Simone Ferrarese, care au fost responsabili pentru tactică şi direcţie, şi alţi patru membri obişnuiţi ai echipajului. Clasa ORC 1 a fost cea mai puternică din competiţie, având la start un total de 44 de iahturi. Ca urmare, întreaga echipă a fost încântată de această victorie, oarecum neaşteptate. Seara, trofeul a fost decernat de Regele Felipe al Spaniei.
Dr. Nicolas Peter, director BMW Group pentru vânzări în regiunea europeană, a declarat: „Acesta este un succes fantastic. Felicitări întregului echipaj pentru câştigarea unei competiţii atât de prestigioasă. Cu toţii au făcut maximum posibil şi au demonstrat că ideea BMW Sail Racing Academy funcţionează superb. Eforturile lui Roberto Ferrarese şi ale echipei sale sunt dovada remarcabilă a calităţii acestui program”.
Citește și materialul despre susținerea BMW a competiției Amrica’s Cup: