Formula E aduce viitorul pe circuite

Formula E

Puțin cam subestimată și ignorată, Formula E se pregătește de startul sezonului cu numărul patru și, pentru a crește interesul publicului pentru această competiție, oamenii de la FIA au încredințat designul viitorului șasiu unor francezi.

Pentru a atrage cât mai mulți fani și spectatori, Formula E pare că se pregătește de o revoluție în materie de design. Și, ce-i drept, cum altfel poți face o cursă de monoposturi electrice să fie spectaculoasă dacă nu prin primul lucru pe care-l vede omul. Adică designul.

În momentul de față, inclusiv pentru sezonul 2017, șasiul monoposturilor de Formula E a fost construit de Dallara și a fost livrat fiecărei echipe în parte. Competiția începută din 2014 a reușit într-un timp relativ scurt să atragă pe lista de start nume importante din lumea auto, așa cum sunt BMW, Jaguar, McLaren sau Faraday Future, iar pentru sezonul 2018, Federația Internațională a ales un nou furnizor pentru șasiu. Mai exact, niște francezi talentați, care au furnizat primele randări pentru viitorul șasiu ce va fi folosit în Formula E începând cu 2018.

Formula EDacă până acum monoposturile din Formula E arătau oarecum similar cu cele din Formula 1, dar fără sunet și fără drama și spectacolul mediatic din jurul F1, se pare că din 2018 ni se va servi o cu totul altă rețetă. Spark Racing Tehnology, compania responsabilă cu viitorul șasiu, pare să aibă o viziune mult mai radicală și mai futuristă decât furnizorul actual, iar acest lucru nu poate aduce decât câștiguri. Desprins din filmele cu mașini zburătoare și benzi desenate din viitor, șasiul propus de francezi – chiar dacă acum e doar la nivel de randare – are toate șansele să aducă mai mulți ochi ațintiți asupra competiției destinată monoposturilor electrice.

Dacă acest șasiu se va transforma în realitate, împreună cu numele mari din lumea auto prezente pe grila de start, Formula E are toate șansele să devină o competiție mult mai importantă și cu mult mai mare semnificație pentru viitorul lumii auto decât credem noi acum. Totuși, până la apriția acestui șasiu, sezonul 2017 va aduce la start monoposturi „normale”, iar prima cursă este chiar în acest weekend, pe 18 februarie, la Buenos Aires. Iar dacă vrei să urmărești această competiție, o poți face online, prin live streamig, direct pe site-ul oficial al competiției: www.fiaformulae.com. Iar cu un BMW i8 pe post de Safety Car și cu nume precum Renault, Jaguar, Audi și BMW pe grila de start, noul sezon se anunță cât se poate de interesant. În plus, se pare că din 2018 și cei de la Mercedes-Benz vor intra în această competiție electrică.

Sursă: BMWBLOG.COM

Descoperă colecția de lifestyle BMW și alege-ți accesoriul potrivit:

BMW Motorrad

Comentarii

©2024 BMW BLOG ROMANIA.Toate drepturile rezervate!

RL GLOBAL ACTIV SERVICES. J40/16964/21.10.2008 RO 16864852 Adresa: Str. Dr. Taberei, nr 109, Bl. A7, Sc C, Ap. 33, Bucuresti.

BMW BLOG ROMANIA aparține grupului de presă RL GLOBAL ACTIV SERVICES.

Log in with your credentials

sau    

Ați uitat datele dvs.?

Create Account