Noul BMW i3 va avea in Germania un pret de baza de 34.950 Euro

BMW Group a anunţat un preţ de bază de 34.950 de euro cu TVA pentru BMW i3 în Germania, primul automobil electric de serie din istoria companiei. BMW i3 va fi disponibil pentru clienţii din Germania cu începere din luna noiembrie 2013.

Ian Robertson, membru în Consiliul Director BMW AG, director de vânzări şi marketing BMW, a declarat la München: „BMW i3 deschide orizonturile unei noi ere a transportului individual şi pentru BMW Group. Asemenea oricărui BMW veritabil, BMW i3 are o atracţie emoţională puternică, un produs de substanță şi o plăcere garantată a condusului. Prin conceptul revoluţionar al maşinii şi preţul atractiv, vom oferi clienţilor o ofertă convingătoare pentru electromobilitate”.

BMW i3 va avea premiera internaţională la 29 iulie cu evenimente organizate în paralel pe trei continente în metropolele Londra, New York şi Beijing. BMW i3 este un automobil dedicat marilor aglomerații urbane și va debuta treptat pe cele mai importante piețe în următorul an.

Produsele şi serviciile BMW vor fi comercializate printr-un model de vânzări multicanal care va cuprinde dealeri autorizaţi BMW i, un centru de prezentare (Customer Interaction Center / CIC), precum şi o platformă online. Toate canalele de vânzări vor fi conectate integral, iar clienţii vor avea posibilitatea să-şi personalizeze întregul proces de cumpărare pentru a-şi satisface cerinţele. Unele pieţe vor introduce şi o forţă mobilă de vânzări, alături de echipa de vânzări care va fi la dispoziţia clienţilor în showroom-urilor tradiţionale.

Prin abordarea completă „360 ° ELECTRIC”, BMW i pune la dispoziţia clienţilor o ofertă vastă de produse şi servicii care acoperă nevoile de electromobilitate ale conducătorilor. 360 ° ELECTRIC se bazează pe patru piloni: încărcarea la domiciliu (BMW i Wallbox), încărcarea la staţii publice de realimentare, servicii de asistenţă, precum şi servicii inovatoare de mobilitate, care includ garanţii şi servicii complete de întreţinere, oferte flexibile car-sharing, precum şi aplicaţii BMW utile pentru computer şi smartphone.

Despre BMW i. BORN ELECTRIC.

BMW i iese în evidenţă pentru automobilele şi serviciile de mobilitate de avangardă, pentru designul inspiraţional şi noua interpretare a conceptului premium care este puternic definită de dezvoltarea durabilă de-a lungul întregului ciclu de viață al produsului. Prin BMW i, BMW Group redefineşte conceptul de automobil. BMW i3 este primul automobil premium din lume care a fost conceput de la zero pentru a fi propulsat de un sistem electric şi care utilizează construcţia ultrauşoară. Rezultatul este plăcerea condusului emblematică pentru BMW în formă pură, cu emisii zero şi cu o experiență de condus neegalată de niciun alt automobil cu propulsie electrică.

[Sursa: BMW]

Fiti la curent cu cele mai noi stiri din lumea BMW si de pe telefonul mobil, accesand m.bmwblog.ro

BMW Motorrad

Comentarii

©2024 BMW BLOG ROMANIA.Toate drepturile rezervate!

RL GLOBAL ACTIV SERVICES. J40/16964/21.10.2008 RO 16864852 Adresa: Str. Dr. Taberei, nr 109, Bl. A7, Sc C, Ap. 33, Bucuresti.

BMW BLOG ROMANIA aparține grupului de presă RL GLOBAL ACTIV SERVICES.

Log in with your credentials

sau    

Ați uitat datele dvs.?

Create Account