Noul Volvo S90 pare să fie asul din mânecă

Noul Volvo S90

Noul Volvo S90 aduce în clasa limuzinelor premium un nou suflu și un design proaspăt, dar și o linie de motorizări destul de curajoasă, mai ales dacă ne uităm la ce oferă rivalii săi mai bine cotați. 

Noul Volvo S90 este un alt nou model ce aparține suedezilor și, alături de Volvo XC90, mizează pe un design nonconformist și pe un interior deosebit pentru a atrage de partea sa clienții care ar fi optat până acum pentru modele germane. Prezentat aseară în Gothenburg, noul Volvo S90 este un pas extrem de important pentru producătorul suedez, dar și unul interesant pentru clasa limuzinelor premium din care mai fac parte Audi A6, BMW Seria 5, Mercedes-Benz Clasa E sau Jaguar XF. Cu un design atipic pentru restul clasei, dar normal pentru Volvo, noul Volvo S90 pare să fie genul de mașină pe care ori o iubești, ori o urăști. Din punctul meu de vedere, designul este unul cât se poate de interesant și de diferit față de „oferta” actuală pe piață. Iar acest lucru se întâmplă pentru că noul Volvo S90 nu este o reinterpretare a vechiului S80, ci mai degrabă un model complet nou, care a ales și un design la fel de nou.

Noul Volvo S90

Blocurile optice care preiau tema ciocanului lui Thor de la Volvo XC90 încadrează perfect grila frontală, de mari dimensiuni, și care pare gata oricând să înghită micii pești pe care-i întâlnește pe șosea. Și am adus vorba de pești pentru privit din profil, noul Volvo S90, mai ales în partea frontală, aduce puțin cu botul de rechin al modelelor BMW. Pe de altă parte, tot din profil, cel puțin în poze, suprafața vitrată a mașinii pare a avea dimensiuni destul de reduse, mai ales dacă ne raportăm la înălțimea portierelor de exemplu. Dacă partea frontală și lateralul nu sunt neapărat subiecte care pot naște controverse, partea din spate este o cu totul altă mâncare de pește. Cu o linie plonjată a plafonului, similară oarecum cu cea a Audi-ului A7 Sportback, dar și cu un montat C generos dimensionat, alături de un al treilea geam în lateral spate, dar și micul elereon sculptat în hayonul portbagajul, noul Volvo S90 pare că a preluat mai multe idei de design și le-a inclus într-o singură linie. Nu pare nici foarte armonios, nici rafinat, dar are acel gen de frumusețe ciudată și interesantă care-ți captează privirea și de obligă să-l provești. Mai ales că blocurile optice spate sunt și ele cât se poate de interesante, iar eșapamentul dublu, generos dimensionat completează discret, dar cu o amprentă puternică, linia de design a noului Volvo S90.

Noul Volvo S90

Într-un momement în care Volvo este mult mai apreciat pentru SUV-urile sale – XC60 și XC90 – noul Volvo S90 vine să spulbere preconcepțiile despre marca suedeză și mizează totul pe design. Dacă în exterior lucruirle sunt discutabile, în interior e greu să găsești ceva care să nu-ți placă. La o primă privire, designul, materialele și toate celelalte elemente par preluate de la XC90, ceea ce înseamnă că totul este aproape perfect. Cu un design minimalist care se rotește în jurul display-ul central generos, tactil și care funcționează similar unui iPad, interioru lui Volvo S90 nu face altceva decât să te impresioneze. Combinațiile de materiale și culori, frumusețea minimalismului funcțional, alături de un volan frumos, de scaune mari și interesant desenate, dar și alături de indicatoare de bord elegante, transformă interiorul noului Volvo S90 într-unul dintre cele mai atractive din clasă. Iar dar și nivelul calității este același aratat de XC90, atunci noul Volvo S90 are toate premisele să lupte pentru titlul celui mai interesant interior din segment.

