Livrate aşa cum a promis: 500.000 de automobile BMW Group electrificate sunt deja pe şosele

Ca pionier al mobilităţii electrice, BMW Group a atins un nou reper al electromobilităţii şi a livrat deja o jumătate de milion de automobile electrificate către clienţii din lumea întreagă. Sebastian Mackensen, vicepreşedinte executiv BMW Group pentru piaţa germană, a înmânat cheile unui BMW 330e foarte special viitorului client la BMW Welt.

„O jumătate de milion de automobile este cea mai bună dovadă: gama noastră largă de automobile electrificate îndeplineşte nevoile exacte ale clientului. Acum, accelerăm semnificativ ritmul: ne propunem să avem un milion de automobile electrificate pe şosele în următorii doi ani. Aceasta este contribuţia noastră pentru o protecţie eficientă a climei”, a declarat Oliver Zipse, preşedinte al Consiliului de Administraţie al BMW AG.

Ofensivă vastă de produse electrificate

Anul următor, BMW X3 va deveni primul automobil al BMW Group disponibil cu patru variante diferite de tren de rulare: motoare eficiente pe benzină şi diesel, dar şi sisteme plug-in hybrid şi full electrice. Cea mai mare piaţă pentru modelul electric BMW iX3 este China, unde va fi şi produs pentru piaţa globală.

BMW iX3 va fi primul care va beneficia de cea de-a cincea generaţie a trenului de rulare BMW electric BMW foarte eficient, care oferă un nou echilibru între autonomie şi dimensiunea bateriei. Cheia constă în a face trenul de rulare să fie substanţial mai eficient.

Avanpostul nostru tehnologic, BMW iNEXT – care va fi disponibil tot din 2021 -, va combina mobilitatea electrică şi condusul foarte automatizat. Complet electric, BMW iNEXT va fi produs pe aceeaşi linie de asamblare de la Dingolfing ca şi automobilele cu motoare termice şi sisteme plug-in hybrid.

Acesta va fi urmat în 2021 de BMW i4, un model Gran Coupé electric din segmentul median premium, cu un puternic apel emoţional. BMW i4 va fi produs la uzina principală din München.

Datorită rolului său de avanpost tehnologic vizionar şi succesului continuu în vânzări de la lansarea în 2013, BMW i3 şi-a obţinut un statut de simbol. BMW Group va continua să dezvolte suplimentar acest automobil şi în prezent planifică extinderea producţiei până în 2024. Din ultima parte a acestui an, portofoliul de modele electrificate al BMW Group a fost extins cu încă un model full electric, MINI Electric. Peste 90.000 de persoane au avut un nivel ridicat de interes faţă de primul automobil electric MINI.

Obiective ambiţioase pentru vânzările de automobile electrificate

Cu 12 modele electrificate disponibile în prezent, BMW Group este unul dintre principalii furnizori de mobilitate electrică la nivel mondial. Compania este lider de piaţă pentru automobile electrificate în Germania din 2016 şi ocupă o poziţie de lider atât în Europa, cât şi la nivel mondial. Compania a formulat obiective clare pentru vânzările de automobile electrificate în anii ce vor urma: un sfert din totalul de maşini vândute în Europa ar trebui să fie electrificate până în 2021. Acest nivel ar trebui să atingă o treime în 2025 şi jumătate în 2030.

„Oferim deja o variantă de tren de rulare electrificat pentru majoritatea portofoliului nostru de modele – de la MINI la BMW Seria 7. Clienţii noştri pot alege: nu doar modelul preferat, ci şi trenul de rulare care li se potriveşte cel mai bine”, a explicat Pieter Nota, membru al Consiliului de Administraţie al BMW AG şi responsabil pentru clienţi, mărci şi vânzări. „Aceasta este diversitatea pe care o doresc clienţii noştri şi care poate îndeplini cel mai bine nevoile lor individuale de mobilitate.”

Puterea de a alege

Portofoliul de modele al BMW Group oferă motoare termice foarte eficiente, dar şi trenuri de rulare plug-in hybrid şi electrice moderne. Această „Putere de a alege” permite companiei să răspundă nevoilor şi dorinţelor variate ale clienţilor din diferite zone ale lumii. În funcţie de trenul de rulare ales, toate modelele actuale şi viitoare oferă plăcere condusului specifică mărcii. Indiferent de tipul de tren de rulare pentru care clientul optează: întotdeauna se pot aştepta la un nivel ridicat de eficienţă şi la emisii de CO2 mai mici din partea BMW Group.

Înmânare exclusivă la BMW Welt

Un client din München a avut parte de o surpriză când a venit să-şi ridice noul automobil. În cadrul unei predări speciale şi exclusive, clientul a primit cheile noului său BMW 330e de la Sebastian Mackensen, vicepreşedinte executiv pentru piaţa germană: maşina în cauză a fost automobilul electrificat cu numărul 500.000 al BMW Group. „Pentru mine, BMW 330e – Seria 3 plug-in hybrid – combină ce este mai bun în ambele universuri: în mare parte, pot conduce fără emisii – mai ales în oraş -, dar, în călătorii mai lungi, am încă autonomia flexibilă a unui motor termic”, a explicat noul proprietar al maşinii, Florian Merk.

Sebastian Mackensen a adăugat: „Sunt foarte fericit să sărbătoresc aici, la BMW Welt, livrarea a 500.000 de automobile. Nimeni nu vinde mai multe automobile electrificate în Germania decât o facem noi. În prezent, pe şoselele Germaniei există deja aproximativ 60.000 de modele electrificate BMW şi MINI. Iar în 2020 vom continua să lansăm modele suplimentare”.

BMW Group deţine cunoştinţe vaste despre mobilitatea electrică

Datorită anilor săi de experienţă în domeniul mobilităţii electrice, BMW Group a dobândit cunoştinţe extinse şi solide în acest domeniu. Aceasta reprezintă baza pentru dezvoltarea internă de către companie a tehnologie eDrive, inclusiv motorul, electronica de putere şi bateria, precum şi a celulelor bateriei. Acest lucru asigură că automobilele electrificate BMW şi MINI oferă în continuare caracteristici de condus tipice ale mărcii.

BMW Motorrad

Comentarii

©2024 BMW BLOG ROMANIA.Toate drepturile rezervate!

RL GLOBAL ACTIV SERVICES. J40/16964/21.10.2008 RO 16864852 Adresa: Str. Dr. Taberei, nr 109, Bl. A7, Sc C, Ap. 33, Bucuresti.

BMW BLOG ROMANIA aparține grupului de presă RL GLOBAL ACTIV SERVICES.

Log in with your credentials

sau    

Ați uitat datele dvs.?

Create Account