Vanzarile BMW Group au crescut in noiembrie 2010 cu 19,8%
In luna noiembrie BMW Group a vandut 129.014 masini, cu 19,8% mai mult decat in aceeasi perioada a anului trecut (107.718). Este cea mai mare crestere raportata lunar din acest an. Compania a livrat in total de la inceputul anului 1.319.827 masini BMW, MINI si Rolls Royce clientilor din intreaga lume, in crestere cu 13,5% fata de 1.162.559 unitati anul trecut. Volumul vandut in primele 11 luni ale acestui an depaseste deja volumul total de vanzari realizate in 2009.
Ian Robertson, membru al Consiliului de administratie al BMW AG, responsabil de Vanzari si Marketing, a declarat: “BMW Group este pe cale sa-si atinga targetul de vanzari de peste 1.4 milioane unitati pentru anul acesta. Datorita ofensivei noastre continue, crestem mai mult decat piata si am fost inca o data in stare sa ne crestem cota de piata. Pe masura ce continuam sa facem asta, incercam sa pastram un echilibru intre vanzarile din Europa, America si Asia”.
Iata cateva puncte importante din comunicatul de presa publicat de BMW pe aceasta tema:
Vanzarile BMW Group au crescut in toate cele trei piete importante: Germania, SUA si China. Cel mai mare numar de unitati vandute s-a inregistrat in Germania: un total de 25.156 masini, reprezentand o crestere de 29,6% in noiembrie. Urmeaza SUA cu 22.883 unitati (o crestere de 5,2%) si China cu 17.302 unitati (104,3% crestere).
BMW
Vanzarile marcii BMW au crescut cu 19,7% in luna noiembrie fata de aceeasi perioada a anului trecut, atingand nivelul de 108.187 unitati (comparativ cu 90.391 unitati in 2009). De la inceputul anului, vanzarile de masini BMW au inregistrat o crestere de 15% comparativ cu anul trecut (963.721 unitati), pana la 1.108.715 unitati.
Principalele modele care au contribuit la aceasta crestere sunt noile BMW Seria 5 si vehiculele din familia BMW X. Vanzarile de Seria 5 sedan au crescut cu 86,9% pana la 20.702 unitati, iar cele ale modelelor BMW Seria 5 Touring au crescut cu 62,9%, pana la 5.073 unitati. Livrarile de BMW Seria 5 Gran Turismo aproape s-au dublat, pana la 2.460 unitati. BMW Group a vandut 9.160 BMW X1 in noiembrie, depasind pragul de 100.000 unitati vandute la un an de la lansarea sa, in octombrie 2009. Noul BMW X3 a inregistrat comenzi impresionante, fiind livrate deja 1.062 masini in luna noiembrie.
MINI
Marca MINI a raportat o crestere de 19,3% a vanzarilor in luna noiembrie, pana la 20.552 unitati vandute (comparativ cu 17.223 anul trecut). MINI Countryman a avut un debut excelent, si la doua luni de la lansarea sa pe piata a devenit principalul factor de crestere a vanzarilor. Fiecare al cincilea MINI vandut in noiembrie a fost un model Countryman, si s-au vandut in total 4.165 unitati.
Rolls-Royce
Si marca Rolls-Royce a avut parte de vanzari in crestere, livrarile crescand cu 164,4%, pana la 275 vehicule, fata de 104 vandute anul trecut in noiembrie. In total au fost livrate clientilor un numar de 2.282 masini Rolls-Royce in primele 11 luni ale anului (crestere de 259,4%).
BMW Motorrad
Livrarile de motociclete si-au continuat trendul ascendent si in noiembrie, atingand un volum de 5.930 unitati (cu 427 mai mult decat in 2009). De la inceputul anului au fost livrate in total 94.283 unitati clientilor din intreaga lume (fata de 81.946 unitati anul trecut – crestere de 15,1%). BMW Motorrad si-a marit cota de piata in segmentul relevant peste 500 cmc, datorita performantelor pozitive de vanzari pe o piata in ansamblu inca dificila, care a scazut cu 11% de la inceputul anului.