Noul Volvo S90

La capitolul motorizări, noul Volvo S90 mizează pe aceleași ca ale SUV-ului XC90. Adică propulsoare din noua generație Drive-E, ce o capacitate cilindrică de 2,0 litri, fie diesel, benzină sau plug-in hyrbid. Cel mai probabil, motorizarea diesel de 2,0 litri ce va ar trebui să echipeze versiunea Volvo S90 D5 va dezvolta, la fel ca în cazul lui XC90, 225 de cai-putere și un cuplu maxim de 470 Nm și îi va putea asigura noului Volvo S90 performanțe dinamice mulțumitoare. Transmisia va fi și ea una automată cu opt trepte și nu credem că va fi oferită în echiparea standard. În cazul versiunilor pe benzină, dacă lucrurile rămân la fel ca în cazul lui XC90, noul Volvo S90 va putea fi echipat cu două versiuni ale motorului de 2,0 litri. Una convențională și alta de tip plug-in hybrid. Cea convențională ar putea echipa versiunea Volvo S90 T6, care se bucură de turbină și de compresor, ar dezvolta 320 CP și 400 Nm și, împreună cu un sistem de tracțiune integrală, i-ar da mari bătăi de cap unul BMW Seria 5 Sedan 535i xDrive. În final, versiunea de top pentru noul Volvo S90 este T8 Twin Engine. Cu un sistem de tip plug-in hybrid care combină un motor pe benzină de 2,0 litri cu unul electric, pentru a duce puterea la peste 400 de cai-putere și pentru a asigura o autonomie exclusiv electrică ce ar putea să depășească 40 de kilometri.Noul Volvo S90

La capitolul siguranță, acolo unde suedezii s-au remarcat întotdeauna, noul Volvo S90 aduce, pe lângă sistemele prezentate pe noul XC90 și un sistem semi-autonom foarte avansat, numit Pilot Assist. La deplasarea pe autostradă, acest sistem trimite impulsuri „gentile” volanului pentru a menține mașina între marcajele benzii, până la viteza de 130 km/h și fără să mai fie nevoie ca noul Volvo S90 să urmărească mașină din față. În plus, noul Volvo S90 este echipat și cu un sistem de detecție a animalelor mari, cum ar fi un elan. Nu, nu e glumă. Noul Volvo S90 chiar poate să detecteze animale mari și să te salveze și pe tine, și pe ele, de un eventual impact nedorit. „Ideea noastră a fost aceea de a aduce ceva cu totul nou într-un segment oarecum conservator și să oferim o expresie vizuală a calității de leadership și a încrederii”, spunea Thomas Ingenlath, Vice Președinte al Departamentului de Design din cadrul Volvo Car Group.

Toate datele despre noul model vor fi pezentate în cadrul Salonului Auto Nord American, acolo unde noul Volvo S90 va fi prezentat publicului în premieră. Pasul pe care îl fac sudezii cu noul Volvo S90 este unul decisiv pentru companie, iar momentul ales pare să fie unul propice. Spune asta pentru că noul BMW Seria 5 va fi prezentat abia în a doua jumătate a anului viitor, iar noul Mercedes-Benz Clasa E mai are și de așteptat câteva luni până la momentul lansării oficiale. Tocmai de aceea, noul Volvo S90 are o șansă în plus să se afirme, cel puțin până la venirea pe piață a noilor modele care au condus până acum acest segment destul de disputat. De fapt, Volvo S90 este practic singur model nou din acest segment, pe lângă noul Jaguar XF prezentat la începutul anului și făcând abstracție de facelift-ul lui Audi A6, prezentat și el la începutul acestui an.

 

BMW Motorrad

Comentarii

©2024 BMW BLOG ROMANIA.Toate drepturile rezervate!

RL GLOBAL ACTIV SERVICES. J40/16964/21.10.2008 RO 16864852 Adresa: Str. Dr. Taberei, nr 109, Bl. A7, Sc C, Ap. 33, Bucuresti.

BMW BLOG ROMANIA aparține grupului de presă RL GLOBAL ACTIV SERVICES.

Log in with your credentials

sau    

Ați uitat datele dvs.?

Create Account