Speculatii: Design nou pentru presupusul hibrid super sportiv BMW

Continua speculatiile de presa legate de un viitor supercar hibrid BMW. Publicatia germana AutoZeitung face referire la un hibrid super sportiv cu o putere de cca. 600 CP si care s-ar lansa in 2013.
Dezvoltat de catre Divizia BMW M, supercar-ul ar fi realizat pe baza conceptului Vision EfficientDynamics si ar avea un sistem de propulsie similar, compus din motoare electrice care ar asista motorul cu combustie. Tehnologia litiu-ion este dezvoltata impreuna cu SB LiMotive.
Autonomia de rulare a masinii in modul electric ar fi de pana la 50 km.
Dar iata ca speculatiile devin si mai interesante cand se face referire la motor. Supercarul hibrid ar utiliza un motor V10 de 5.0 litri de la M5 E60, care ar fi cuplat la o cutie SMG cu sapte rapoarte. Pe baza celor mai recente investitii in programul EfficientDynamics, consideram ca raportul este departe de adevar. BMW a mentionat de mai multe ori ca viitorul lor are in centru masinile eficiente, cu cilindree mica si cu putere suficienta pentru a pastra dinamica de rulare specifica unei masini BMW.
Ne asteptam sa vedem un supercar hibrid in viitor, dar cel mai probabil ca acesta va fi propulsat de un motor mic cu trei sau patru cilindri, asistat de motoare electrice.
Despre masina in cauza AutoZeitung mai mentioneaza ca ar utiliza un tren de rulare din aluminiu, multa fibra de carbon si ca va avea o greutate de cca. 1.500 kg. Masina ar accelera de la 0 la 100 km/h in doar 3,8 secunde, iar consumul de combustibil ar fi de 3,5-3,8 l/100km, putin probabil pentru un motor V10.
Continua speculatiile si in ce priveste numele, de la BMW M8 la BMW M8 Hybrid.
Dupa parerea noastra, BMW va continua sa se orienteze catre reducerea consumului intregii sale flote, urmant ca astfel de proiecte de prestigiu sa ramana mai degraba pe un loc secundar.
