BMW iX3 poate fi comandat 3 culori suplimentare, volan alb BMW Individual și încărcare AC de 22 kW

BMW iX3

BMW iX3 va livrat cu opțiuni suplimentare, începând din primăvara lui 2026. Este vorba despre versiuni cromatice și dotări care sunt prezentate deja în configuratorul din site-ul bmw.ro.

BMW iX3 este disponibil cu sistem de încărcare AC mai rapid

BMW iX3 a fost lansat în România în octombrie 2025. Și de atunci poate fi comandat cu prețuri de la 65.461 de euro, cu TVA inclus, pentru varianta de propulsie BMW iX3 50 xDrive. Acest model are tracțiune integrală asigurată de câte un motor electric amplasat la ambele punți. Sistemul de propulsie generează per ansamblu 469 CP și 800 Nm, ceea ce îi permite să sprinteze de la 0 la 100 km/h în 4,9 secunde și să atingă o viteză maximă limitată electronic la 210 km/h.

Dar și mai impresionantă este viteza de încărcare a bateriei cu o capacitate utilizabilă mare, de 108,7 kWh. Drept urmare BMW iX3 50 xDrive este creditat cu autonomie electrică de 720-805 km (WLTP), conform configuratorului din site-ul bmw.ro. Mulțumită sistemului său electric de 800 de volți, noul Sports Activity Vehicle are o putere de încărcare de până la 400 kW, când este cuplat la stații rapide de tip DC (curent continuu). Astfel, BMW iX3 50 xDrive poate acumula în 10 minute energie suficientă pentru a circula până la 372 km. Iar alimentarea bateriei de la 10 la 80% din capacitatea sa durează 21 de minute.

În ceea ce privește încărcarea de la surse AC (curent alternativ), la începutul comercializării, BMW iX3 a fost disponibil cu un sistem standard care alimentează cu o putere de 11 kW. Însă, începând din luna martie, clienții modelului BMW iX3 vor putea opta și pentru sistemul AC charging Professional, care permite alimentarea cu 22 kW de la surse de curent alternativ.

Sistemul AC charging Professional costă 771 de euro și include avantajul încărcării bidirecționale (funcția Vehicle-to-Load). Cu alte cuvinte, BMW iX3 va putea avea și rolul de baterie externă mobilă, pentru că va putea furniza energie către dispozitive electrice externe, cu o putere de până la 3,7 kW.

Încă trei culori pentru caroserie, disponibile din primăvara lui 2026

Din primăvara lui 2026, BMW iX3 va fi disponibil cu un spectru de culori pentru caroserie extins cu trei nuanțe. Clienții vor putea alege nuanța verde denumită Eucalyptus Green metalizat, nuanța roșie Fire Red metalizat dar și nuanța BMW Individual Frozen Space Silver metalizat.

Culorile metalizate Eucalyptus Green și Fire Red costă câte 1.105 euro. Iar prețul nuanței Frozen Space Silver metalizat este de 3.106 euro, aceasta făcând parte din paleta de culori speciale BMW Individual.

Volanul alb BMW Individual, cu spițe verticale, va echipa din primăvară noul BMW iX3

Noul model iX3 este și primul BMW echipat cu design complet schimbat pentru volan. Acest volan tipic noului limbaj de design implementat odată cu lansarea modelelor din generația Neue Klasse se distinge datorită celor două spițe dispuse pe verticală. Aceste brațe sunt amplasate la orele 12 și 6, dacă ar fi să folosim drept comparație cadranul unui ceas analog. Dar noutățile nu se încheie la această configurație. Butoanele fizice sunt înlocuite cu două zone care imită cristalul. Acestea afișează comenzi iluminate, cu feedback haptic. Iar aceste zone haptice afișează o selecție de comenzi care se schimbă în funcție de ce este necesar în fiecare situație din timpul condusului.

Mai mult de atât, o opțiune inedită pentru BMW este tapițeria de culoare albă care este disponibilă pentru noul iX3 începând din primăvară. Ne referim la volanul BMW Individual îmbrăcat în piele sintetică Veganza de culoare Alb Digital. Acest volan alb este o opțiune care costă 104 euro și poate fi ales în combinație cu interiorul BMW Contemporary Digital White Bicolour.

Tot 104 euro costă și volanul M, care este acoperit cu piele sintetică Veganza, însă de culoare neagră. Volanul M se remarcă și prin forma sa aplatizată şi spiţele dispuse oblic (la ora patru şi la ora opt).

Nu în ultimul rând, din luna martie, liniile de design interioare Contemporary, BMW M și BMW Individual vor include un prag din oțel inoxidabil. Iar în combinație cu pachetul M Sport și pachetul M Sport Pro, BMW iX3 va fi livrat cu o cheie care este personalizată cu dungi în culorile tradiționale BMW M GmbH.

BMW Motorrad

Comentarii

©2026 BMW BLOG ROMANIA.Toate drepturile rezervate!

RL GLOBAL ACTIV SERVICES. J40/16964/21.10.2008 RO 16864852 Adresa: Str. Dr. Taberei, nr 109, Bl. A7, Sc C, Ap. 33, Bucuresti.

BMW BLOG ROMANIA aparține grupului de presă RL GLOBAL ACTIV SERVICES.

Log in with your credentials

sau    

Ați uitat datele dvs.?

Create Account